
Traficul a fost complet blocat în această dimineață pe centura ocolitoare a Brașovului, în zona pasarelei Calea Feldioarei, după un accident grav produs pe sensul de mers către cartierul Stupini. În carambol au fost implicate patru autoturisme și un autocar care efectua curse regulate între România și Spania, potrivit primelor informații transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov.
Impactul a fost de o violență considerabilă, iar în urma accidentului mai multe persoane au rămas încarcerate, pompierii acționând rapid pentru eliberarea victimelor și acordarea primului ajutor. La fața locului au fost trimise autospeciale de stingere cu apă și spumă, echipaje de descarcerare și ambulanțe SMURD, coordonate de ISU Brașov.



Trafic complet blocat între Brașov și Stupini
Imediat după accident, circulația a fost complet blocată pe segmentul de centură dintre ieșirea din Brașov și accesul către cartierul Stupini. În jurul orei 9.15, șoferii încă atrăgeau atenția asupra greutăților de deplasare în zonă.
Autoritățile au recomandat utilizarea unor rute alternative, pentru desfășurarea în bune condiții a operațiunilor de intervenție și degajare a carosabilului.
UPDATE ora 10.15
Oficial: trei victime conștiente
„În eveniment au fost implicate patru autoturisme și un autocar, rezultând trei victime conștiente. Se intervine pentru acordarea asistenței medicale victimelor și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor (PSI)”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Brașov, lt. col. Ciprian Sfreja.”, a transmis lt. col. Ciprian Sfreja, purtătorul de cuvânt al ISU Brașov, citat de newsbv.ro.
La momentul redactării acestui articol, nu a fost transmisă o comunicare oficială privind cauzele accidentului sau starea finală a tuturor persoanelor implicate.
Fii primul care comentează