Ramai la curent!

Investitii

Harababură în Guvernul României. Frâna pusă Programului „Anghel Saligny” lovește un proiect de prin care trebuie deviată o conductă care trece pe terenul viitoarei fabrici Rheinmetall de la Victoria

Publicat

in

Guvernul României Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi pentru stabilirea unor măsuri privind implementarea programelor naţionale din domeniul lucrărilor publice, măsuri care au ca obiectiv menţinerea echilibrului bugetar şi asigurarea sustenabilităţii finanţelor publice prin reevaluarea priorităţilor investiţionale la nivel central şi local. Vizat de acest act normativ este și Programul „Anghel Saligny” , care, practic, este acum blocat.

În momentul în care a luat această decizie, Guvernul nu a făcut o analiză a proiectelor și a impactului ce îl poate avea măsura asupra unor investiții strategice.

Un exemplu elocvent în acest sens este cel al unui proiect derulat de Primăria Ucea. Mai exact, primăria comunei a obținut o finanțare prin „Anghel Saligny”, pentru realizarea unei noi conducte de aducțiune a apei potabile cu diametrul de 630 de milimetri, între Stația de tratare Sumerna și căminul Victoria Sud (intrare).

Primarul comunei Ucea, Ștefan Marius Dumitru, a precizat că noua conductă urmează să o înlocuiască pe cea existentă, care trece pe terenul expropriat pentru viitoarea fabrică de pulberi de la Victoria, realizată printr-un parteneriat între Statul român și compania germană Rheinmetall.

„Lucrările la această conductă sunt realizate în proporție de 10%. Acum le oprim”, a declarat primarul.

Primarul a precizat, de asemenea, că o variantă de rezolvare a problemei ar fi ca relocarea conductei să fie inclusă în proiectul de construire a noii fabrici. Însă, în cazul în care se va pune în aplicare soluția menționată de edil, vor apărea o serie de probleme birocratice, ce ar putea întârzia o investiție strategică pentru România.

Astfel, va trebui realizată o expertiză a lucrărilor realizate până acum, în baza căreia să fie stabilită noua valoare a investiției. Apoi, documentația tehnică a viitoarei fabrici, dar și schema de finanțare, vor trebui schimbate. Toate aceste proceduri ar consuma timp și, implicit ar putea întârzia investiția.

Nu este primul caz în care „stânga nu știe ce face dreapta”

Situația de la Ucea este un exemplu în ceea ce privește gândirea integrată și comunicarea interministerială. Practic, planul Ministerului Dezvoltării, care și-a propus să taie tot ce se poate în ceea ce privește cheltuielile, afectează un proeict strategic al României. Cel mai probabil, acest lucru s-a întâmplat în condițiile în care ministerul nu a rafinat analiza la nivelul autorităților locale.

Nu e singura situație de acest fel: o parte din Baza NATO de la CINCU a fost propusă pentru a fi zonă de mediu strict protejată

Din păcate, acesta nu este singura situație în care ministerele nu comunică între ele. Un alt exemplu în acest sens este propunerea unor zone strict protejate de către Ministerul Mediului, iar o astfel de zonă a fost propusă chiar pe terenul bazei NATO de la Cincu.

Nu este exclus ca aceste situații să fie rezolvate, însă, în mod normal, astfel de probleme nu ar fi trebuit să apară. Aceste bâlbe pot afecta reputația țării noastre pe plan internațional, pentru că investitorii vor percepe autoritățile române ca fiind superficiale.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Investitii

Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav va primi peste 23,3 milioane lei de la Consiliul Județean. Din acești bani ar trebui finanțată și o parte a lucrărilor de extinderea platformei de îmbarcare debarcare, estimate la 49 milioane de lei

Consiliul Județean Brașov intenționează să aloce peste 23 de milioane de lei pentru Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav, în timp ce regia aeroportului pregătește o investiție majoră pentru extinderea platformei de îmbarcare. Proiectul depinde însă de identificarea sursei de finanțare.

Publicat

in

Consiliul Județean Brașov are în plan să transfere în acest către Regia Autonomă Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav suma de 23.318.600 lei. Suma este prevăzută în poiectul de buget al Consiliului Județean Brașov aflat în transparență decizional.

Suma pe care Consiliul Județean Brașov are în plan să vireze regiei în acest an este comparabilă cu cea prevăzută în bugetul pe anul 2025, respectiv 23.685.760 lei.

Pe de altă parte, față 2025, Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav are planificată pentru acest an o investiție majoră: extinderea plantformei de îmbarcare debarcare.

Proiectul este estimat la 49.080.431 lei (fără TVA) și nu va fi derulat și finanțat de Consiliul Județean Brașov (cum a fost cazul altor investiții la aeroport), ci de către Regia Autonomă Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav, care va trebui să prevadă în bugetul propriu bani pentru aceste lucrări.

Contractul de lucrări va fi semnat când vor fi bani

Licitația pentu extinderea platformei de îmbarcare/debarcare a fost lansată în luna februarie a acestui an, iar potrivit anunțului postat pe platforma electronică de achiziții publice, procedura de atribuire este inițiată sub incidența unei clauze suspensive, în sensul că încheierea contractului de achiziție publică este condiționată de identificarea sursei de finanțare.

Termenul de finalizare a proiectului este de 12 luni de la data emiterii ordinului de începere, ceea ce înseamnă că în acest trebuie asigurată doar o parte a sumei necesare implementării investiției.

Citește mai departe

Cotidian

Restricții de circulație pe o stradă din zona Livada Poștei din Brașov. Șantierul va fi deschis în 20 aprilie

Publicat

in

Compania Apa Brașov a anunțat că de luni, 20 aprilie 2026, vor începe lucrările de reabilitare a rețelei de distribuție a apei potabile pe strada Ștefan Octavian Iosif, din municipiul Brașov. Acestea vor fi finalizate pe 30 mai 2026. 

Intervențiile vor avea loc pe tronsonul cuprins între imobilul de la numărul 9 și intersecția cu strada Șirul Livezii.

„Din cauza spațiului limitat, pe durata desfășurării lucrărilor, circulația rutieră va fi restricționată temporar, în conformitate cu planul de management al traficului.  Îi sfătuim pe conducătorii auto să evite zona și să găsească rute ocolitoare sau alternative”, au precizat reprezentanții companiei.

Citește mai departe

Investitii

O treime din bugetul Brașovului, alocat investițiilor. Lista principalelor proiecte aflate pe agenda municipalității brașovene

Aproape o treime din bugetul Brașovului pe 2026 este direcționată către investiții, cu peste 500 de milioane de lei alocați pentru proiecte majore. De la școli și spitale, până la infrastructură rutieră și dezvoltarea turismului, autoritățile locale pregătesc un an intens de lucrări și modernizări

Publicat

in

Consiliul Local Brașov va aproba în această lună bugetul local pe anul în curs, apoi va putea începe realizarea investițiilor planificate pentru acest an. De asltfel, potrivit proiectului bugetului local, în acest an, 33,76% din cheltuieli sunt alocate secțiunii de dezvoltare (investiții).

Mai exact, din cheltuielile prevăzute în bugetul local, estimate la 1.519.854.000 lei, pentru secțiunea de dezvolare este prevăzută suma de 513.138.050 lei, diferența, un cuantum de 1.006.716.060 lei urmând a fi folosită pentru cheltuielile de funcționare (gospodărirea orașului, salarii, utilități, bunuri și servicii).

Conform listei de investiții pe anul în curs, pentru proiectele din domeniul educației este alocată suma de 80,59 milioane lei, pentru dezvoltare publică – 97,15 milioane lei, pentru protecția mediului – 48,58 milioane lei, pentru străzi – 26,10 milioane lei, iar pentru turism – 11,22 milioane lei.

Obiective de investiţii majore în anul 2026 :

UNITĂȚI DE ÎNVĂŢĂMÂNT: 80,59 milioane lei

1. Continuarea lucrărilor de reparații capitale/investiții la obiectivele de investiții:

– Construire Grădinița în cartier Astra

– Construire Grădinița și amenajări- Conexe- str. Ioan V.Socec nr.4

– Construire creșe (str. Lebedei, Str. I.V. Socec, str. Fundăturii)- parteneriat CNI

– Consolidare, extindere și eficientizare energetică Grădinița nr. 5

– Extindere și mansardare Grădinița nr.7

– Construire Sala Sport Școala Gimnazială  nr.4

– Extindere Școala Gimnazială nr.14- corp A

  •  Încheiere și derulare contracte de servicii de proiectare:

– Documentații tehnice construire școală și sală sport str. Zaharia Stancu

– Documentații tehnice extindere Școala Gimnazială nr.14 și Sala Sport str. Agricultorilor

– Documentații tehnice construire grădinițe în cartiere (Stupini, Triaj)               

– Documentații tehnice înființare spațiu de învățământ Creșa și școala buffer- str. Panselelor nr.23

– Documentații tehnice reabilitare Colegiul Național Economic Andrei Bârseanu corp B-str. Școlii

– Documentații tehnice pentru obținere autorizație ISU la unități de învățământ

3. Demararea procedurilor pentru achiziția contractelor de lucrări

– Construire sala sport Liceul Tehnologic Dr. Nicolae Rucăreanu

– Construire grădinița str.Tudor Arghezi

– Extindere Grădinița nr.26

– Reabilitare sală Sport Colegiul Tehnic Mircea Cristea

– Eficientizare energetică în unități de învățământ preuniversitar

– Construire corp clădire nou Școala Gimnazială nr.8

– Mansardare Școala Gimnazială nr.9-corp B

4. Investiții în unități de învățământ- finanțate prin contract BERD ( Colegiul National Andrei Șaguna corp A, B, Scoala Gimnazială nr.12-corp B, Scoala Gimnazială nr.1-corp B, Imobile Str. Fundăturii nr.2)

  •  DEZVOLTARE  PUBLICĂ: 97,15 milioane lei

1. Documentații tehnice pentru- Actualizare PUG Municipiul Brașov

2. Ansambluri locuri de joacă, parcuri sportive, elemente urbanistice

3.Construire Spital Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase

4.Complex Multifuncțional- Sala Polivalentă Brașov

5. Construire Stadionul Tineretului-Municipiul Brașov

6. Documentații tehnice Eficientizare energetică clădiri rezidențiale multifamiliale

7. Regenerare clădiri publice – schimbare de destinație din centrala termică în centru multifuncțional

8. Documentații tehnice pentru înființare Centrul de recuperare adicții – strada Mărășești

9. Documentații tehnice Amenajare zona adiacentă Complexului Sportiv Ion Țiriac

10. Documentații tehnice Amenajare Promenada zona Castanilor

PROTECŢIA MEDIULUI: 48,58 milioane lei

1.Închiderea depozitului de deşeuri Timiş – Triaj (menajer și industrial)

2. Extinderea rețelelor de alimentare cu apa și canalizare în cartierele Stupini și Tractorul 1 și str. Narciselor în Mun. Brașov

3. Înființare centru integrat de colectare separată prin aport voluntar

4. Achiziție ecoinsule

STRĂZI: 26,10 milioane lei

 Încheiere și derulare contracte de servicii de proiectare si execuție pentru infrastructură:

-Extindere, consolidare și modernizare infrastructură rutieră și pietonală

-Documentații tehnice Pasaj rutier de acces cartier Tractorul-Coresi

– Construire pasaj rutier cartier Tractorul-B-dul Grivitei si legaturi catre  str. I.C.Bratianu si B-dul Grivitei

-Extindere şi modernizare sistem de iluminat public

-Achiziție autobuze

-Extindere la câte 3 benzi pe sens str. 13 Decembrie, DN 13

-Documentații tehnice pasaj pietonal subteran Calea București-Str. Uranus, Calea Bucuresti-str. Poienelor

-Documentații tehnice Pasaj suprateran str. De Mijloc – Borzești

-Documentații tehnice Pasaj rutier hobanat str. Minerva

-Reabilitare și extindere strada Vasile Goldiș, municipiul Brașov

-Lărgire str. Institutului -drum de legătură și amenajare intersecție cu Ocolitoarea Brașov

-Expertize străzi și poduri

-Stații de încărcare pentru autoturisme

– Modernizare str. Narciselor

– Resistematizare intersecții.

TURISM: 11,22 milioane lei

1. Extinderea şi eficientizarea domeniului schiabil în Poiana Braşov-etapa II

2. Extindere traseu mountain bike Poiana Brașov

3. Sanie de vara.

Citește mai departe

Trending