Ramai la curent!

Investitii

Pași înapoi pentru industria de apărare din județul Brașov. Elicopterul IAR 215-sub semnul întrebării, drona „made in România” – abandonată

Publicat

in

Două dintre proiectele ce vizau revitalizarea industriei de apărare din județul Brașov sunt, acum, puse sub semnul întrebării. Dronele „made in România” de la Carfil nu s-au mai produs, iar elicopterul ce ar fi urmat să se producă la Ghimbav nu este dorit de Armata română. Cel puțin declarativ este și o veste bună pentru județul Brașov: fabrica de pulberi de la Victoria merge mai departe.


Situația industriei de apărare a fost prezentată zilele trecute de ministrul Economiei, Radu Miruță, într-un interviu acordat publicației Europa Liberă, iar multe pasaje au fost dedicate industriei de apărare din județul nostru.

„Cei de la Armată sunt cei care trebuie să stabilească dacă vor modelul mai vechi”

Astfel, în ceea ce privește preluarea de către România, de la Airbus, a licenței elicopterului H 215 și producerea acestuia la Ghimbav, sub denumirea IAR 215, Miruță dat de înțeles că șansele ca acest lucru să se întâmple sunt destul de mici, având în vedere că Armata Română nu își dorește acest elicopter.

„Cei de la Armata Română nu doresc acest model (H 215). Cei din Franța sunt dispuși să ne dea licență pentru modelul H 215, iar Armata Română și-ar dori un model mai nou, H 225. Airbus nu oferă licență pentru modelul mai nou. Cei de la Armată sunt cei care trebuie să stabilească dacă vor modelul mai vechi sau nu. Nu îi pot forța să ia un model pentru care aducem linia de producție aici, pentru că ei sunt cei care stabilesc dacă le este necesar sau nu”, a declarat Miruță.


Preluarea licenței pentru elicopterul H 215 a fost discutată de România și Franța încă din anul 2018, însă, de fiecare dată proiectul s-a împotmolit când s-a pus problema lansării unor comenzi de către Armata Română.

Experiența ucraineană preferată celei americane

Nici proiectul dronelor românești produse la Carfil Brașov, nu mai pare în grațiile actualului ministru al Economiei. Pentru dezvoltarea dronei românești, Carfil a încheiat un acord de colaborare cu Periscope Aviation, o divizie a companiei americane Chartis Federal, iar în primăvara acestui an, conducerea unității brașovene anunța că în 2025 vor intra pe linia de producție două modele, lucru care nu s-a mai întâmplat.

„Nu se face dronă, deocamdată, în industria națională de apărare”, a declarat Miruță.

El a dat de înțeles că Guvernul României este tentat să schimbe și strategia de producere a dronelor, optând pentru colaborarea cu specialiștii din Ucraina:


„Suntem în discuții cu Ucraina și cred că ar trebui să avanseze discuțiile astea. Ei sunt cei mai avansați în momentul de față. Încercăm să le producem cu parteneri din Ucraina. Inițial vor fi testate acolo (în Ucraina)”, a spus Miruță.

Ba mai mult, din declarațiile ministrului rezultă că SC Carfil SA este scoasă „scoasă din schemă”, el precizând că pentru producerea noilor drone sunt luate în calcul alte amplasamente: Romaero, Craiova sau Ghimbav.

Pulberi de Victoria, poate în anul 2029

Pe de altă parte, Radu Miruță a spus că proiectul Fabricii de Pulberi de la Victoria (implementat în parteneriat cu producătorul german Rheinmetall) merge mai departe, iar în primăvara anului viitor vor începe lucrările la noua unitate.


„În ianuarie 2026, începe construcția. Am început să punem bani către Pirochim (compania Ministerului Economiei care s-a asociat cu firma germană Rheinmetall pentru construcție), am semnat ordinul de mărire a capitalului social. În cel mai nefericit caz, va ieși primul camion cu pulberi după 3 ani de la punerea pietrei de temelie (în anul 2029, n.r.)”, a mai spus Miruță.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Investitii

Cu bani privați: Secția de Oncologie de la Spitalul Județean Brașov se mută în Staționarul Tractorul. Cu bani publici: Clădirea în care funcționează acum Oncologia intră în reabilitare

Publicat

in

Secția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov va fi mutată din corpul B al Pavilionului Mârzescu în Staționarul Tractorul. Finanțarea va fi asigurată de Fundația Metropolis, din banii strânși inițial din donații pentru renovarea spațiilor din Corpul B al Pavilionului Mârzescu, unde funționează în prezent „Oncologia”, proiect din care fundația s-a retras la începutul lunii februarie, după ce Consiliul Județean Brașov a anunțat că va reabilita întreaga clădire.

Pentru amenajarea Secției de Oncologie din Staționarul Tractorul, Fundația Metroplis are disponibilă, în prezent, suma de 565.000 de euro.

„Propunerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov este mutarea întregii activități de oncologie într-un alt spațiu – Pavilionul Tractorul – și reorganizarea completă a modului în care sunt tratați pacienții oncologici. Practic, nu mai vorbim doar despre niște saloane renovate, ci despre un model de tip «holding clinic și paraclinic», în care pacientul are acces, în același loc, la secție cu paturi, spitalizare de zi, ambulatoriu, farmacie, laborator clinic, radiologie și, foarte important, un compartiment de paliație, atât de necesar. Proiectul este însă mai mare decât cel de la Mârzescu. Mult mai mare. Și mai scump. Cu banii pe care îi avem nu putem moderniza toată secția. Avem nevoie, mai mult ca oricând, de sprijinul comunității din Brașov și al mediului de business local”, a declarat președintele Fundației Metropolis, Codin Maticiuc.

Clădirea Staționarului Tractorul este în proprietatea Municipiului Brașov, iar reprezentantul Fundației Metropolis a menționat că „echipa Fundației Metropolis a avut o întâlnire cu primarul Brașovului, George Scripcaru. Discuția a fost clară și directă, iar deschiderea pentru acest proiect există”.

În Staționarul Tractorul, pacienții cu afecțiuni oncologici vor avea acces și la alte specialități și vor beneficia de un suport medical mai complex decât au în prezent – medicină internă, ATI, investigații – fără ca pacientul să mai fie plimbat între clădiri sau chiar între spitale, așa cum se întâmplă acum.  

Inițiativa Metroplis rezolvă o problemă a Consiliului Județean Brașov

Proiectul Fundației Metropolis completează planurile Consiliului Județean Brașov, care urmează să reabiliteze Corpul B din Pavilionul Mârzescu. De altfel, administrația județeană brașoveană a anunțat că ministrul Dezvoltării, ministrul Cseke Attila, a emis Ordinul nr. 429/08.04.2026 care prevede includerea proiectului „Consolidare, modificare, reabilitare, reparare Corp B Mârzescu; extindere ieşire urgenţă” în Programul naţional de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat (PNCCRS), finanțarea fiind asigurată de la bugetul de stat.

Lucrările la Corpul B al Pavilionului Mârzescu sunt estimate la 60.172.218 lei (cu TVA), iar durata de realizare în cazul fiecărui obiectiv este de 24 luni.

În prezent, în Corpul B al Pavilionului Mârzescu funcționează Secția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, dar și spații ale Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase. În momentul începerii lucrărilor de reabilitare cele două unități medicale trebuie să elibereze spațiile, iar proiectul Fundației Metroplis rezolvă problema eliberării etajului ocupat de Oncologie.

Citește mai departe

Investitii

Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav va primi peste 23,3 milioane lei de la Consiliul Județean. Din acești bani ar trebui finanțată și o parte a lucrărilor de extinderea platformei de îmbarcare debarcare, estimate la 49 milioane de lei

Consiliul Județean Brașov intenționează să aloce peste 23 de milioane de lei pentru Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav, în timp ce regia aeroportului pregătește o investiție majoră pentru extinderea platformei de îmbarcare. Proiectul depinde însă de identificarea sursei de finanțare.

Publicat

in

Consiliul Județean Brașov are în plan să transfere în acest către Regia Autonomă Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav suma de 23.318.600 lei. Suma este prevăzută în poiectul de buget al Consiliului Județean Brașov aflat în transparență decizional.

Suma pe care Consiliul Județean Brașov are în plan să vireze regiei în acest an este comparabilă cu cea prevăzută în bugetul pe anul 2025, respectiv 23.685.760 lei.

Pe de altă parte, față 2025, Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav are planificată pentru acest an o investiție majoră: extinderea plantformei de îmbarcare debarcare.

Proiectul este estimat la 49.080.431 lei (fără TVA) și nu va fi derulat și finanțat de Consiliul Județean Brașov (cum a fost cazul altor investiții la aeroport), ci de către Regia Autonomă Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav, care va trebui să prevadă în bugetul propriu bani pentru aceste lucrări.

Contractul de lucrări va fi semnat când vor fi bani

Licitația pentu extinderea platformei de îmbarcare/debarcare a fost lansată în luna februarie a acestui an, iar potrivit anunțului postat pe platforma electronică de achiziții publice, procedura de atribuire este inițiată sub incidența unei clauze suspensive, în sensul că încheierea contractului de achiziție publică este condiționată de identificarea sursei de finanțare.

Termenul de finalizare a proiectului este de 12 luni de la data emiterii ordinului de începere, ceea ce înseamnă că în acest trebuie asigurată doar o parte a sumei necesare implementării investiției.

Citește mai departe

Cotidian

Restricții de circulație pe o stradă din zona Livada Poștei din Brașov. Șantierul va fi deschis în 20 aprilie

Publicat

in

Compania Apa Brașov a anunțat că de luni, 20 aprilie 2026, vor începe lucrările de reabilitare a rețelei de distribuție a apei potabile pe strada Ștefan Octavian Iosif, din municipiul Brașov. Acestea vor fi finalizate pe 30 mai 2026. 

Intervențiile vor avea loc pe tronsonul cuprins între imobilul de la numărul 9 și intersecția cu strada Șirul Livezii.

„Din cauza spațiului limitat, pe durata desfășurării lucrărilor, circulația rutieră va fi restricționată temporar, în conformitate cu planul de management al traficului.  Îi sfătuim pe conducătorii auto să evite zona și să găsească rute ocolitoare sau alternative”, au precizat reprezentanții companiei.

Citește mai departe

Trending