Ramai la curent!

Fapt divers

Sora fostului ministru de Interne, Carmen Dan, suspectă într-un dosar de înșelăciune cu prejudiciu de 1,3 milioane de euro

Publicat

in

Polițiștii bucureșteni au efectuat joi dimineață, 16 octombrie 2025, 16 percheziții domiciliare în București și în județele Ilfov, Argeș și Buzău, într-un dosar penal de înșelăciune în formă continuată cu consecințe deosebit de grave, coordonat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

Potrivit anchetatorilor, două femei sunt suspectate că, timp de trei ani, ar fi vândut fictiv locuințe și mașini de lux, prezentându-se drept persoane cu putere de decizie în companii petroliere precum OMV Petrom SA și Transpeco Logistic & Distribution. Cele două ar fi pretins că respectivele bunuri urmează să fie scoase la vânzare din patrimoniul firmelor la prețuri sub valoarea pieței. În realitate, bunurile existau, dar nu aparțineau companiilor respective și nici femeilor care intermediau vânzările.

Prejudiciul total a fost estimat la aproximativ 1,3 milioane de euro, după cum au anunțat autoritățile.

Sora fostului ministru de interne Carmen Dan, printre persoanele suspecte în dosar

Conform unor surse judiciare, una dintre suspecte este Simona Stan, sora fostului ministru de Interne Carmen Dan, și soția unui angajat al Secretariatului General al Guvernului. În dosar este vizată ar fi proprietara unui salon de înfrumusețare din sectorul 2 al Capitalei, prin intermediul căruia ar fi fost „racolate” victimele, majoritatea medici stomatologi.

Pentru a câștiga încrederea cumpărătorilor, femeile ar fi invocat relații personale cu persoane cunoscute, printre care oameni de afaceri și foști oficiali, folosindu-se inclusiv de numele lui Cristian Borcea și Dragoș Gâdoiu, administratori ai Transpeco SA. De altfel, surse apropiate anchetei susțin că printre persoanele audiate în dosar se află inclusiv Carmen Dan, cumnatul acesteia, dar și omul de afaceri Cristi Borcea, care ar fi fost menționat în discuțiile folosite de suspecte pentru a induce în eroare potențialii cumpărători.

Victime cu pierderi uriașe

Prejudiciile reclamate de victime sunt semnificative. Un medic a fost înșelat cu 220.000 de euro pentru mai multe autoturisme Mercedes G-Class, o altă persoană a plătit 67.000 de euro pentru un apartament și câteva mașini, iar o altă victimă a pierdut 372.000 de euro în urma unor „tranzacții” pentru apartamente în București. Un medic stomatolog a achitat chiar peste 110.000 de euro pentru trei apartamente în zona Mitropoliei, fără să intre vreodată în posesia acestora.

Cele două femei suspecte în dosar au fost duse la audieri, alături de mai mulți martori, iar polițiștii au ridicat documente și bunuri de interes pentru cauză. Cercetările sunt în desfășurare sub coordonarea Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Sector 2, urmând să fie stabilite eventuale măsuri preventive.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Pisoi curioși, blocați într-o gură de canalizare din Brașov. Au fost adoptați de salvator

Publicat

in

Pompierii de la ISU Brașov au avut ieri o misiune inedită. Printr-un apel telefonic au fost anunțați că pe strada Institutului din Brașov este un pisoi blocat într-o gură de canalizare. Pompierii au mers la fața locului cu o autospecială de stingere și au constatat că într-o conductă greu accesibilă erau blocați doi pisoi.

Cum spațiul era foarte îngust, pentru a scoate pisicii captivi, pompierii au găsit o soluție ingenioasă: a fost introdusă cu grijă o cantitate mică de apă în conductă, iar pisoii au fost așteptați la ieșire.  Planul a funcționat.

Pisoii au fost predați personalului de la CATTIA, care are grijă și de mama lor. Acolo au primit hrană, căldură și toate îngrijirile necesare.

„Povestea are și un final fericit: unul dintre colegii noștri s-a atașat atât de mult de unul dintre micii buclucași, încât mâine va merge să îl adopte”, a anunțat ISU Brașov.

Citește mai departe

Fapt divers

Accident grav pe DN1, în zona Perșani: patru răniți și trafic restricționat

Publicat

in

Un accident grav, soldat cu patru victime a blocat în această dimineață circulația pe drumul național DN1, în zona Perșani.

Evenimentul rutier s-a produs în zona dealurilor Perșani din județul Brașov, unde două vehicule — un autoturism și o autoutilitară — au fost implicate într-o coliziune puternică. Potrivit primelor informații transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Brașov, un autoturism ar fi pierdut controlul direcției într-o curbă și ar fi pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu o autoutilitară care circula regulamentar.

În urma impactului, patru persoane aflate în autoutilitară au fost rănite și au primit îngrijiri medicale la fața locului, fiind evaluate de echipajele de intervenție. La fața locului au acționat polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Codlea, precum și echipaje SMURD și Ambulanța Brașov.

„Pe DN 1, la kilometrul 206, între localitățile Perșani și Vlădeni, județul Brașov, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate 2 autoturisme. În urma impactului au rezultat 4 victime, conștiente, care urmează a fi evaluate medical. Circulația rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers, valorile de trafic fiind în creștere”, a transmis Centrul Infotrafic al Poliției Române, puțin după ora 10.00.

După primele evaluări, polițiștii estimau ca traficul să fie reluat după ora 11.30. Autoritățile continuă investigațiile pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului și pentru a dispune măsurile legale necesare.

Citește mai departe

Cotidian

Arest preventiv pentru o persoană implicată în „Dosarul molozului” de la Brașov. Sute de tone de deșeuri de la dezvoltări imobiliare au fost îngropate după ce s-a aflat că vine în control Garda de Mediu

Publicat

in

După descinderea poliției pe un teren de lângă Ocolitoarea Brașovului, unde au descoperit sute de tone de deșeuri din construcții îngropate ilegal, procutorii de pe lângă Parchetul Tribunalul Brașov au solicitat instanței, în 28 mai, luarea măsurii arestării preventive faţă de două persoane fizice şi a unor măsuri preventive cu privire la o persoană juridică – infracțiuni privind regimul deşeurilor. Judecătorul de drepturi și libertăți a admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile a unei persoane fizice, dar a respins cererea ce a vizat cealaltă persoană. De asemenea, a admis măsurile ce vizatu persoana juridică (timp de 60 de zile nu mai are voie să desfășoare activități ce au ca obiect deșeurile și nici să inițieze procedura de dizolvare sau lichidare).  

Conform procurorilor, în perioada 5 februarie 2025 – aprilie 2026, unul dintre inculpaţi, administrator de drept al persoanei juridice a deținut și depozitat la punctul de lucru al societății din municipiul Brașov, deși locația nu deținea autorizație de mediu, sute de tone de deșeuri amestecate, constând în principal din deşeuri de construcţie provenind de la dezvoltatori imobiliari.

„În cursul lunii februarie 2026, cunoscând faptul că la punctul de lucru urmează să aibă loc un control al Gărzii Naționale de Mediu, inculpatul a apelat la celălalt coinculpat, care i-a pus la dispoziție un teren din municipiul Brașov, situat lângă centura ocolitoare a Brașovului, pentru depozitarea, îngroparea și acoperirea cu pământ, în mod repetat, a câteva sute de tone de deșeuri dintre cele deţinute la punctul de lucru al societăţii, deși terenul nu era amenajat și autorizat pentru desfășurarea unor operațiuni de eliminare a deșeurilor. Activitatea infracţională descrisă mai sus a fost sprijinită de alte două persoane care în prezent au calitatea de suspect”, au precizat procurorii.

În cauză au fost desfăşurate în data de 27 mai percheziţii domiciliare la mai multe locaţii de interes, activitatea de percheziţie continuând şi în prezent prin raportare la terenul unde deşeurile au fost îngropate.

Citește mai departe

Trending