Ramai la curent!

Cotidian

Programul elicopterului românesc, tot mai aproape de anulare: Armata Română a respins modelul „IAR 215”, produs la Ghimbav sub licență Airbus. România este tentată să cumpere elicoptere H 225M, direct din Franța

Publicat

in

Discutată încă din anul 2018, preluarea licenței de către IAR Ghimbav pentru elicopterul H 215M, produs de Airbus pare a fi intrat într-un punct mort. De-a lungul anilor, principala piedică în preluarea acestei licențe a fost refuzul Armatei Române, care, de-a lungul anilor, și-a manifestat interesul pentru un alt model de elicopter Airbus, H 225M.

De altfel, modelul H 225M este în continuare favorit. Astfel, surse politice au declarat pentru DefenseRomania că în SAFE (programul european Security Action for Europe, din care România a accesat un împrumut de 16,8 miliarde de euro) țara noastră a inclus și achiziția de elicoptere.

Spre deosebire de alte programe de achiziții prin SAFE unde se menționează doar numele programului de înzestrare, nu și tipul de tehnică ce va fi achiziționat, în aceste cazuri urmând să aibă loc negocieri în următoarele luni cu diferite companii pentru a parafa contractele până în luna mai anul curent, în ceea ce privește achiziția de elicoptere se precizează cert că e vorba de elicoptere H 225M și H 175, ambele produse de grupul francez Airbus.

Suma alocată programului este de aproximativ un miliard de euro. Nu se precizează numărul de elicoptere. Aparatele de zbor vor fi achiziționate din Franța, având în vedere că Airbus nu va acorda licența pentru modelul nou.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Calea ferată Brașov – Sighișoara, pe jumătate modernizată. Lucrările trebui să fie gata în doi ani

Publicat

in

Constructorii care modernizează calea ferată Brașov – Sighișoara se apropie de 60% grad de execuție a lucrărilor. La acest stadiu s-a ajuns după cinci ani de la data începerii proiectelor, iar pentru finalizarea diferenței de 40% mai au la dispoziței doi ani.

Calea ferată Brașov – Sighișoara a fost inclusă într-un proiect de modernizare cu finanțare europeană, iar după finalizarea lucrărilor, programată pentru anul 2028, pe acest sector feroviar, trenurile de persoane vor atinge o viteză de până la 160 km/h.

Mai e de săpat la tunelurile de la Ormeniș și Homorod

Conform datelor disponibile pe site-ul CFR SA, subsecțiunea Apața – Cața (28 de kilometri), lucrările sunt finalizate în proporție de 59,90%, iar constructorul, Asocierea Aktor S.A. (lider asociere), Alstom Transport S.A. și Arcada Company S.A.) va trebui să termine proiectul în luna februarie a anului 2028. Cele mai complicate lucrări de pe acest sector sunt cele la tunelurile Ormeniș și Homorod, care sunt săpate cu ajutorul unor TBM-uri (Tunnel Boring Machines), cunoscute popular sub denumirea de „cârtițe”.

La Tunelul Ormeniș, format din două galerii, fiecare cu o lungime de 7,1 km, la unul dintre fire s-au făcut excavații în lungime de 2.811 de metri, iar la celălalt fir TMB-ul a ajuns la 2.281,50 de metri.

La Tunelul Homorod – două galerii, fiecare cu o lungime de 5,2 km – una tintre „cârtițe” a săpat 678 de metri, iar cealaltă – 873 de metri.

Valoarea lucrărilor la acest sector de cale ferată se ridică la 3.360.420.000 lei și a fost decontată 52,97% din sumă.

Sectorul care include și Gara Brașov, finalizat în proporție de 57,27%

La sectoarele de cale ferată Braşov – Apaţa (care include și modernizarea infrastructurii de cale ferată de la Gara Brașov) și Caţa – Sighişoara, cu o lungime totală de 84 de kilometri, lucrările sunt terminate în proporție de 57,27%.

 La Gara Brașov încă se lucrează la linii ferate și la peroane. De asemenea, pe traseu se lucrează la trei dintre cele patru tuneluri.

De altfel, la Tunelul Mureni – cu lungime tunel 759 m – au fost terminate lucrările de excavare și se lucrează la cele două portaluri, cel de intrare fiind finalizat în proporție de 78%, iar cel de ieșire este finalizat în procent de 97,96%.

La Tunel Archita 1 (cu o lungime de 503 m) au fost excavați 102 m, portaul de intrare este finalizat în proporție de 65%, iar gradul de execuție a celui de ieșire este este de 43,09%.

La Tunel Archita 2 (221,56 m) și Tunel Beia (Beia 1 – 662,89 m și Beia 2 – 644,58 m) nu sunt în desfășurare lucrări.

Modernizarea celor două sectoare de cale ferată costă 3.677.670.000 lei, iar până acum a fost decontată 51,13% din sumă. Lucrările sunt executate de Asocierea Alstom Transport – Aktor Technical Societe Anonyme – Arcada Company – Euro Construct Trading 98 SRL denumită Asocierea RailWork, iar proiectul trebuie finalizat până în luna iunie a anului 2028.

Citește mai departe

Cotidian

Protest fără precedent la ANAF. Angajații din Finanțe anunță că încetează complet lucrul

Publicat

in

Brașovenii care au programate vizite la ANAF, Trezorerie sau alte instituții din subordinea Ministerului Finanțelor ar putea întâmpina întârzieri sau dificultăți în rezolvarea unor solicitări, în contextul unui protest anunțat la nivel național pentru ziua de joi, 4 iunie.

Federația Națională a Sindicatelor Finanțiștilor (Sedlex) a anunțat în această dimineață că membrii săi de sindicat din întreaga țară nu se vor prezenta la locul de muncă între orele 08:00 și 16:00, ca formă de protest față de prevederile noii legi a salarizării. Ar fi pentru prima dată când angajații ANAF apelează la o formă organizată d eprotest, dincolo de protestele spontane care au existat, inclusiv în ultimele zile, în unele județe din țară.

„Federația Națională a Sindicatelor Finanțiștilor, afiliată la Alianța Națională a Sindicatelor Bugetarilor SEDLEX, organizație reprezentativă la nivel național pentru un număr de 17.900 de salariați din cadrul sistemului instituțional al Ministerului Finanțelor și ANAF (care protestează în aceste zile în fața instituțiilor la nivel național), informează opinia publică despre faptul că mâine, 4 iunie 2026, între orele 8,00 și 16,00, membrii noștri de sindicat din toate județele nu se vor prezenta la locul de muncă, transmițând astfel un singur mesaj, la nivel național: sistemul fiscal nu funcționează fără noi. Acțiunea este solicitată și asumată de majoritatea membrilor de sindicat”, potrivit unui comunicat Sedlex.

Ce instituții ar putea fi afectate

Potrivit organizației sindicale, acțiunea de protest vizează angajați din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), Ministerului Finanțelor, structurilor vamale și, posibil, ai Trezoreriei Statului.

Sindicaliștii susțin că este pentru prima dată când este luată în calcul o absență colectivă de la serviciu pe durata întregii zile de lucru. În trecut, angajații din sistemul fiscal au organizat proteste spontane, pichetări sau manifestații în fața sediilor instituțiilor, însă nu au recurs la o astfel de formă de protest la scară națională.

Ce nemulțumiri au au sindicaliștii de la ANAF

Decizia a fost luată ca urmare a prevederilor proiectului noii legi a salarizării, prin care Guvernul intenționează să reducă salariile din sistem cu sume între 2.000 și 4.000 de lei lunar, potrivit Sedlex. Federația Națională a Sindicatelor Finanțiștilor solicită în mod expres respectarea protocolului încheiat cu Ministerul Finanțelor, în numele Guvernului României, prin care acesta s-a angajat să: Creeze o grilă separată în cadrul legii salarizării și să introducă funcții specifice sistemului instituțional al Ministerului Finanțelor și ANAF; Adopte un statut profesional specific, cu drepturi și obligații concrete; Asigure o salarizare corespunzătoare, adaptată incompatibilităților și complexității muncii, cu perspectivă de viitor, pentru atragerea de specialiști bine pregătiți.

„Nu protestăm împotriva reformei, ci împotriva unei tăieri nedrepte care ne lovește direct în demnitate și în capacitatea de a ne face meseria cu responsabilitate. Sperăm ca autoritățile să înțeleagă acest semnal. Ne cerem scuze public pentru disconfortul creat de acțiunea noastră din data de 4 iunie 2026“, a transmis președintele Federației Naționale a Sindicatelor Finanțiștilor, Vasile Marica.

Citește mai departe

Cotidian

Numărul scurt al Poliției Locale Brașov este temporar indisponibil. Ce numere pot apela cetățenii până pe 5 iuni

Brașovenii care doresc să contacteze Dispeceratul Poliției Locale trebuie să folosească temporar două numere alternative de telefon. Numărul scurt 0268.954 va redeveni funcțional începând cu 5 iunie, ora 15:00.

Publicat

in

Brașovenii care au nevoie să contacteze Dispeceratul Poliției Locale trebuie să știe că numărul scurt 0268.954 este temporar indisponibil din cauza unor lucrări tehnice.

Potrivit reprezentanților instituției, până vineri, 5 iunie, cetățenii pot sesiza incidente, pot solicita intervenția polițiștilor locali sau pot transmite informații folosind două numere alternative de telefon:

  • 0368.004.179
  • 0368.457.013

Poliția Locală Brașov au precizat că numărul scurt 0268.954 va redeveni funcțional începând cu data de 5 iunie, de la ora 15:00. În această perioadă, activitatea dispeceratului se desfășoară în condiții normale, iar sesizările sunt preluate în continuare prin liniile telefonice alternative puse la dispoziția cetățenilor.

Citește mai departe

Trending