Ramai la curent!

Investitii

Investiție imobiliară majoră în apropierea Brașovului: Complex rezidențial cu 56 de blocuri noi. Zona nu are deocamdată rețea de gaze naturale

Publicat

in

Un nou proiect rezidențial de amploare se pregătește în zona Brașovului, după ce dezvoltatorul proprietar al terenului a depus documentația necesară pentru obținerea avizelor de mediu.

Proiect pentru 336 de apartamente noi în blocuri cu regim mic de înălțime

Potrivit memoriului tehnic, investiția vizează construirea unui ansamblu rezidențial format din 56 de blocuri cu regim redus de înălțime, fiecare având parter, etaj și mansardă. Proiectul ar urma să fie realizat pe un teren cu o suprafață de aproximativ 50.000 de metri pătrați.

În total, dezvoltatorul intenționează să amenajeze 336 de locuințe, dintre care 168 de studiouri și 168 de apartamente cu două camere. Fiecare clădire va include câte șase unități locative, distribuite la parter, etaj și mansardă.

Valoarea investiției este estimată la peste 65,3 milioane de lei, iar perioada de implementare este estimată la doi ani de la obținerea tuturor autorizațiilor necesare.

Peste 18.000 de metri pătrați de spații verzi, dar pentru început, fără rețele de gaze

Documentația depusă prevede amenajarea unei suprafețe de 18.280 de metri pătrați de spații verzi, precum și realizarea a 428 de locuri de parcare pentru viitorii locatari și vizitatori. Suprafața construită totală a celor 56 de imobile va depăși 8.500 de metri pătrați. Conform documentelor depuse pentru avizare, dezvoltatorul va suporta costurile necesare extinderii și racordării la rețelele de apă, canalizare, energie electrică, iluminat public și, ulterior, gaze naturale. Tocmai de aceea, dezvoltatorul propune ca până la extinderea rețelelor de gaze, încălzirea locuințelor să fie pe bază de curent electric.

Dacă proiectul va primi toate avizele necesare, acesta va deveni unul dintre cele mai mari ansambluri rezidențiale cu regim redus de înălțime aflate în dezvoltare în zona Brașovului.

Cotidian

Calea ferată Brașov – Sighișoara, pe jumătate modernizată. Lucrările trebui să fie gata în doi ani

Publicat

in

Constructorii care modernizează calea ferată Brașov – Sighișoara se apropie de 60% grad de execuție a lucrărilor. La acest stadiu s-a ajuns după cinci ani de la data începerii proiectelor, iar pentru finalizarea diferenței de 40% mai au la dispoziței doi ani.

Calea ferată Brașov – Sighișoara a fost inclusă într-un proiect de modernizare cu finanțare europeană, iar după finalizarea lucrărilor, programată pentru anul 2028, pe acest sector feroviar, trenurile de persoane vor atinge o viteză de până la 160 km/h.

Mai e de săpat la tunelurile de la Ormeniș și Homorod

Conform datelor disponibile pe site-ul CFR SA, subsecțiunea Apața – Cața (28 de kilometri), lucrările sunt finalizate în proporție de 59,90%, iar constructorul, Asocierea Aktor S.A. (lider asociere), Alstom Transport S.A. și Arcada Company S.A.) va trebui să termine proiectul în luna februarie a anului 2028. Cele mai complicate lucrări de pe acest sector sunt cele la tunelurile Ormeniș și Homorod, care sunt săpate cu ajutorul unor TBM-uri (Tunnel Boring Machines), cunoscute popular sub denumirea de „cârtițe”.

La Tunelul Ormeniș, format din două galerii, fiecare cu o lungime de 7,1 km, la unul dintre fire s-au făcut excavații în lungime de 2.811 de metri, iar la celălalt fir TMB-ul a ajuns la 2.281,50 de metri.

La Tunelul Homorod – două galerii, fiecare cu o lungime de 5,2 km – una tintre „cârtițe” a săpat 678 de metri, iar cealaltă – 873 de metri.

Valoarea lucrărilor la acest sector de cale ferată se ridică la 3.360.420.000 lei și a fost decontată 52,97% din sumă.

Sectorul care include și Gara Brașov, finalizat în proporție de 57,27%

La sectoarele de cale ferată Braşov – Apaţa (care include și modernizarea infrastructurii de cale ferată de la Gara Brașov) și Caţa – Sighişoara, cu o lungime totală de 84 de kilometri, lucrările sunt terminate în proporție de 57,27%.

 La Gara Brașov încă se lucrează la linii ferate și la peroane. De asemenea, pe traseu se lucrează la trei dintre cele patru tuneluri.

De altfel, la Tunelul Mureni – cu lungime tunel 759 m – au fost terminate lucrările de excavare și se lucrează la cele două portaluri, cel de intrare fiind finalizat în proporție de 78%, iar cel de ieșire este finalizat în procent de 97,96%.

La Tunel Archita 1 (cu o lungime de 503 m) au fost excavați 102 m, portaul de intrare este finalizat în proporție de 65%, iar gradul de execuție a celui de ieșire este este de 43,09%.

La Tunel Archita 2 (221,56 m) și Tunel Beia (Beia 1 – 662,89 m și Beia 2 – 644,58 m) nu sunt în desfășurare lucrări.

Modernizarea celor două sectoare de cale ferată costă 3.677.670.000 lei, iar până acum a fost decontată 51,13% din sumă. Lucrările sunt executate de Asocierea Alstom Transport – Aktor Technical Societe Anonyme – Arcada Company – Euro Construct Trading 98 SRL denumită Asocierea RailWork, iar proiectul trebuie finalizat până în luna iunie a anului 2028.

Citește mai departe

Investitii

Digi România, contract de 196 de milioane de euro, din SAFE. Guvernul investește masiv în inteligență artificială pentru apărare cibernetică

Guvernul a publicat lista contractelor finanțate prin programul european SAFE, iar unul dintre cele mai importante proiecte vizează dezvoltarea unei platforme de inteligență artificială pentru securitate cibernetică. Contractul, în valoare de 196 de milioane de euro, va fi realizat integral în România de Digi.

Publicat

in

Guvernul a anunțat că operatorul Digi România va dezvolta o platformă bazată pe inteligență artificială de tip LLM (Large Language Model), în cadrul unui contract de 196 de milioane de euro finanțat prin programul european SAFE.

Proiectul se numără printre cele mai importante investiții civile cu utilizare duală incluse în planul național finanțat prin instrumentul european destinat consolidării securității și industriei de apărare a Uniunii Europene.

Potrivit listei publicate de Guvern, platforma va fi realizată integral în România și va avea rolul de a sprijini detectarea, analiza și gestionarea amenințărilor cibernetice într-un context în care atacurile informatice devin tot mai sofisticate.

Investiția plasează Digi România într-o poziție strategică în dezvoltarea tehnologiilor avansate pentru securitate cibernetică. Compania este unul dintre cei mai mari operatori telecom din România și are operațiuni în mai multe state europene, inclusiv Spania, Italia, Portugalia, Belgia și Regatul Unit.

Pe lângă proiectul Digi, Guvernul a aprobat și un contract de aproape 110 milioane de euro pentru dezvoltarea unor centre mobile de date și centre de operațiuni de securitate cibernetică, proiect care va fi realizat de compania Logic Computer.

Anunțul face parte dintr-un pachet mult mai amplu de investiții prin programul SAFE, prin care România beneficiază de o alocare totală de 16,68 miliarde de euro. O parte din fonduri va merge către infrastructură strategică, inclusiv autostrăzile A7 și A8, iar restul către echipamente militare, sisteme de apărare, drone, elicoptere și tehnologii cu utilizare duală.

Citește mai departe

Investitii

Primăria Brașov, dispusă să plătească aproape 270.000 de lei pentru studiile aferente zonei de agrement de la fostul ștrand din Noua. Lucrările vor completa investiția Fundației Ion Țiriac

Publicat

in

Proiectul complexului sportiv și a zonei de agrement de pe amplasamentul fostului ștrand din cartierul brașovean Noua, este, încă în etapa pregătirii documentațiilor tehnice.

Astfel, Primăria Brașov a lansat pe platforma electronică de achiziții publice o cerere de oferte pentru întocmirea Studiului de fezabilitate, și a altor documentații tehnice pentru proiectul „Amenajare zonă adiacentă Complexului Sportiv Ion Țiriac”. Pentru aceste servicii, municipalitatea brașoveană este dispusă să plătească 268.500 de lei (fără TVA), însă a primit o ofertă în valoare de 270.000 lei (fără TVA), astfel că, pentru a obține contractul, consultantul va trebui să mai reducă din preț.
Conform anunțului postat pe platforma electronică de achiziții publice, consultantul va trebui să realizeze documentația pentru zona sportivă și de agrement ce va fi amenajată în jurul patinoarului ce va fi edificat de fundația condusă de Ion Țiriac.

Conductele fostului ștrand vor fi dezafectate


Mai exact, municipalitatea brașoveană va amenaja aleile pietonale, va realiza mai multe terenuri de sport în aer liber, dar și o zonă de agrement pe apă. De asemenea, municipalitatea brașoveană va dezafecta vechile conducte ale ștrandului și se va ocupa de eventualele relocări de utilități.
De cealaltă parte, Fundația Ion Țiriac va construi o clădire în care va funcționa un patinoar și o sală de scrimă, valoarea investiției fiind estimată la 3 milioane de euro.
Baza sportivă și zona de agrement sunt amenajate în baza unui parteneriat încheiat la finalul lunii martie între fundație și municipalitatea brașoveană.

Citește mai departe

Trending