Ramai la curent!

Investitii

Platformele industriale ale Braşovului devin mall-uri!

Publicat

in

Marile platforme indistriale ale Braşovului sunt transformate, încep-încet în mall-uri şi hypermarketuri. După ce în ultimii ani au fost demolate aproape toate vechile uzine din oraş, în perioada următoare, în locul unora dintre se vor construi centre comerciale. Anul acesta, este anunţată începerea lucrărilor la trei obiective, care au obţinut avizele din partea primăriei Braşov.
Vă propunem să aruncăm împreună o scurtă privire asupra cîtorva dintre fostele platforme industriale ale Braşovului care au renunţat la activitatea de producţie şi se vor transforma în spaţii comerciale.
Pe fosta platformă industrială Tractorul, lângă drumul inaugurat anul trecut ce traversează zona economică Coresi, în această primăvară va începe construirea unui centru comercial. Complexul va realizat de Auchan, iar termenul de finalizare a lucrărilor este de 24 de luni de la data deschiderii şantierului. Clădirea va avea parter şi un etaj, se va întinde pe 5,7 hectare (cât opt terenuri de fotbal sau de trei ori suprafaţa unui hypermarket din oraş) şi va cuprinde zone comerciale şi de agrement. Vor fi amenajate peste 2.200 de locuri de parcare, dar şi staţii pentru taxiuri şi pentru mijloacele de transport în comun. Dezvoltatorul francez a preluat terenul aferent în primăvara anului trecut, de la Flavus Investiţii, societatea, care, în 2007 a cumpărat fosta uzină Tractorul, pentru 77 milioane de euro.
 drumul-coresi-1
În mijlocul platformei a fost construită şi o nouă arteră rutieră, care va alimenta zona viitorului centru comercial.
În locul fostei uzine Fartec, acum trei-patru ani a fost anunţată construirea centrului comercial şi de divertisment «Korona Shopping Center», dar lucrările ar putea  începe abia în această vară. Complexul se va întinde pe o suprafaţă de aproximativ cinci hectare şi va fi construit de un dezvoltatorul imobiliar polonez Echo Investment (firma a fost unul dintere sponsorii principali ai Festivalului Olimpic al Tineretului European 2013, găzduit de Braşov). Proiectul conceptual al  centrului a fost elaborat de către biroul de proiectare Bose International Planning & Architecture. Costul de realizare a investiţiei este estimat la 100 milioane euro. Construcţia centrului va demara în I jumătate a anului 2013, iar finalizarea este programată pentru al IV-lea trimestru al anului 2014.
„Korona” este conceput ca un centru comercial şi de divertisment multifuncţional. În prima etapă a proiectului au fost prevăzuţi aproximativ 35.000 mp pentru un spaţiu comercial cu magazine şi puncte de servicii, restaurant, zonă de agrement şi un cinematograf cu 7 săli. Următoarea etapă de construcţie prevede extinderea pe încă 10 000 mp suplimentari, pentru spaţii comerciale. Clienţii-conducători auto ai centrului „Korona” vor avea la dispoziţie cel puţin 1.500 de locuri de parcare. Centrul comercial de pe platforma Fartec va crea 1.500 de locuri de muncă.
Pentru asigurarea accesului în zona viitorului centru comercial Korona, în apropierea intersecţiei dintre Bulevardul Griviţei şi Strada Stadionului constructorul complexului va amenaja un sens giratoriu, pentru care a primit deja avizul Comisiei de Circulaţie. Potrivit purtătorului de cuvînt al primăriei, Sorin Toarcea, „lucrările vor începe imediat ce timpul va permiote acest lucru”.
În locul uzinei Hidromecanica, în centrul oraşului, Cora va construi spaţii comerciale, sedii pentru birouri, precum şi o parcare subterană. Până acum, a precizat Sorin Toarcea, a fost eliberată autorizaţia de demolare, fiind în pregătire documentaţia pentru obţinerea autorizaţiei de construcţie, investitorul anunţând că anul acesta ar putea fi deschis şantierul.
hidro (3)
 Până acum, s-au făcut doar demolările pe platforma Hidro

În ceea ce priveşte terenul de pe Strada Hărmanului, unde a fost Lemexim (fabrică de mobilă), IUS (fabrică de unelte şi scule ce şi-a mutat halele de producţie în Triaj) şi Lubrifin (rafinărie, apoi faprică de uleiuri auto, ce s-a mutat la ieşirea din Braşov, spre Cristian), în ultimii trei ani, după ce halele au fost demolate, nici un investitor nu s-a arătat interesat să dezvolte un proiect imobiliar. „În această zonă, potrivit Planului Urbanistic Zonal, ar trebui construit un complex rezidenţial şi mai multe spaţii comerciale”, a mai spus Toarcea.

 ius

Investitii

Cu bani privați: Secția de Oncologie de la Spitalul Județean Brașov se mută în Staționarul Tractorul. Cu bani publici: Clădirea în care funcționează acum Oncologia intră în reabilitare

Publicat

in

Secția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov va fi mutată din corpul B al Pavilionului Mârzescu în Staționarul Tractorul. Finanțarea va fi asigurată de Fundația Metropolis, din banii strânși inițial din donații pentru renovarea spațiilor din Corpul B al Pavilionului Mârzescu, unde funționează în prezent „Oncologia”, proiect din care fundația s-a retras la începutul lunii februarie, după ce Consiliul Județean Brașov a anunțat că va reabilita întreaga clădire.

Pentru amenajarea Secției de Oncologie din Staționarul Tractorul, Fundația Metroplis are disponibilă, în prezent, suma de 565.000 de euro.

„Propunerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov este mutarea întregii activități de oncologie într-un alt spațiu – Pavilionul Tractorul – și reorganizarea completă a modului în care sunt tratați pacienții oncologici. Practic, nu mai vorbim doar despre niște saloane renovate, ci despre un model de tip «holding clinic și paraclinic», în care pacientul are acces, în același loc, la secție cu paturi, spitalizare de zi, ambulatoriu, farmacie, laborator clinic, radiologie și, foarte important, un compartiment de paliație, atât de necesar. Proiectul este însă mai mare decât cel de la Mârzescu. Mult mai mare. Și mai scump. Cu banii pe care îi avem nu putem moderniza toată secția. Avem nevoie, mai mult ca oricând, de sprijinul comunității din Brașov și al mediului de business local”, a declarat președintele Fundației Metropolis, Codin Maticiuc.

Clădirea Staționarului Tractorul este în proprietatea Municipiului Brașov, iar reprezentantul Fundației Metropolis a menționat că „echipa Fundației Metropolis a avut o întâlnire cu primarul Brașovului, George Scripcaru. Discuția a fost clară și directă, iar deschiderea pentru acest proiect există”.

În Staționarul Tractorul, pacienții cu afecțiuni oncologici vor avea acces și la alte specialități și vor beneficia de un suport medical mai complex decât au în prezent – medicină internă, ATI, investigații – fără ca pacientul să mai fie plimbat între clădiri sau chiar între spitale, așa cum se întâmplă acum.  

Inițiativa Metroplis rezolvă o problemă a Consiliului Județean Brașov

Proiectul Fundației Metropolis completează planurile Consiliului Județean Brașov, care urmează să reabiliteze Corpul B din Pavilionul Mârzescu. De altfel, administrația județeană brașoveană a anunțat că ministrul Dezvoltării, ministrul Cseke Attila, a emis Ordinul nr. 429/08.04.2026 care prevede includerea proiectului „Consolidare, modificare, reabilitare, reparare Corp B Mârzescu; extindere ieşire urgenţă” în Programul naţional de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat (PNCCRS), finanțarea fiind asigurată de la bugetul de stat.

Lucrările la Corpul B al Pavilionului Mârzescu sunt estimate la 60.172.218 lei (cu TVA), iar durata de realizare în cazul fiecărui obiectiv este de 24 luni.

În prezent, în Corpul B al Pavilionului Mârzescu funcționează Secția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, dar și spații ale Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase. În momentul începerii lucrărilor de reabilitare cele două unități medicale trebuie să elibereze spațiile, iar proiectul Fundației Metroplis rezolvă problema eliberării etajului ocupat de Oncologie.

Citește mai departe

Investitii

Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav va primi peste 23,3 milioane lei de la Consiliul Județean. Din acești bani ar trebui finanțată și o parte a lucrărilor de extinderea platformei de îmbarcare debarcare, estimate la 49 milioane de lei

Consiliul Județean Brașov intenționează să aloce peste 23 de milioane de lei pentru Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav, în timp ce regia aeroportului pregătește o investiție majoră pentru extinderea platformei de îmbarcare. Proiectul depinde însă de identificarea sursei de finanțare.

Publicat

in

Consiliul Județean Brașov are în plan să transfere în acest an către Regia Autonomă Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav suma de 23.318.600 lei. Suma este prevăzută în poiectul de buget al Consiliului Județean Brașov aflat în transparență decizional[.

Suma pe care Consiliul Județean Brașov are în plan să vireze regiei în acest an este comparabilă cu cea prevăzută în bugetul pe anul 2025, respectiv 23.685.760 lei.

Pe de altă parte, față 2025, Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav are planificată pentru acest an o investiție majoră: extinderea plantformei de îmbarcare debarcare.

Proiectul este estimat la 49.080.431 lei (fără TVA) și nu va fi derulat și finanțat de Consiliul Județean Brașov (cum a fost cazul altor investiții la aeroport), ci de către Regia Autonomă Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav, care va trebui să prevadă în bugetul propriu bani pentru aceste lucrări.

Contractul de lucrări va fi semnat când vor fi bani

Licitația pentu extinderea platformei de îmbarcare/debarcare a fost lansată în luna februarie a acestui an, iar potrivit anunțului postat pe platforma electronică de achiziții publice, procedura de atribuire este inițiată sub incidența unei clauze suspensive, în sensul că încheierea contractului de achiziție publică este condiționată de identificarea sursei de finanțare.

Termenul de finalizare a proiectului este de 12 luni de la data emiterii ordinului de începere, ceea ce înseamnă că în acest trebuie asigurată doar o parte a sumei necesare implementării investiției.

Citește mai departe

Cotidian

Restricții de circulație pe o stradă din zona Livada Poștei din Brașov. Șantierul va fi deschis în 20 aprilie

Publicat

in

Compania Apa Brașov a anunțat că de luni, 20 aprilie 2026, vor începe lucrările de reabilitare a rețelei de distribuție a apei potabile pe strada Ștefan Octavian Iosif, din municipiul Brașov. Acestea vor fi finalizate pe 30 mai 2026. 

Intervențiile vor avea loc pe tronsonul cuprins între imobilul de la numărul 9 și intersecția cu strada Șirul Livezii.

„Din cauza spațiului limitat, pe durata desfășurării lucrărilor, circulația rutieră va fi restricționată temporar, în conformitate cu planul de management al traficului.  Îi sfătuim pe conducătorii auto să evite zona și să găsească rute ocolitoare sau alternative”, au precizat reprezentanții companiei.

Citește mai departe

Trending