O nouă faţă şi o nouă istorie a Braşovului. Centrul vechi intră în reparaţii!

Curtea interioară a Bisericii Negre va intra într-un proces  de reamenajare în acest an, imediat după finalizarea descărcării arheologice, estimate să se facă în iunie. Lucrările de reamenajatre ale curţii Bisericii Negre vor fi realizate după proiectul arhitectului Johannes Bertleff, declarat câştigător în urma unui concurs desfăşurat în 2011. Conform proiectului, întreg pavimentul va fi refăcut, iar rigolele vor fi repuse în funcţiune. În acelaşi timp, arborii vor fi puşi în valoare şi vor fi amplasate şi plăcuţele explicative integrate discret în paviment. Proiectanţii au folosit ca surse documentare ilustrate, planuri, detalii şi fotografii, iar pentru efectuarea lucrărilor se vor utiliza doar materiale tradiţionale. 

Începerea lucrărilor de reamenajare la curtea Bisericii Negre depinde foarte mult de finalizarea descărcării arheologice, procedură ce se estima a fi încheiată la finele anului 2012, dar nu a fost aşa. „Materialul arheologic a fost mult mai dens decât ne-am aşteptat. Au fost descoperite ziduri ale unor locuinţe şi ale unei posibile mănăstiri premonstrateze, iar dacă această ipoteză se confirmă, am putea avea dovezile necesare pentru spune că nu teutonii au fost primii care au ajuns la Braşov, ci călugării ordinului amintit, care îşi are originea tot în zona germanică”, a explicat arhivistul Bisericii Negre, Theodor Şindrilariu.
www.brasovmetropolitan.ro
De altfel, el a afirmat că aceasta va fi miza cercetărilor de anul acesta: să se caute rămăşiţele mănăstirii premonstratense. Săpăturile arheologice vor demara în 22 aprilie şi vor afecta latura din faţa lăcaşului de cult şi o porţiune cuprinsă între Biserica Neagră şi Liceul Johannes Honterus. Obiectele dezgropate ar putea rămâne în patrimoniul Bisericii Evanghelice. 


* Michael Weiss, exlusiv pietonală  

Tot în 2013 va începe reabilitarea Pieţii Enescu şi reamenajarea Străzii Michael Weiss, care vor deveni exclusiv pietonale. În Piaţa Enescu se vor înlocui reţelele de utilităţi, apoi se va repara pavajul, care acum este destul de deformat. Pe Michael Weis, pe tronsonul cuprins între Strada Republicii  şi Srada Mureşenilor asfaltul va fi înlăturat, iar strada va fi pavată cu piatră cubică.
centru ist (1)_weiss_scris
Trotuarele vor dispărea, astfel că şi aici se vor putea amenaja terase, la fel ca pe Strada Republicii şi pe celelalte străzi adiacente. Braşovenii care au locuinţe în Piaţa Enescu şi pe Michael Weiss nu-şi vor mai putea ţine maşinile în faţa caselor, ei urmând  beneficia de locuri în parcarea din Spatele Hotelului Aro-Palace.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.