Biserica fortificată de la Ghimbav se alătură cetăților din Țara Bârsei care găzduiesc concertele festivalului Musica Barcensis 2013. Sâmbătă, 20 iulie, de la ora 18:00, ansamblul cameral format din Maria Petrescu (București), István Csata (Cluj-Napoca) și Paul Cristian (Brașov) vor da glas instrumentelor istorice într-un concert special.
Oboiul, viola da gamba, spineta și orga vor încânta prin sunetul lor publicul prezent la Ghimbav. Vor putea fi auzite piese în diferite combinații de instrumente, dar și solo, ale unor compozitori precum Marin Marais, Carl Philipp Emanuel Bach, Antonio Vivaldi sau Georg Philipp Telemann.
Orga din Ghimbav a fost construită în anul 1786 de Johann Prause şi apoi extinsă în anul 1848 de constructorul braşovean Carl Schneider, ucenic al lui C.A. Buchholz, cel care a construit orga mare a Bisericii Negre. Concertul de sâmbătă este o nouă ocazie de valorificare a patrimoniului păstrat în bisericile fortificate din Țara Bârsei.
Intrarea la concert este liberă, publicul fiind invitat la final să facă o donație pentru sprijinirea acțiunilor culturale din Ghimbav.
Următorul concert din seria Musica Barcensis va avea loc la Biserica Evanghelică Râșnov, în data de 27 iulie.
Fii primul care comentează