Brașovenii au învățat romana

desch

După ce în perioada 13 septembrie – 5 noiembrie, Muzeul Casa Mureșenilor din Brașov a organizat cursuri de dans istoric, joi și vineri, la Centrul Cultural Reduta, dansuri precum pavana, gagliarda, sarabanda, menuet, cadril, romana sau polka au fost prezentate publicului, în cadrul primei ediții a „Festivalului de dans istoric Romana”.

DSCF1151

Evenimentul a fost unul interactiv, după fiecare dans prezentat, spectatorii fiind invitați pe scenă, pentru a învăța și ei pașii dansurilor de altădată.

DSCF1168

Organizatorii au documentat cu mare atenție fiecare dans, astfel că, brașovenii care au asistat la festival au avut posibilitatea de a afla  istoria fiecărui dans în parte.

Pavana – denumirea provine din latinul pavo, pavonis – păun, mișcările dansatorilor amintitnde de mișcările acestei păsări. Muzica pavanei era folosită și în cadrul unor ceremonii: intrarea trupelor militare în oraș și ritualuri ale mireselor de nobili în biserică. În secolul al XV-lea, pavana s-a bucurat de succes în cadrul ceremonialului de la Curte și la diferitele baluri ale nobililor din Franța sau Italia.

Galigarda – patru pași țopăiți și un salt mare permiteau domnilor să impresioneze partenerele. Era un dans atletic, cu salturi, sărituri, țopăieli și alte figuri similare, dar și cu numeroase figuri de pantonimă. Galigarda, de origine populară italiană, a devenit în secolul al XVI-lea dans de curte în Italia, Franța, Spania, Anglia și Germania.

Sarabanda – este un dans vechi spaniol, vioi, temperamental și cu mișcări grațioase. Era interpretat numai de femei, care erau considerate indecente. În spania, dansul a fost interzis în 1630, fiind considerat obscen, iar cei care îl dansau erau pedepsiți. În a doua jumătate a secolului al XVII-lea, sarabanda devine popular în Europa.

Menuetul, un dans „al pașilor mărunți”, este un dans francez. Avea o mișcare lină, oarecum mândră, sărbătorească. Melodia expresivă, cantabilă au asigurat menuetului o răspândire și o apreciere mare în rândul iubitorilor de muzică. În anul 1653, regele Ludovic al XIV-lea a a ascultat o compoziție a lui Jean Baptiste Luly în genul menuet și a fost profund impresionat și acerut ca dansul să fie prezentat la curte.

DSCF1028

Cadrilul este un dans de cuplu și are mai multe variante: rusă, ucraineană, chiar și americană (square dance – dans pătrat). Sursele istorice afirmă că dansul își are originea în Franța, la început fiind un dans de bal. Cucerind vizitatorii saloanelor și sălilor de dand, cadrilul s-a răspândit reprede în Europa. În Rusia, cadrilul se dansa chiar și la adunările lui Petri I, în secolul al XVIII-lea.

DSCF1047

Romana, este un dans creat în 1850, de Iacob Mureșianu. Pătrunderea și răspândirea unei multitudini de dansuri populare naționale în sălile de bal europene, a stârnit în rândul intelectualității românești din Transilvania dorința de a crea un dans „național”, fără nimic străin în el, dar la fel de elegant ca și cadrilul. Dansul a fost compus în toamna anului 1849 și a fost prezentat în premieră la picnicul din duminica de 22 ianuarie 1850.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.