Informatizarea RAT-ului, blocată de o firmă suspendată

rat bv (17)

Licitaţia referitoare la „Managementul informatizat al sistemului de transport în comun în municipiul Braşov”,  finanţat din fonduri europene este suspendată din cauza contestaţiilor depuse de două firme, nemulţumite de unele prevederi ale caietului de sarcini.
Anunţul privind achiziţia a fost postat pe site-ul Sistemului Electronic de Achiziţii Publice în 30 noiembrie, iar procedura a fost suspendată în urma unei decizii din 12 decembrie 2013 a a Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC). Reclamaţia a fost depusă de o firmă a cărei activitate este suspendată din 2009, SC Advanced Construct SRL cu sediul în municipiul Cluj-Napoca şi de SC Radcom SRL, din Bucureşti.
Pe lângă solicitarea suspendării licitaţiei, se arată în textul deciziei CNSC, firma clujeană a mai avut şi alte „capete de cerere” asupra cărora „Consiliul urmează a se pronunţa în termenul legal”. Licitaţia, va fi reluată după ce vor fi operate modificările solicitate de CNSC. Termenul iniţial de depunere a ofertelor era 16 ianuarie 2014.

 

  • Investiţie de apoape 30 de milioane de lei

Potrivit anunţului postat pe SEAP, valoarea estimată a investiţiei este de 23.993.644 de lei. Proiectul prevede instalarea unor echipamente ce vor permite monitorizarea în timp real a circulaţiei autobuzelor Regiei Autonome de Transport Braşov, dar şi introducerea biletelor şi abonamentelor electronice reîncărcabile, care vor putea fi achiziţionate de la automatele ce vor fi amplasate în 30 de staţii. De asemenea, vor exista 120 de panouri de informare a călătorilor.
Perioada de implementare a proiectului este de 12 luni de la data semnării contractului de execuţie.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.