Ramai la curent!

Timp liber

Un nou weekend muzical în Ţara Bârsei

Publicat

in

sf bart - Copy - Copy

Festivalului Musica Barcensis, ediţia a V-a, continuă şi în acest sfârşit de săptămână cu două concerte aflate sub semnul diversităţii. Sâmbătă, 19 iulie, de la ora 18.00, Biserica Evanghelică din Râşnov (foto jos) va găzdui primul concert din acest an susţinut de Corul Comunităţii Evanghelice din Hărman. Condus de dirijoarea Diana Bâldea, corul va prezenta lucrări bisericeşti din diferite ere muzicale, cântate în limba germană, română sau rusă. Programul concertului va fi completat cu piese de vioară şi orgă interpretate de Elena şi Paul Cristian.

int rasnov

Duminică, 20 iulie, de la ora 19.00, în Biserica Sf. Bartolomeu va concerta duo-ul de chitară din Bucureşti, format din Olivia Iancu şi Claudiu Lobonţ. Chitările celor doi muzicieni vor umple acustica vechii biserici de acorduri latine ale compozitorilor Astor Piazzolla, Antonio Soler şi Manuel de Falla .
Intrarea la ambele concerte este liberă, participanţii având posibilitatea de a face o donaţie în sprijinul festivalului la final.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Prima Pagina

Festivalul Haferland revine în Transilvania: Zece sate cu biserici fortificate din zona Brașovului vor fi în sărbătoare. Nadia Comăneci și Mircea Abrudean patronează ediția 2026

Festivalul „Săptămâna Haferland” revine între 6 și 9 august în zece sate din Țara Ovăzului, cu zeci de evenimente dedicate patrimoniului săsesc din Transilvania. Ediția din acest an se desfășoară sub patronajul Nadiei Comăneci și al președintelui Senatului, Mircea Abrudean.

Publicat

in

Festivalul cultural „Săptămâna Haferland” revine în această vară cu cea de-a XIV-a ediție și promite patru zile de evenimente dedicate patrimoniului săsesc din Transilvania. Între 6 și 9 august, zece localități din Țara Ovăzului – Archita, Saschiz, Homorod, Rupea, Criț, Roadeș, Meșendorf, Cloașterf, Bunești și Viscri – vor găzdui concerte, spectacole, expoziții, ateliere și tururi culturale, într-un festival care atrage anual mii de vizitatori din țară și din străinătate.

Ediția din 2026 se desfășoară sub patronajul președintelui Senatului, Mircea Abrudean, și al Nadiei Comăneci, într-un an simbolic în care fosta mare gimnastă marchează 50 de ani de la primul „10 perfect” din istoria Jocurilor Olimpice, anunță organizatorii.

Tema din acest an, „Dor de Transilvania”, pune accent pe legătura dintre rădăcinile istorice ale comunității săsești și noile generații. Organizatorii anunță aproximativ 60 de evenimente pentru toate vârstele: vizite în biserici fortificate UNESCO, concerte de jazz și muzică tradițională, spectacole de teatru, dansuri săsești, ateliere meșteșugărești și parade ale fanfarelor tradiționale.

Muzică jazz și parada fanfarelor, în sâmbăta Haferland

Printre momentele speciale se numără recitalul „Maria Tănase” susținut de Luiza Zan & Jazzpar Trio la Cloașterf și concertul de jazz organizat în Cetatea Rupea și susținut de susținut de Luiza Zan, Mariano Castro și Muse Quartet. Ca în fiecare an, și anul acesta va avea loc un bal tradițional săsesc la Criț, susținut de formația de muzică săsească Flamingo Sound din Nürnberg. De asemenea, în cadrul ediției 2026 vor fi sărbătoriți 5 ani de colaborare dintre festivalul Săptămâna Haferland și fanfara săsească Kulturwerk der Siebenbürger Sachsen, printr-un moment special susținut sâmbătă după-amiază în curtea bisericii fortificate din Criț.

Tot sâmbătă după-amiază, la Criț va avea loc și parada fanfarelor tradiționale săsești, prezente în număr de trei în cadrul programului din acest an: Kulturwerk der Siebenbürger Sachsen, Original Karpaten-Express, Siebenbürger Trachtenkapelle Göppingen

Kira Hagi vine cu „AGAPI – o jumătate de secol de iubire”, la

Publicul va putea vizita și expoziția „AGAPI – o jumătate de secol de iubire”, semnată de actrița și artista Kira Hagi, un proiect artistic despre memorie, identitate și ideea de „acasă”, găzduit de Haferland.

Accesul la toate evenimentele este gratuit. Organizatorii estimează că la evenimentele dedicate Haferland vor fi peste 8.000 de participanți.

Programul complet al evenimentului poate fi consultat aici: https://haferland.ro/wp-content/uploads/2026/04/ro_HAFERLAND-2026_A4-Program.pdf

14 ani de tradiții săsești la Festivalul Haferland

Început cu 14 ani în urmă, festivalul Săptămâna Haferland a devenit una dintre cele mai importante manifestări culturale ale comunității sașilor din România și din diaspora. Evenimentul este organizat de Fundația Michael Schmidt în parteneriat cu Fundația Tabaluga // Peter Maffay Stiftung, organizații fondate de muzicianul german de origine română Peter Maffay. Festivalul a fost lansat de Michael Schmidt și Peter Maffay ca un proiect comun de recuperare și consolidare a memoriei culturale a sașilor transilvăneni, cei doi co-fondatori fiind legați de o prietenie veche de peste două decenii.

Citește mai departe

Cotidian

Festivalul de plăcinte și căpșuni, în weekend la Lacul Noua din Brașov

Festivalul de Plăcinte și Căpșuni aduce la Brașov trei zile dedicate deserturilor, preparatelor tradiționale și produselor de sezon. Evenimentul are loc între 15 și 17 mai, la Lacul Nou, cu intrare liberă.

Publicat

in

Festivalul de Plăcinte și Căpșuni 2026 va avea loc în perioada 15–17 mai, la Lacul Nou, acolo unde organizatorii pregătesc trei zile dedicate deserturilor, preparatelor tradiționale și produselor pe bază de căpșuni românești.

Evenimentul va reuni comercianți și producători locali într-o zonă gastronomică amenajată în aer liber, care vor prezenta și comercializa fructe, deserturi și preparate de sezon. Vizitatorii vor putea găsi plăcinte cu căpșuni și brânză dulce, înghețată artizanală, clătite, gogoși, cheesecake-uri, tarte cu fructe și băuturi răcoritoare pe bază de fructe, anunță organizatorii de la Autentic Events.

De asemenea, va exista și o zonă dedicată preparatelor tradiționale, unde vor fi pregătite grătare, pastramă, cârnați de casă, tocănițe și alte produse specifice târgurilor culinare. Atmosfera va fi completată de muzică și activități de relaxare, într-un format adresat atât familiilor, cât și publicului tânăr.

Accesul publicului la eveniment va fi gratuit.

Citește mai departe

Cotidian

„Fii Stejar, Nu Broccoli”: Conferința cu Andy Szekely care te scoate din blocaj și te obligă să alegi – Brașov, 17 mai, 2026

Evenimentul „Fii Stejar, Nu Broccoli” aduce la K2 Alpin Resort Brașov o zi intensivă de dezvoltare personală, networking și sesiuni inspiraționale dedicate direcției, deciziilor și clarității în viață și business.

Publicat

in

Brașovul devine locul în care deciziile amânate capătă formă și direcție. Pe 17 mai 2026, la K2 Alpin Resort din Poiana Brașov (foto jos), Andy Szekely va susține conferința „Fii Stejar, Nu Broccoli”, un eveniment care își propune să mobilizeze participanții într-un proces real de lucru cu sine, construit pe claritate, asumare și acțiune concretă.

Timp de șase ore, cei 500 de participanți nu vor sta în sală ca spectatori, ci vor lucra efectiv pe propriile decizii, cu pixul în mână, într-un cadru care îi obligă să se oprească din ritmul zilnic și să privească lucid ceea ce nu mai funcționează.

Miza nu este creșterea motivației, ci confruntarea directă cu propriile alegeri amânate. Evenimentul își propune ca oamenii din sală să nu mai caute răspunsuri în exterior, ci să înceapă să construiască răspunsurile, structurat, pentru ei înșiși.

Conceptul care stă la baza conferinței este simplu, dar profund.

„Conferința te învață cum să gândești și să acționezi ca un stejar, chiar dacă până acum ai mers pe ritm de broccoli”, spune Andy Szekely.

Într-o lume în care viteza este confundată cu progresul, evenimentul vrea să aducă o schimbare de perspectivă, una în care direcția devine mai importantă decât ritmul.

Această întâlnire se adresează celor care simt că fac multe, dar nu avansează cu adevărat, fie că sunt antreprenori, manageri sau profesioniști activi, oameni care au bifat obiective, dar au pierdut sensul, oameni care funcționează bine în exterior, dar simt că ceva s-a dezechilibrat în interior.

„Oamenii nu vin la această conferință pentru că sunt motivați. Vin pentru că știu că ceva nu mai funcționează în ritmul lor actual și vor să ia acele decizii pe care le-au amânat prea mult timp”, explică Bianca Stan, co-organizator al platformei TakeIT.

Pe parcursul zilei, participanții trec printr-un proces în care învață să distingă între a fi ocupați și a fi eficienți, între a funcționa și a trăii cu adevărat. Cei din sală vor învața să aleagă conștient și fără vinovăție, și să își construiască un plan aplicabil imediat.

Experiența este exclusiv fizică – Evenimentul nu va avea și transmisie online. Decizia a fost luată tocmai pentru a nu exista posibilitatea de a amâna din nou.

În spatele acestui eveniment stă experiența de aproape trei decenii a lui Andy Szekely în educație și programe transformaționale

Cu 28 de cărți publicate, dintre care patru bestselleruri naționale, și apariții pe scene din 23 de țări alături de nume precum John Maxwell, Robin Sharma sau Brian Tracy, el aduce la Brașov nu doar conținut, ci un sistem de lucru validat în timp, în peste 100 de ediții de bootcamp și în programe implementate în sute de companii.

„Fii Stejar, Nu Broccoli”  este un eveniment organizat de platforma de educație și evenimente transformaționale TakeIT, iar comunicarea media este realizată cu sprijinul atelierului de reputație SAV Smart Start.

Într-un context în care totul pare urgent, această conferință devine un spațiu rar în care lucrurile importante primesc, în sfârșit, timpul și claritatea de care au nevoie.

DETALII EVENIMENT

Data: Duminică, 17 mai 2026
Ora: 09:00 – 15:00 (uși deschise de la 08:30, extindere până la 18:00 pentru cei cu bilete VIP)
Locație: K2 Alpin Resort Brașov
Capacitate: 500 locuri

AGENDA

🕘 08:30 – 09:00 · Welcome & Acomodare 🕘 09:00 – 09:15 · Deschidere
🕘 09:15 – 11:30 · PART 1 — Oprirea & Așezarea 🥐 11:30 – 12:15 · Brunch & Networking
🕘 12:15 – 14:15 · PART 2 — Direcția & Deciziile 🕘 14:15 – 14:30 · Planul Stejar
🕘 14:30 – 15:00 · Autografe & Poze
🍷 15:00 – 17:30 · Late Lunch & Panel exclusiv VIP

Website: takeit.ro/eveniment-fii-stejar-nu-broccoli

Citește mai departe

Trending