Ramai la curent!

Cotidian

Noul Prefect al Brașovului a depus jurământul. Și-a prezentat și „to do list”-ul pe acest an

Publicat

in

 

După ce ieri, în Monitorul Oficial, a fost publicată decizia de numire în funcția de prefect al Brașovului a lui Ciprian Băncilă, astăzi, în prezența directorului Ministerului Afacerilor Interne, Constantin Mihart, el a depus și jurământul.
„Trebuie să fim patrioți și să ne respectăm oamenii și valorile Brașovului. Ca prefect, vreau să fiu un liant între mediul de afaceri, autorități, mediul universitar și cetățeni. Pun preț pe colegii din Prefectură, și cred că împreună cu colegii din deconcentrate vom face o echipă performantă”, a declarat noul prefect.

Anul acesta, a continuat el, va fi unor destul de greu, în care se vor desfășura două rânduri de alegeri.
Pentru început, Băncilă a anunțat că va merge în spitale, împreună cu reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Brașov, pentru a vedea care este situația din unitățile sanitare. „De asemenea, urmează să merg și la instituțiile deconcentrate, pentru a discua atât cu directorii, cât și cu funcționarii, penru că vreau să văd care este starea de fapt în teren”, a adăugat reprezentantul Guvernului în teritoriu. Tot în 2016, el va avea de continuat procesul de restituire a proprietăților.
Ciprian Băncilă l-a înlocuit în funcție pe Mihai Mohaci, decizia fiind anunțată joi de către purtătorul de cuvât al Guvernului, Dan Suciu. De altfel, astăzi, fostul prefect a afirmat că decizia a fost luată pe ultima sută de metri, cu aproximativ două ore înainte de anunțarea ei. De altfel, joi, Mohaci a anunțat că a aflat de la televizor decizia și s-a declarat surprins că, în loc să numească un subprefect (post rămas vacant de șase luni, după ce Romer Ambrus Sandor Mihaly a fost eliberat din funcție), Guvernul a schimbat prefectul. Cu toate acestea, în timpul ceremoniei de astăzi, Mohaci a declarat că se bucură că funcția de prefect a fost preluată de o persoană care „vine din administrație”. „Meseria de prefect este, în adevăratul sens al cuvântului, una de înalt funcționar public”, a mai spus Mohaci.

Postul lui Băncilă, restructurat în 2010 
De cealaltă parte, Băncilă a afirmat că a avut cu Mohaci „o colaborare strânsă, corectă și loială”.
Mihai Mohaci a fost prefect în perioada mai 2012 – martie 2014, când a fost numit subprefect, iar funcția a fost ocupată de Romer Ambrus Sandor Mihaly. În 31 decembrie 2014, între cei doi s-a făcut rocada, Mohaci fiind numit prefect, iar Romer Ambrus Sandor Mihay subprefect.
Ciprian Băncilă mai lucrat în Prefectură și în 2010, an în care, în 2 februarie a fost numit subprefect. După numai câteva luni, respectiv în 14 iulie, a fost eliberat din funcție, ca urmare a reducerii numărului de subprefecți, de la doi la unul singur. După această experiență, Ciprian Băncilă s-a întors la conducerea Agenției pentru Protecția Mediului.

Cotidian

FOTO Festivalul de Plăcinte și Căpșuni, un fiasco. Târgul a fost închis de Poliția Locală, după mai multe sesizări

Publicat

in

Primăria Brașov a închis, în weekend, Festivalul de Plăcinte și Căpșuni, în urma unor verificări ale polițiștilor locali , care au scos la iveală o serie de nereguli în organizarea și desfășurarea evenimentului.

Ceea ce organizatorii de la Autentic Events anunțau ca un eveniment, de trei zile dedicate deserturilor, preparatelor tradiționale și produselor pe bază de căpșuni românești, s-a dovedit a fi un fiasco, din punct de vedere al salubrității, dar și al specificului anunțat.

Festivalul de Plăcinte și Căpșuni a fost programat pentru perioada 15 – 17 mai, în zona Lacului Noua, organizatorii promițând „un weekend plin de savoare, deserturi spectaculoase și preparate care transformă pofta în sărbătoare”. Vizitatorii ar fi trebuit să găsească aici „de la plăcinte uriașe cu căpșuni și brânză dulce, langoși pufoși și deserturi cremoase, până la înghețata artizanală cu căpșuni și limonade fresh”, dar și mâncare tradițională, făcută pe grătar. Doar că Poliția Locală a constatat altceva la fața locului.

„Din păcate, numeroasele sesizări venite din partea cetățenilor, coroborate cu verificările efectuate în teren de polițiștii locali, au scos la iveală aspecte pe care nu ar trebui să le întâlnim la un eveniment dedicat comunității. Au fost constatate nerespectări ale normelor de salubritate, prepararea și/sau comercializarea unor produse fără legătură cu specificul festivalului, precum și faptul că trenulețul destinat copiilor circula haotic pe aleile parcului, generând disconfort și punând în pericol siguranța persoanelor aflate în zonă. (…) Primăria Municipiului Brașov a dat dispoziție de închidere a târgului, ducerea la îndeplinire a acesteia fiind asigurată de Poliția Locală Brașov”, a transmis, luni, Poliția Locală Brașov.

Evenimentul a fost organizat de SC Autentic Events sRL, cu sprijinul Primăriei Municipiului Brașov și a Serviciului Public Administrare Piețe.

„Dincolo de imaginea compromisă a unui eveniment, astfel de derapaje afectează încrederea oamenilor și rezultatele eforturilor depuse de Primăria Municipiului Brașov pentru dezvoltarea unei vieți publice civilizate și sigure. În perioada următoare, Poliția Locală Brașov va intensifica acțiunile de control în cadrul tuturor evenimentelor organizate în municipiu, pentru ca fiecare manifestare desfășurată sub egida orașului să ofere tuturor participanților condiții în conformitate cu prevederile legale și siguranță.

Citește mai departe

Cotidian

Platforma de la literele de pe Tâmpa, în analiza Comitetului Local pentru Situații de Urgență Brașov. Primăria Brașov are în plan să realizeze lucrări de punere în siguranță

Publicat

in

Starea tehnică precară a platfotfomei de pe Tâmpa este cunoscută de mai mulți ani. La un moment dat, au apărut c\teva gauri în ea, care au fost acoperită cu niște ciment, astfel încât să nu se producă vreun accident.

Zilele trecute, problema platformei a reapărut în spațiul public, fiind lansată informația că suprastructura este șubredă și se poate prăbuși oricând. Cu toate acestea, duminică, pe platformă erau numeroși turiști care admirau priveliștea orașului.  

Pe de altă parte, primarul Brașovului, George Scripcaru, a declarat pentru Radio România Brașov FM că „situația reprezintă un risc pentru cetățeni, motiv pentru care va fi convocat Comitetul Local pentru Situații de Urgență, astfel încât intervențiile necesare să fie realizate cât mai repede”. De asemenea, el a anuțat că la această amenajare se vor realiza lucrări de punere în siguranță.

Platforma a fost amenajată la începutul secolului trecut și făcea parte dintr-un restaurant cu berărie, ce ulterior avea să primească denumirea de Bethlen. Restaurantul a ars în anul 1977, dar a rămas platforma.

Citește mai departe

Cotidian

Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav primește certificare pentru Boeing 747 și intră pe piața marilor zboruri cargo

Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav a obținut certificarea oficială pentru operarea aeronavelor Boeing 747, deschizând noi oportunități pentru transportul cargo și investițiile logistice internaționale în centrul României.

Publicat

in

Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav a obținut certificarea oficială pentru operarea aeronavelor Boeing 747, unul dintre cele mai mari și cunoscute avioane cargo din lume.

Noua certificare confirmă capacitatea aeroportului brașovean de a gestiona operațiuni aeriene complexe și deschide perspective importante pentru atragerea companiilor logistice internaționale și dezvoltarea transportului cargo în centrul României, spune președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea. Acesta consideră că certificarea recent obținută de Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav reprezintă un moment strategic pentru economia regiunii și pentru viitorul aeroportului, ce poate transforma județul într-un important hub regional de dezvoltare și logistică aeriană

În prezent, Aeroportul Internațional Brașov poate susține aeronave de mari dimensiuni, de la Airbus A330 și Boeing 787 până la celebrul „Jumbo Jet”.

Citește mai departe

Trending