Ramai la curent!

Cotidian

Război civil în PSD! Leonte, candidatul social-democraților pentru Primăria Brașov. Răzvan Popa e în opoziție și vrea să candideze ca independent

Publicat

in

Joi seara, Biroul Național Permanent al PSD luat două decizii care a aruncat în aer Organizația Județeană a PSD Brașov. Mai precis, după ce Constantin Niță a demisionat și, filiala brașoveană l-a numit președinte interimar pe Viorel Chiric, structura națională l-a desemnat președinte interimar pe Mihai Mohaci. De asemenea, candidat pentru Primăria Brașov a fost stabilit Cătălin Leonte, care a demisionat din partid luna trecută, astfel că Răzvan Popa, propus inițial pentru a fi înscris pentru cea mai importantă primărie din județ, a fost tras pe linie moartă.

Vineri, Biroul Executiv al PSD Brașov s-a reunit într-o ședință extraordinară, cu ușile închise la care a participat și secretarul general al PSD, Marius Neacșu. Vechea gardă a ieșit la atac, încercând să recucerească terenul pierdut cu o seară înainte și a folosit tot arsenalul din dotare.

DSC_0729

Mihai Mohaci s-a declarat deranjat de faptul că nu a fost sprijinit de partid când a fost eliberat din funcția de prefect. De asemenea, el a spus că vechea gardă nu a reușit până acum să obțină funcții importante în urma alegerilor.

„Ne-am săturat să ne uităm la alte județe unde PSD are președinți de consilii județene sau primăriile municipiilor reședință de județ. Aici, noi stăm la rând și rezistăm doar în urma negocierilor”, a declarat Mihai Mohaci.

Răzvan Popa a atacat frontal:

„În urma sondajului intern pentru desemnarea candidatului pentru Primăria Brașov, eu și Leonte eram la egalitate. Candidatura mea a fost probată de structura municipală a PSD, apoi de cea județeană, iar într-un final, prezent la Brașov, președintele partidului, Liviu Dragnea, a anunțat că eu sunt candidatul pentru Primăria Brașov. Leonte a preferat să plece din partid și a anunțat că va merge ca independent. Leonte nu este membru al PSD. În 2012, când avea 2%, Constantin Niță i-a cerut celui care a făcut sondajul să-l crească pe Leonte în sondaje, pentru a nu-l demoraliza”.

În ceea ce privește numirea lui Mohaci în funcția de președinte interimar, Răzvan Popa a reclamat că acesta s-a înscris recent în PSD și nu este membru  al Biroului Permanent.

DSC_0716

„Eu nu pot să merg mâine pe stradă și să mă uit în ochii celor căror le-am cerut votul și să le spun că de la București s-a luat altă decizie. Eu merg înainte. Dacă PSD îl desemnează pe Leonte drept candidat, eu merg ca independent”, a mai spus Popa.

După ședință, în fața presei, Răzvan Popa nu a mai spus că va candida independent, deși i s-a cerut un răspuns la această întrebare.

Marian Neacșu a spus de ce a fost ales Leonte:

„Potrivit unui sondaj de opinie, Răzvan Popa, cu PSD lături, are 21%, iar Leonte, ca independent are 11%. Dacă Biroul Permanent Brașov nu este mulțumit de deciziile forului superior, respectiv Biroul Permanent Național, poate depune contestație. De altfel, luni, la București va veni o delegație a Organizației Județene pentru a depune o contestație. Decizia finală va aparține Comitetului Executiv Național,  care fie va accepta contestația, fie îl va valida pe Cătălin Leonte. Oficial, acum, candidatul PSD pentru funcția de primar al Brașovului este Cătălin Leonte”

Pe de altă parte, Constantin Niță, acum simplu membru al PSD, a afirmat că în va susține pe  Răzvan Popa indiferent de ce se întâmplă.

DSC_0736

„Dragnea poate consideră că Popa și Chiriac sunt oamenii mei. Nu-s ai mei, că nu plec cu ei acasă. Decizia luată la București nu va fi respectată de Comitetul Executiv al PSD Brașov. Este o decizie nedemocratică. Ședința Biroului Permanent Național a fost una informală, fără ordine de zi. 100% Dragnea a impus schimbările. Nu ne lăsăm călcați în picioare”, a spus Constantin Niță.

Oferta lui Chiriac  

„Suntem o organizație în fața deciziei luate de câteva persoane. Nu suntem de acord cu decizia conducerii centrale, pentru că noi avem un candidat. Eu îl aștept pe Leonte să se înscrie în partid și să candideze unde îi propune partidul. Dacă vrea să se întoarcă, trebuie să respecte regulile noastre”, a declarat și Viorel Chiriac.

Cotidian

Pisoi curioși, blocați într-o gură de canalizare din Brașov. Au fost adoptați de salvator

Publicat

in

Pompierii de la ISU Brașov au avut ieri o misiune inedită. Printr-un apel telefonic au fost anunțați că pe strada Institutului din Brașov este un pisoi blocat într-o gură de canalizare. Pompierii au mers la fața locului cu o autospecială de stingere și au constatat că într-o conductă greu accesibilă erau blocați doi pisoi.

Cum spațiul era foarte îngust, pentru a scoate pisicii captivi, pompierii au găsit o soluție ingenioasă: a fost introdusă cu grijă o cantitate mică de apă în conductă, iar pisoii au fost așteptați la ieșire.  Planul a funcționat.

Pisoii au fost predați personalului de la CATTIA, care are grijă și de mama lor. Acolo au primit hrană, căldură și toate îngrijirile necesare.

„Povestea are și un final fericit: unul dintre colegii noștri s-a atașat atât de mult de unul dintre micii buclucași, încât mâine va merge să îl adopte”, a anunțat ISU Brașov.

Citește mai departe

Cotidian

Brașovul și Nürnbergul pregătesc noi proiecte comune în educație și cultură. Târgul de Crăciun, printre temele discutate

Reprezentanți ai administrațiilor din Brașov și Nürnberg au discutat despre extinderea colaborării în domeniul educației și culturii. Pe agenda întâlnirii s-au aflat parteneriate între școli, participarea la Festivalul Românesc din Nürnberg și colaborarea pentru organizarea târgurilor de Crăciun.

Publicat

in

Reprezentanți ai administrației locale din Brașov și Nürnberg au discutat despre extinderea colaborării dintre cele două orașe, cu accent pe proiecte educaționale, schimburi între instituții de învățământ și inițiative culturale, în cadrul vizitei unei delegații din orașul german. Întâlnirea a fost coordonată de viceprimarul Brașovului, Dan Ghiță, și Werner Henning, consilier local în Nürnberg, care a venit în România însoțit de Bernhard Palm, directorul școlii profesionale Berufliche Schule 1 din orașul german.

Vizite la școli și la unul dintre cei mai mari angajatori din județ

Potrivit Primăriei Brașov, discuțiile au vizat dezvoltarea unor parteneriate între unități de învățământ din cele două orașe și identificarea unor noi proiecte comune în domeniul formării profesionale.

Astfel, în cadrul vizitei la Brașov, delegația germană a participat la întâlniri la Școala Profesională Germană Kronstadt și a analizat proiectul educațional MiniTechnicus, destinat familiarizării elevilor cu domeniile tehnice. Programul a inclus și o vizită la compania Schaeffler, unul dintre cei mai importanți investitori din județul Brașov, grup care își are originile în regiunea Nürnberg.

Brașovul, invitat la Festivalul Românesc de la Nürnberg

Unul dintre subiectele abordate în cadrul întâlnirii a fost participarea Brașovului la Festivalul Românesc organizat luna viitoare în Nürnberg. De asemenea, reprezentanții celor două administrații au discutat despre colaborarea privind organizarea târgurilor de Crăciun. Cu această ocazie, municipalitatea brașoveană a transmis o invitație oficială primarului din Nürnberg pentru a participa la ediția din acest an a Târgului de Crăciun din Brașov.

Potrivit administrației locale, orașul german ar urma să fie prezent cu un stand propriu și să participe la programul artistic al evenimentului.

Consilier local la Nurnberg, născut în Mureș

Werner Henning, membru al Consiliului Local Nürnberg, s-a născut în localitatea Nadeș, județul Mureș, și s-a stabilit în Germania în anul 1983. În ultimii ani, acesta a fost implicat în proiecte care au contribuit la dezvoltarea relațiilor dintre Brașov și Nürnberg, în special în domeniile educației profesionale și schimburilor culturale.

Citește mai departe

Cotidian

Angajații Direcției Județene de Mediu Brașov ies vineri la curățenie. Acțiunea de ecologizare este organizată în Ziua Mondială a Mediului

Publicat

in

În fiecare an, în 5 iunie, este marcată Ziua Mondială a Mediului, dedicată conștientizării și acțiunii pentru protejarea mediului la nivel global.

Este un eveniment mondial însemnat, celebrat începând cu anul 1974, la inițiativa Organizației Națiunilor Unite (ONU). Evenimentul este găzduit în fiecare an într-o țară diferită, cu activității axate pe o temă anume. 

Ziua Mondială a Mediului Înconjurător – 2026 are loc în Coreea de Sud, iar evenimentele desfășurate pentru marcarea acestei zile au vor viza  schimbările climatice și vor atrage atenția asupra fenomenelor tot mai frecvente precum valuri de căldură, incendii, creșterea nivelurilor mărilor, topirea ghețarilor, etc.

Direcția Județeană de Mediu (DJM) Brașov marchează aceasta zi printr-o acțiune de igienizare a unei zone turistice din municipiul Brașov, implicând atât angajații instituției, cât și alte persoane care vor să ni se alăture.

Celebrarea Zilei Mondiale a Mediului constituie un bun prilej pentru creșterea gradului de conștientizare ecologică, promovarea acțiunilor individuale și colective pentru protejarea planetei, precum și pentru încurajarea guvernelor, companiilor și societății civile să adopte politici și practici sustenabile”, a declarant Ciprian Băncilă, directorul DJM Brașov.

Citește mai departe

Trending