COMBINAȚII POSTELECTORALE. Partidele mici așteaptă să fie „cerute” de cele mari, iar social-democrații aruncă fumigene

Trei dintre partidele care au câte doi reprezentanți în Consiliul Local Brașov, respectiv FDGR, PER și PMP au organizat vineri o conferință de presă în care au anunțat că în noul consiliul local vor forma un grup comun. În forul deliberativ local cele trei partide au șase consilieri, iar dacă li se alătură și independentul Șerban Șovăială, grupul ar fi compus din șapte persoane. În aceste condiții, pentru ca acest grup să poată da și un viceprimar, ar trebui să se alieze cu unul dintre partidele mari, PSD sau PNL. Totuși, în timpul conferinței de presă, președintele PER Brașov, Ionel Goidescu,  spus că formațiunea politică pe care o reprezintă nu este interesată de un post de viceprimar.

De altfel, recent, primarul Brașovului, George Scripcaru a fost într-o vizită „întâmplătoare” la sediul PER de la Făget și este puțin probabil să se fi discutat de încălzirea globală.

scrip si goe

În aceste condiții, singurii care au putea să emită astfel de pretenții sunt cei din FDGR (probabil Arnold Ungar – fost Ungureanu) sau liderul PMP, Costel Mihai. De altfel, având în vedere că PNL ar mai avea nevoie, pe lângă cei doi aleși din UDMR de încă doi consilieri pentru a forma o majoritate simplă (14 din 28), Costel Mihai ar fi putut foarte simplu să ia în calcul o alianță cu liberalii (în acest caz ar fi putut forța chiar și obținerea unui post de viceprimar), mai ales că, cel mai probabil, UDMR nu ar avea o astfel de pretenție, din moment ce există posibilitatea ca Attila Kovacs să obțină un post de vicepreședinte al Consiliului Județean Brașov.

Pe de altă parte, tot vineri, social-democrații brașoveni au spus s-au purtat discuții și se tatonează terenul fără a fi exclusă nici o pistă, nici măcar o posibilă alianță cu PNL. „Am avut și avem discuții cu toate partidele”, a declarat astăzi președintele executiv al PSD Brașov, Viorel Chiriac.

chiriac

În schimb, secretarul general al PSD Brașov a dat de înțeles că social – democrații vor încerca să se alieze cu UDMR. „Avem încredere în partenerii noștri din UDMR”, a afirmat astăzi Dunca. În aceste condiții, în Consiliul Local, PSD (care are opt consilieri) ar putea ar putea deveni liderul unei majorități dacă s-ar alia cu UDMR și cu noul grup. În acest caz, Alianța PSD+PER+FDGR+PMP ar avea exact 14 consilieri, iar dacă în   ecuație ar intra și UDMR, alianța ar avea 16 consilieri. Ar putea intra în schemă și Șovăială, astfel că s-ar ajunge la 17.

Ar mai fi un scenariu: majoritate PNL-PSD în Consiliul Local. În aceste condiții, Brașovul ar avea un primar independent, social – democrații ar putea da un viceprimar (de ce nu chiar Răzvan Popa), iar liberalii pe celălalt.

UDMR, cea mai importantă piesă în CJ

În Consiliul Județean, cel puțin acum, lucrurile par a fi mai clare. PNL (cu 16 consilieri) și UDMR, cu 3 consilieri ar avea majoritate, astfel că PSD, FDGR și PER ar rămâne în opoziție. În schimb, dacă UDMR se sucește și s-ar alia cu PSD (11 mandate),  PER (trei mandate) și cu FDGR (trei mandate), coaliția ar avea 20 de mandate, dintr-un total de 35 câte sunt în forul deliberativ județean, și ar trimite PNL în opoziție. În cazul ambelor scenarii, nimic nu se poate face fără UDMR, astfel că șansele ca Attila Kovacs să devină vicepreședinte sunt foarte mari.

Singura situație, puțin probabilă, în care UDMR ar putea aruncat în decor ar cea în care, în Consiliul Județean ar constitui o majoritate cu PER sau FDGR, fără a se ține cont de alianțele din Consiliul Local Brașov.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.