S-a încheiat epurarea din PSD Brașov. Dragnea a amputat aripa Mohaci

????????????????????????????????????

După demisia lui Constantin , Niță din funcția de președinte al PSD Brașov, în organizația județeană s-a încercat o lovitură de palat. Mihai Mohaci a fost numit președinte al Organizației Județene, iar Cătălin Leonte candidat pentru funcția de primar al Brașovului, în locul lui Răzvan Popa (validat și el de conducerea centrală a partidului), deciziile fiind luate de conducerea centrală. Aripa Mohaci-Leonte a anunțat că vrea să reformeze partidul, dar cei trași atunci pe linie moartă nu au fost de acord, astfel că s-au dus cu jalba în proțap la Centru, pentru a cere o nouă „binecuvântare”. Președintele PSD, Liviu Dragnea le-a spus: „supuneți la vot”. Recomandarea a fost urmată și așa s-a ajuns la eliminarea din peisajul PSD a lui Cătălin Leonte. Mohaci a rămas președinte interimar…

La alegerile din 5 iunie, social-democrații au obținut la nivelul județului aproape 28 %. Obiectivul era 30%. În ceea ce privește rezultatul obținut de Răzvan Popa, acesta a fost de 17%, mult mai slab decât cel al partidului, care în municipiul Brașov a obținut 27,25%.

După alegeri, toate partidele au început negocierile pentru constituirea majorităților. Toate formațiunile politice și-ai trimis liderii în prima linie . PNL Brașov a pornit la atac în frunte cu cei doi Veștea, UDMR cu președintele organizației județene, Attila Kovacs. Social-democrații i-au trimis pe Liviu Lupu și pe Marius Dunca. Rezultatul? În Consiliul Județean și în Consiliul Local Brașov, PSD a fost trimis „la colț”, în opoziție.

Pe ultima sută de metri, mai precis la ședințele de constituire a consiliilor locale, social-democrații brașoveni au trimis „pe front” trupele de șoc. Așa se face că la Codea, Ghimbav sau Cristian au mers Mihai Mohaci, Roxana Mînzatu, Viorel Chiriac sau Emil Niță, care au împletit și despletit ițele, astfel încât să își impună viceprimarii.

DSC_0691

Recent, revoluționarului Mihai Mohaci i-au fost rupte tresele, chiar de către conducerea centrală, cea care l-a și pus în funcția de președinte interimar al PSD Brașov. Motivul? Rezultatele slabe obținute la alegerile din 5 iunie. În locul lui a fost numit Marius Dunca, care a coordonat campania electorală a social-democraților brașoveni.

DSC_0795

Nu a demisionat nici Liviu Lupu, președintele Organizației Municipale Brașov, Liviu Lupu, iar Răzvan Popa, avid de aparițiile pe sticlă s-a cam pierdut.

Pe scurt, în PSD s-au plătit acum polițele între cele două tabere. Revoluționarii au fost trași pe linie moartă, cu răbdare, urmând tactica pașilor mărunți.

 

Follow and like us:

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*