Aro Palace a pierdut Cetățuia. Monumentul istoric a revenit în proprietatea statului român

După mai bine de un an de la depunerea documentației la Tribunalul Brașov, judecătorii s-au pronunțat ieri în dosarul în care Primăria Brașov a solicitat anularea dreptului de proprietate asupra Complexului Cetate Brașov. Pe scurt, magistrații au decis că SC Aro Pace SA Brașov pierde Cetățuia, aceasta urmând a reveni în proprietatea statului român. Decizia nu este definitivă ea putând fi contestată în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de exercitare a căii de atac urmând a fi înregistrată la Tribunalul Braşov.

În această speță, Primăria Brașov a solicitat instanței să constate că Aro Palace nu este proprietarul de drept al Cetățuiei  și  că aceasta ar trebui sa fie în proprietatea municipiului Brașov sau a statului român (căruia i-a cerut să vină ca intervenient), fiind vorba de un monument istoric de interes național. De cealaltă parte, pe lângă SC Aro Palace SA, pe lista pârâților au fost alte instituții ale statului, respectiv Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administraţiei Publice, Autoritatea Naţională pentru Turism, Ministerul Economiei, Comerţului și Turismului.

Decizia a fost luată în urma constatării constatării nulității absolute a Ordinului Ministrului de Interne nr. 470/1974, a nulității absolute parţiale a Ordinului Ministrului Turismului nr. 154/26.04.1991, respectiv a poziţiei nr.10 din Lista anexă a imobilelor care fac parte din patrimoniul SC Postăvarul SA, cu privire la ,,Complexul Cetate’’ și a nulității absolute parţiale a Certificatului de Atestare a Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor seria MO8 nr. 0223, emis de Ministerul Turismului, în data de 15.11.1994, pentru suprafaţa de 5.002 mp, aferentă imobilului,, Complex Cetate’’

Ce a decis instanța:

  • radierea din evidenţele de carte funciară a dreptului de proprietate al pârâtei SC Aro Palace SA intabulat asupra imobilului denumit generic „Complex Cetate’”, înscris, în prezent, în cartea funciară nr. 130755 Braşov, provenită din conversia pe hârtie a cărţii funciare nr. 31236 Braşov, sub numărul topografic 2068/1/2, în suprafaţă de 5.002 mp
  • întabularea asupra acestui imobil a dreptului de proprietate publică al intervenientului Statul Român
  • obligă pârâta SC Aro Palace SA să lase intervenientului Statul Român în deplină proprietate şi posesie imobilul mai sus identificat
  • obligă, în solidar, ca Aro Palace, Ministerul Afacerilor Interne, MDRAP, Ministerul Economiei și Autoritatea Națională pentru Turism să plăteasca Primăriei Brașov cheltuieli de judecată de aproape 30.000 de lei.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*