Președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, a anunțat miercuri de câți bani ar mai fi nevoie de pentru finalizarea aeroportului. Mai precis, pe lângă cei 24,72 milioane de euro, investiți până acum, șeful administrației județene a mai spus că ar mai fi nevoie de încă 54 de milioane de euro, astfel că valoarea totală a aeroportului ar fi de aproximativ 78 de milioane de euro.
Estimarea prezentată de Adrian Veștea este cu mult mai mare decât cea prezentată în primăvară, când, a fost finalizat studiul de fezabilitate care urma a fi luat în calcul pentru stabilirea cotei de participare a Primăriei Brașov în proiectul aeroportului.
Astfel, în luna mai, vicepreședintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Gabor, a afirmat că pentru finalizarea obiectivului ar mai fi nevoie de încă 35.075.440 de euro, fără TVA (42.068.930 de euro cu TVA). Potrivit consultantului contractat de administrația județeană, firma IPTANA, investiţia de bază a fost estimată atunci la 22.102.000 de euro. Termenul de realizare al proiectului tehnic este estimat la patru luni, iar pentru efectuarea lucrărilor ar fi nevoie de 24 de luni.
Tot în primăvară, și tot pentru a se pregăti parteneriatul între Consiliul Județean Brașov, Primăria Brașov și alte unități teritorial-administrative în vederea finalizării proiectului Aeroportului Internațional Brașov, s-a făcut și totalul sumelor investite în perioada 2006-2015, respectiv 24,72 milioane de euro. Practic, conform calculelor din primăvară, valoarea totală a proiectului a fost estimată la 59,79 milioane euro.
Fii primul care comentează