Un altfel de târg. Șapte arii protejate din România se vor promova în Piațeta Sfântul Ioan

Șapte arii protejate din România se vor promova în Piațeta Sfântul Ioan din Brașov, în cadrul Târgului „Natură și Tradiții” din perioada 2-3 Septembrie. Târgul își propune promovarea ariilor protejate împreuna cu artizanii și producătorii locali, vizitatorii având posibilitatea de a face o „călătorie imaginară” în aceste zone deosebite. 

În piațetă vor avea standuri Situl Natura 2000 Muntele Tâmpa și aria protejată Stejărișul Mare, Parcul Natural Comana, Parcul Natural Vânători Neamț, Situlul Natura 2000 Soveja, Situl Natura 2000 Zarandul de Est, Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului.

Vizitatorii vor putea afla informații despre cele 7 arii protejate, atât din punct de vedere al atracțiilor naturale dar și din perspectiva unor destinații turistice. În plus, producătorii și artizanii locali vor comercializa produse naturale și obiecte realizate manual, iar copiii și tinerii interesați vor putea participa la atelierele de educație ecologică și de meșteșuguri.

Evenimentul va mai avea și alte momente interesante printre care  o tombolă cu premii organizată în urma unui joc tip căutare de comori, fotografii gratuite cu mesaje amuzante precum și întâlnirea cu o replică inedită a unui dinozaur din Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului.

Târgul  este organizat de ProPark Fundația pentru Arii Protejate, împreună cu Agenția Metropolitană pentru  Dezvoltare Durabilă, cu sprijinul Primăriei Brașov și face parte din proiectul „Natură şi Tradiţii în Sprijinul Dezvoltării Durabile” implementat în perioada aprilie 2016 – septembrie 2017 de ProPark Fundaţia pentru Arii Protejate împreună cu Federaţia Coaliţia Natura 2000 și co-finanţat printr-un grant din partea Elveţiei prin intermediul Contribuţiei Elveţiene pentru Uniunea Europeană extinsă. Bugetul proiectului este de 74.816 CHF din care 7500 CHF reprezintă cofinanțare din partea Fundației ProPark.

Foto: Fundația ProPark

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.