Mașina directorului Mix Tv a fost incendiată. Onelia Pescaru: “Dacă am bănuieli? Nu, am CERTITUDINI!”

Mașina directorul trustului de presă Mix, Onelia Pescaru, a fost incendiată în noaptea de marți spre miercuri, în fața casei unde era parcată. Jurnalista susține că interlopii i-ar fi incendiat autoturismul și că ar fi vorba despre o răzbunare. 

Fac presă de 25 de ani. Răfuieli între interlopi au mai fost. Dar interlopii ĂIA nu aveau televiziuni și nu făceau politică. Șantajul și taxa de protecție se practicau la chioșcul din colț. Sau la valutistul de cartier. Acum șantajul de numește “jurnalism de investigație”, iar taxa de protecție se cere primăriilor, spitalelor, parcurilor industriale, politicienilor vulnerabili… Și toți tac și cotizează. La vedere. Se cheamă “contract de publicitate”. Și poliția ȘTIE. Și vorbește șoptit despre asta, a scris Onelia Pescaru pe contul său de Facebook.

Da, sunt bine! Și da, am trecut prin clipe halucinante. Brașovul de după Revoluție nu a mai trăit așa ceva. Fac presă…

Posted by Onelia Pescaru on 11 Octombrie 2017

 

Potrivit Agerpres, în acest caz a fost înregistrata o plangere în urma căreia s-a deschis un dosar penal pentru distrugere.  „Apelul a fost primit în noaptea de marți spre miercuri, în jurul orei 1,00. Cercetările sunt efectuate de colegii de la Poliția Municipiului Sacele, pentru a afla care au fost împrejurarile în care s-a produs incidentul”, a declarat, pentru AGERPRES, purtatorul de cuvant al IPJ Brasov, Gabriela Dinu.

1 Trackback / Pingback

  1. Concluzia experților de la Poliția Săcele: mașina Oneliei Pescaru a fost incendiată de „rozătoarele mici de Bunloc” – Brasov Metropolitan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.