Brașovul va avea o hartă a stării tehnice a drumurilor. Cât costă și în cât timp e gata

Trei firme, una din Brașov, una din București și una din Voluntari s-au înscris la licitația privind evaluarea stării tehnice a străzilor din municipiul Brașov, proces care va dura trei ani. Procedura de achiziție acestor servicii, a căror valoare a fost estimată la suma de 2.394.957 lei, fără TVA, a fost lansată în luna septembrie și, potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea, rezultatele evaluării dosarelor au fost comunicate celor trei firme, iar cea care a depus oferta cu cel mai mic preț va trebui să depună astăzi o serie de documente. „Dacă va completa dosarul conform cerințelor, în cursul acestei luni va fi semnat contractul de servicii”, a explicat Toarcea.

Străzile din Brașov vor fi evaluate în baza unui grafic pe trei ani, stabilit de Primăria Brașov: 

  • Anul 1: artere principale din Șchei, Astra, Noua, Scriitorilor, Florilor, Craiter, Tractorul, Stupini, străzile din spatele Camerei de Comerț și Industrie și cele din zona Matei Basarab-Neagoe Basarab;
  • Anul 2 – Străzile din „Cartierul Regiunilor” (unde sunt străzile Prahovei, Moldovei, Munteniei, Dobrogei, etc), cele din  Bartolomeu-Nord și Bartolomeu, Valea Cetății. De asemenea, va continua programul de evaluare din Șchei şi Florilor;
  • Anul 3 – străzile din Noua, din zona centrală a Brașovului, Avantgarden-Bartolomeu, Tractorul. Va fi verificată și starea tehnică a unor străzi din Stupini (care nu sunt incluse în primul an).

În baza acestor expertize se va elabora programul multianual de întreținere, reparații și modernizare străzi, lucrări care vor fi incluse într-un acord-cadru, care la fi scos la licitație în perioada următoare. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.