România sub infrigement. Și Brașovul mai are de așteptat până să fie canalizat în proporție de 100%

România riscă încă o procedură de infrigement din partea Uniunii Europene, de data aceasta din cauza neîndeplinirii obligației asumate prin tratatul de aderare privind realizarea sistemului de canalizare. Practic, până în anul 2018, în țara noastră nu ar fi trebuit să existe vreo localitate în care să nu existe sistem de canalizare, dar acest obiectiv este departe de a fi atins. Nici măcar județul Brașov, care, în comparație cu alte zone din România, stă bine din acest punct de vedere, nu este canalizat în proporție de 100%. Probleme sunt în toate zonele județului, de la localitățile din nord (Țara Făgărașului și Rupea), la satele turistice din culoarul Bran-Moieciu. De multe ori apele uzate din gospodării ajung în cursurile de apă, după ce sunt lăsate să se „liniștească” în fosele septice. Chiar și în municipiul Brașov mai sunt zone necanalizate.

„În momentul de faţă nu stăm cum ar trebui. Nu putem să spunem că suntem fericiţi. În municipiul Brașov cele mai mari probleme sunt în cartierul Stupini, unde mai sunt locuinţe care nu sunt racordate la reţeaua de canalizare”, a declarat primarul Brașovului, George Scripcaru.

Ce face operatorul regional de apă în anul 217…

Potrivit primarului, pentru neatingerea obiectivelor privind canalizarea o parte din vină o are și Compania Apa, operatorul regional care deservește municipiul Brașov și o parte din localitățile din județ. Pe lângă faptul că această societate nu a realizat investiții în extinderea sistemului de canalizare și nici nu are o strategie în acest sens, Scripcaru a precizat că operatorul de apă mai emite încă avize de principiu pentru realizarea unor sisteme de alimentare cu apă potabilă sau pentru dezvoltări imobiliare pentru care nu se prevăd rețele de canalizare.

„Pentru unele construcţii noi, operatorul de apă-canal eliberează avize de principiu pentru proiecte în care sunt prevăzute fose septice sau alte asemenea amenajări. De asemenea, astăzi, în anul 2017, Compania Apa mai eliberează avize pentru reţeaua de alimentare cu apă, fără a solicita şi existenţa unui sistem de canalizare. În ultimele 3 luni am avut discuţii cu reprezentanţii Companiei Apa. Am vrut să avem măcar o perspectivă a unui program de dezvoltarea reţelei de canalizare. Va trebui să discutăm serios această situaţie şi cu cei din Consiliul Judeţean Braşov, care este asociat la Compania Apa, deţinând, ca şi noi, în jur de 42% din acţiuni”, susține primarul.

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.