Bugetul județului Brașov va fi dezbătut cu câteva ore înainte de vot. Anunțul a fost făcut cu mai puțin de 24 de ore înainte

Miercuri de la ora 10.00, la Consiliul Județean este programată dezbaterea pe proiectul de buget al județului în anul 2018.  Anunțul privind dezbaterea publică a fost transmis cu mai puțin de 24 de ore înainte de organizarea propriu-zisă a dezbaterii.

Proiectul de buget pe 2018 va fi supus aprobării tot miercuri, 14 februarie, în ședința de plen care va avea loc de la ora 14.00. 

„Proiectul de buget al Județului Brașov pe anul 2018 și estimări pentru anii 2019-2021 poate fi consultat pe site-ul www.judbrasov.ro.  Cetățenii, instituțiile publice și organizațiile interesate cu privire la proiectul bugetului supus dezbaterii publice sunt invitate să participe la această dezbatere publică, în data și la ora menționate mai sus“, a transmis Consiliul Județean printr-un anunțt de presă.

Conform proiectului de buget, anul acesta, pentru proiectul Aeroportului Brașov va fi alocată suma de 82.880.500 lei. Pentru același obiectiv de investiții, în anul 2019 va fi alocată suma de 23.771.000 lei, în anul 2020 suma 2020 – 53.000.000 lei, iar în anul 2021 – 37.534.000 lei.

Pentru infrastructura rutieră, anul acesta va fi alocată suma de 27.237.460 lei. Tot pentru drumuri, în 2019 administrația județeană estimează că va folosi suma de 11.455.000 lei, în 2021 – 556.000 lei, iar în 2021 – 11.341.000 lei.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*