Corona va juca pe teren propriu meciul din sferturile Cupei României la handbal

Echipa de handbal Corona Braşov va juca în sferturile de finală ale Cupei României împotriva câştigătoarei dintre HCM Râmnicu Vâlcea şi Rapid Bucureşti. Cele două formaţii se vor întâlni, miercuri, de a ora 2015, la Sala Rapid. Celelalte partide din sferturile Cupei sunt: Dunărea Brăila – CSM Bistriţa; CSM Roman – Danubius Galaţi; CSM Bucureşti – HC Zalău. Meciurile din sferturile de finală sunt programate în 14 martie 2018.

Antrenorul echipei Corona, Dragoş Dobrescu a declarat că indiferent ce adversar va fi, Corona va juca la victorie, fiind obligată să lupte pentru îndeplinirea obiectivului prin Cupa României. „Este bine că jucăm acasă, vom avea publicul alături de noi şi sperăm să reuşim să ne calificăm mai departe. Este foarte important acest joc, şi indiferent cu ce adversar vom rămâne după ce cele două echipe joacă între ele, noi trebuie să facem totul pentru a ne califica. Mai avem şansa îndeplinirii obiectivului, şi anume calificarea în cupele europene, prin Cupa României, şi trebuie să facem totul pentru acest lucru”, a spus Dragoş Dobrescu.

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.