Ramai la curent!

Cotidian

Numărul tinerilor români care au plecat la studii în alte țări a crescut cu 20% în ultimul an

Publicat

in

Peste 6.000 de tineri au ales anul trecut să studieze în alte țări decât România, ceea ce înseamna o crestere anuală cu 20% a celor care pleacă să învețe în străinatate. Datele aparțin companiei de consultanță educațională IntegralEdu, care anunță că organizează weekendul acesta World Education Fair la București. Potrivit companiei, Marea Britanie se menține ca destinația numărul 1 pentru studii și după Brexit.

Ana Maria Papp, manager în cadrul companiei, susține că „așteptările sunt ca Marea Britanie să continue să ofere sprijin sub forma de împrumuturi sau burse“, iar Scoția a anunțat că „studentii din spațiul european vor beneficia de încățământ gratuit, pentru studiile universitare de licență, în anul universitar 2019-2020“.  

„Brexit-ul nu a micșorat numărul de candidați români acceptați anul trecut la studii, iar din cifrele IntegralEdu numărul aplicanților a crescut cu 12%, aceasta rămânând destinația numărul 1 pentru studii în afară“, a declarat Ana Maria Papp. 

În weekendul acesta, în București viitorii absolveți vor putea lua contact cu universitățile internaționale în cadrul unui târg educational la care instituțiile de învățământ străine își vor prezenta oferta. Evenimentul se numeste World Education Fair și se va desfășura pe 24 – 25 februarie la hotel Radisson Blu, apoi pe 27 februarie în Craiova la hotel Ramada Plaza. 

În cadrul târgului, va fi lansat și un ghid destinat finanțării studiilor în străinatate, cu informații despre costurile adiacente pe care cei mai mulți nu le iau in considerare atunci când se hotarasc să studieze in strainatate, precum si cu informații despre oportunități privind finantarea acestor studii, fie că vorbim de burse, împrumuturi, posibilități de suplimentare a veniturilor tinerilor sau alte surse, se arata intr-un comunicat al IntegralEdu. 

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

VIDEO. A început „sezonul urșilor”. Într-un cartier din Predeal de lângă pădure, un urs a luat curțile la rând

Publicat

in

După o iarnă destul de lungă, în care mulți urși au stat liniștiți în pădure, de câteva săptămâni, animalele au început să revină în zonele locuite. Astfel, sâmbătă dimineața, un urs a apărut în cartierul Green Villas din Predeal, o zonă aflată lângă pădure.

Animalul nu era foarte stresat că a intrat „pe teritoriul omului” și părea a fi dobândit, în trecut, abilitățile necesare escaladării gardurilor, pentru că a fost filmat în timp ce trecea dintr-o curte în alta.

Orașul Predeal este una dintre zonele fierbinți în ceea ce privește conflictul om-urs. Potrivit specialiștilor, în pădurile din zonă (Valea Timișului – Valea Prahovei) sunt mai multe exemplare decât numărul optim, iar mulți urși s-au opbișnuit să intre în localități pentru a căuta hrană.

Citește mai departe

Cotidian

FOTO. A ars una dintre cele mai iubite cabane din România. Cabana Gențiana nu a mai putut fi salvată

Publicat

in

Cabana Gențiana de pe Valea Pietrele din Masivul Retezat a ars aproape în totalitate. Pompierii din Hunedoara și Baru, sprijiniți de salvatorii montani, au intervenit cu autospeciale de stingere.

„Traseul de munte parcurs de pompieri pedestru a durat aproape trei ore. Colegii noştri au ajuns la locul intervenţiei în jurul orei 2.30. Cabana, cu o suprafaţă de aproximativ 250 de metri pătraţi, a ars în totalitate. Focarele existente au fost lichidate şi astfel, a fost eliminat riscul propagării incendiului la vegetaţia din jur şi la pădure. În momentul producerii evenimentului, în cabană nu se aflau persoane”, au transmis reprezentanţii ISU Hunedoara.

Din primele cercetări incendiul a izbucnit din cauza coşului de fum necurăţat. 

Cabana, amplasată la o altitudine de aproximativ 1670 de metri, a fost construita pe baza unui refugiu montan și a fost administrată în ultimii ani de Asociatia „Floarea Reginei – Valea Jiului”.

Citește mai departe

Cotidian

Noi reguli de circulație în zona AFI – Nicolae Titulescu din Brașov. Pe mai multe străzi se va circula în sens unic

Publicat

in

Comisia de circulație a municipiului Brașov a avizat în ședința de joi resistematizarea circulației rutiere pe strada Nicolae Titulescu și a zonei AFI – Bulevardul 15 Noiembrie – Calea București, la solicitarea Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Serviciul Rutier.

Reglementările vizează instituirea unor sensuri unice, mutarea unor treceri pentru pietoni, instituirea unor măsuri de calmare a traficului, delimitarea spațiilor de siguranță sau montarea uno garduri pentru pietoni.

După aplicarea acestor măsuri se va reface asfaltul în zonele în care este necesar, vor fi refăcute și completate marcajele rutiere aferente trecerilor pentru pietoni. Totodată, zona trecerilor pentru pietoni va fi iluminată supăliemntar, iluminat suplimentar, cu sistem cu lumină asimetrică, pentru creșterea contrastului între zona de traversare și suprafața carosabilă. De asemenea, vor fi realizate lucrări la trotuarele aferente străzii Nicolae Titulescu, străzii Dealul Melcilor, străzii Serii și străzii Dimineții, în vederea asigurării deplasării pietonilor în condiții de siguranță.

Măsurile aprobate de Comisia de circulație pentru zona AFI – 15 Noiembrie – Nicolae Titulescu – Calea București:

– Instituirea circulației în sens unic pe strada Păltiniș, din direcția străzii Nicolae Titulescu către Bulevardul 15 Noiembrie;

– Reglementarea circulației pe strada Roșiorilor, cu instituirea obligației de viraj la dreapta la ieșirea din strada Roșiorilor în strada Nicolae Titulescu;

– Reglementarea circulației pe strada Petru Rareș, inclusiv prin inversarea sensului de circulație pe segmentul al doilea, dinspre Bulevardul 15 Noiembrie către strada Nicolae Titulescu;

– Aplicarea marcajului axial continuu în intersecția străzii Nicolae Titulescu cu strada Roșiorilor, pentru eliminarea manevrelor care pot genera conflicte de circulație;

– Eliminarea și marcarea corespunzătoare a spațiilor interzise staționării și parcării, precum și delimitarea cu stâlpișori a zonei de siguranță din proximitatea intersecției străzii Nicolae Titulescu cu strada Roșiorilor;

– Instalarea de limitatoare de viteză înaintea trecerilor pentru pietoni de pe strada Nicolae Titulescu, pe ambele direcții de circulație, cu semnalizare verticală aferentă prin indicatoare de presemnalizare trecere pentru pietoni și indicatoare de limitare a vitezei la 30 km/h;

– Extinderea trotuarului în zona trecerii pentru pietoni din dreptul sediului Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, prin reconfigurarea spațiului existent între marginea trotuarului și partea carosabilă;

– Montarea de garduri metalice pentru restricționarea traversării neregulamentare, la limita trotuarului cu partea carosabilă, în vederea canalizării pietonilor către marcajul transversal destinat traversării;

– Relocarea trecerii pentru pietoni de pe strada Nicolae Titulescu, din zona intersecției cu strada Castanilor, către AFI Mall Brașov, pentru asigurarea vizibilității și a spațiului necesar opririi vehiculelor;

–  Relocarea trecerii pentru pietoni de pe insula mediană din dreptul AFI Mall Brașov, prin deplasarea acesteia către Centru, cu desființarea ultimelor două locuri de parcare de pe partea dreaptă a străzii Nicolae Titulescu înainte de intrarea în sensul giratoriu și cu relocarea denivelării pentru limitarea vitezei;

– Reamplasarea trecerii pentru pietoni de pe strada Dimineții, din colțul intersecției cu strada Nicolae Titulescu, către strada Cezar Bolliac, pentru asigurarea spațiului minim de stocare a vehiculelor.

Citește mai departe

Trending