Adina Durbacă a depus jurământul de consilier local al municipiului Brașov sub presiunea străzii și ignorată de colegii de partid

Consiliul Local Brașov are un nou consilier în grupul PNL, după ce fostul viceprimar din mandatul trecut, Adina Durbacă, l-a înlocuit pe fostul viceprimar- tot din mandatul trecut, Ciprian Bucur, care a demisionat după ce a obținut postul de director tehnic la RIAL SRL.

Aprobarea noului mandat al Adinei Durbacă, în CL Brașov, și depunerea jurământului au avut loc în ședința de miercuri a Deliberativului Local, la care a participat și un grup de cetățeni- unii dintre ei membri ai USR, care au venit pentru a-și anunța campania „Fără penali în funcții publice“ și a-și manifesta dezaprobarea față de acest nu mandat în CL. 

De altfel, în momentul în care Adina Durbacă a depus jurământul de consilier local, reprezentanții USR s-au ridicat în picioare, putând tricouri cu mesajul „Fără penali în funcții publice“ și au strigat „Rușine, rușine, rușine sa va fie!“, făcând referire la faptul că Durbacă este implicată într-un dosar penal aflat pe rol, pentru fapte comuse în mandatul său de viceprimar din 2014 –  2016. 

De preciat este și faptul că la momentul jurământului, alături de Adina Durbacă nu s-a aflat nici președintele de ședință, Adrian Oprică- care conduce și grupul PNL din Consiliul Local, nici primarul sau vreunul dintre viceprimari, Municipalitatea fiind reprezentată doar de secretarul Adriana Goran.

Începând din această săptămână, consilierul local Adina Durbacă va face parte din Comisia nr. 5 a Consiliului Local Brașov – Comisia juridică şi administraţie publică locală, păstrarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.