După două concursuri eșuate, Primăria Brașov și-a adus secretar nou prin transfer de la Săcele

Foto: Primaria Sacele

După două concursuri eșuate în ultimul an, municipiul Brașov și-a angajat un nou secretar care să gireze legalitatea actelor emise de administrația locală. Nu prin concurs, ci prin transfer de la o altă primărie

Noul secretar este Adriana Goran, care a ajuns la Brașov prin transfer de la Săcele. Goran o înlocuiește pe Anda Zamora care a ocupat interimar postul până acum, iar de acum va trece în funcția de șef  al Direcției Juridice din Primăria Brașov, după ce a câștigat concursul pe post.   

Adriana Goran a fost secretar al municipiului Săcele din 2013 până în prezent. Conform ultimei declarații de avere încărcate pe site-ul Primăriei Săcele- din mai 2017, noul secretar nu vine cu mare lucru la în noua funcție. Ea deține 1/9 dintr-un teren extravilan de 6.900 de mp, dobândit prin moștenire, o mașină din 2002 și un cont cu puțin peste 18.000 de lei. Are în schimb un credit de 25.000 de lei, scadent în 2020.

 

Acest transfer pe postul de secretar vine după ce, la Agenția Națională a Funcționarilor Publici au avut loc două concursuri pentru ocuparea permanentă a postului. 

Un concurs pentru postul de secretar al municipiului Brașov a avut loc în luna august a anului trecut, când niciunul dintre cei patru candidați înscriși (printre care și Anda Zamora, care a deținut interimar funcția) nu a reușit să obțină minimul necesar de 70 de puncte. Concursul a fost reluat apoi în luna octombrie, când s-au înscris 13 candidați, dar tot fără succes, cel mai mare punctaj fiind de 54,8.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.