Simularea probelor scrise la examenul naţional de Bacalaureat 2018 a continuat marţi cu proba la Limba şi literatura maternă – proba E) b) – pentru elevii aparţinând minorităţilor naţionale din clasele a XI-a şi a XII-a, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.
În județul Brașov, 441 din cei 482 de liceeni de clasele a XI-a și a XII-a, care recventează școli cu predare în limba maternă, au susținut cea de a doua probă din cadrul simulării examenelor de Bacalaureat.
Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Brașov, din cei 255 de elevi de clasa a XI-a care învață în limba maternă (maghiară sau germană), la examen s-au prezentat marți 234, 21 fiind absenți. La nivelul clasei a XII-a, din totalul de 227 de elevi, 217 au fost prezenți, iar zece au absentat.
Miercuri este programată proba obligatorie a profilului – proba E) c) – pentru elevii claselor a XI-a şi a XII-a, iar joi – proba la alegere a profilului şi specializării – proba E) d) – exclusiv pentru elevii de clasa a XII-a.
Rezultatele vor fi comunicate pe 30 martie, conform calendarului MEN.
Fii primul care comentează