Ramai la curent!

Cotidian

Topul judeţelor cu cele mai bune salarii în 2017. Brașovul, cu mult peste Teleorman dar încă sub Sibiu

Publicat

in

Salariile angajaţilor din Bucureşti – cel mai bine plătiţi din toată ţara – au ajuns la 3.116 de lei net în 2017, scrie Ziarul Financiar, citat de mediafax. Cele mai mici salarii sunt în Teleorman, unde angajaţii au câştigat, în medie, câte 1.780 de lei net în 2017. Salariul mediu pe economie s-a apropiat anul trecut de 2.400 de lei net pe lună, însă în peste jumătate dintre judeţele României salariile oamenilor sunt sub 2.000 de lei net.

Pe următoarele locuri în topul zonelor cu cele mai mari salarii din 2017 se află Cluj (unde salariul mediu net a ajuns la 2.670 de lei în 2017, în creştere cu 14% faţă de anul 2016), Timiş (2.501 lei net, + 7% faţă de 2016), Sibiu (2.468 de lei net, +21% faţă de anul 2016) şi Braşov (2.383 de lei net, + 18% faţă de 2016).

„Dacă ne uităm la ce s-a întâmplat în ultimii şapte ani, vedem că salariile angajaţilor au avut o creştere constantă în polurile de dezvoltare, iar această tendinţă se va menţine în continuare. O să vedem totuşi o scădere a procentului de creştere salarială pe măsură ce salariile vor fi mai mari în valoare absolută în aceste zone“, a explicat Oana Tufăroiu, sales & operations director la firma de recrutare şi închiriere  Humangest.

Dacă pentru bucureşteni creşterea salarială de 7% de anul trecut a însemnat, în valoare absolută, un plus de 190 de lei la salariul lunar, în cazul angajaţilor din Teleorman, de exemplu, creşterea de salarii de 12% de anul trecut a însemnat tot aproximativ 190 de lei/ lună.

Conform datelor Direcției Județene de Statistică Brașov,  la Brașov, câștigul salarial mediu nominal brut a fost în luna decembrie de 3.739, cu 6,3% mai mare față de luna precedent și 18,6% peste decembrie 2016.  În schimb, câștigul salariale mediu net a crescut cu 6,4% față de luna anterioară și 17,9% față de aceeași lună din 2016.Câștiguri salariale peste media județului s-au înregistrat în industrie și construcții (2.793 lei), iar sub medie, în servicii (2.623 lei), agricultură, silvicultură și pescuit (2.186 lei).

Efectivul salariaților din județul Brașov la sfârșitul lunii decembrie 2017 a fost de 182.011, cel mai mare în Regiunea Centru. Comparativ, în Sibiu există 133.244 de angajați, iar în Mureș, 133.441.

 
  
În luna decembrie 2017 judeţul Braşov se menţine pe locul al patrulea din ţară, dacă luăm  în considerare numărul ttal al salariaţilor, după Municipiul Bucureşti şi judeţele Timiş şi Cluj. 

Cotidian

Gospodărirea Brașovului, estimată la 263 milioane lei. Câți bani alocă primăria pentru salubrizarea orașului și întreținerea drumurilor

Primăria Brașov propune pentru 2026 un buget de peste 1,5 miliarde de lei, din care 17,32% este alocat gospodăririi orașului. Fondurile vor acoperi salubrizarea, întreținerea străzilor și spațiilor verzi, iluminatul public și reparațiile infrastructurii

Publicat

in

Primăria Brașov a pregătit bugetul local pe anul 2026, iar o sumă importantă importantă este alocată gospodăririi orașului. Mai exact, din cheltuielile totale estimate la 1.519.854.000 lei, suma de 263.278.000 lei (17,32%) este alocată pentru gospodărirea orașului.

Banii vor fi folosiți pentru salubrizare, întreținerea și repararea străzilor, întreținerea spațiilor verzi și a zonelor de relaxare, iluminatul public și pentru reparații la clădiri sau cimitire aflate în proprietatea municipiului Brașov.

Sumele alocate pentru gospodărirea orașului:

Străzi (reparații curente, semnalizare rutieră, elemente de siguranță, întreținere si reparatii poduri si podețe, ridicare și depozitare autovehicule abandonate și parcate neregulamentar, stații de incarcare vehicule electrice, centru de monitorizare trafic, parcari multietaetajate etc)82.555.000 lei
Întreţinere grădini publice, parcuri, zone verzi, baze sportive şi de agrement33.795.000 lei
Salubritate şi gestionarea deşeurilor (inclusiv operațiuni de deszăpezire, dezinsecție și deratizare, colectare ape meteo, intreținere toalete publice, etc)97.994.000 lei
Iluminat public şi electrificare (energia electrică, întreţinerea sistemului de iluminat public)34.000.000 lei
Locuinţe, servicii şi dezvoltare publică ( cheltuieli întreținere și reparații curente imobilele proprietatea Mun. Braşov și cimitire: Eroi, Sprenghi, Municipal, etc)14.934.000 lei

Deși sumele sunt mai mici ca anul trecut, acest lucru nu înseamnă neapărat că serviciile sunt mai ieftine sau mai puține. Cifrele trebuie puse în contextul în care, în 2026, bugetul municipiului Brașov a fost lansat în dezbatere în luna aprilie și, cel mai probabil va fi aprobat la finalul lunii, urmând să intre în vigoare de la 1 mai.

Anul trecut, procedurile de aprobare a bugetului local au fost finalizate mai rapid, iar bugetul a fost aprobat la 19 martie 2025.

Citește mai departe

Cotidian

Bilanț UPU Brașov: Peste 1.000 de prezentări la urgențe, în minivacanța de Paște

Publicat

in

Medicii Unității de Primiri Urgențe (UPU) de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov au avut mult de lucru în minivacanța de Paște. Astfel, conducerea spitalului brașovean a anunțat că în perioada 09 – 13 aprilie la Unitatea de Primiri Urgențe Brașov s-au prezentat un total de 1.059 pacienți. Dintre aceștia, 572 au fost aduși cu ambulanța, iar 487 au mers la urgențe prin mijloace proprii.

În urma criteriilor de triaj, 296 de cazuri au fost urgențe majore, dintre care 52 critice, iar alte 763 au fost catalogate drept urgențe minore. De asemenea, conducerea unității sanitare brașovene a anunțat că din totalul pacienților, 68 au fost transferați din alte spitale din județ.Totodată, în perioada amintită au fost consemnate 50 de prezentări la Stomatologie.

Citește mai departe

Cotidian

Program Starea Civilă Brașov – Compartimentul Decese, în mini-vacanța de Paște

Publicat

in

Brașovenii care au nevoie, în următoarele zile, de serviciile Compartimentului Decese din cadrul Serviciului Stare Civilă trebuie să țină cont de programul special de lucru anunțat de Primăria Brașov, pentru perioada 10–13 aprilie 2026, în weekendul de Paște.

Potrivit programului afișat, ghișeele pentru înregistrarea deceselor, din camerele 26 și 27, nu vor funcționa în fiecare zi.

Cum se lucrează la Compartimentul „Decese”

Programul anunțat este următorul:

vineri10.04.2026NU SE LUCREAZĂ
sâmbăta11.04.20269 – 13
duminica12.04.2026NU SE LUCREAZĂ
luni13.04.20269 – 13
  • Acest program este valabil numai pentru înregistrarea deceselor la Serviciul Stare Civilă de la Primăria Brașov.

Citește mai departe

Trending