Ramai la curent!

Investitii

CJ Brașov vrea să ia un credit de 200 de milioane lei, care o va costa aproximativ 253 de milioane în următorii 15 ani 

Publicat

in

Consilierii județeni brașoveni au aprobat în ultima ședință de plen contractarea creditului de 200 milioane lei, din care 155 milioane   lei urmează a fi folosiți pentru aeroport, iar 45 milioane lei pentru cofinanțarea proiectelor europene.

Creditul va trebui restituit în termen de 15 ani, însă în primii 3 ani nu se va plăti nicio rată, acesta fiind perioada de grație. Perioada de tragere (în care se pot folosi banii pentru investițiile pentru care au fost luați) ar urma să fie de 4 ani, iar creditul va fi garantat cu veniturile la bugetul local al Județului Brașov.

Administrația județeană a motivat contractarea acestui credit prin faptul că  anul acesta vor intra la bugetul județului cu 90 milioane lei, ca urmare a   „revoluției fiscale”, astfel că nu mai pot fi asigurate resursele necesare pentru finanțarea investițiilor.

„În anul 2018, singura sursă de finanțare pentru efectuarea investițiilor publice de interes local este excedentul bugetului local al județului, rezultat la închiderea exercițiului bugetar aferent anului 2017”, se arată în raportul de specialitate aferent hotărârii.  

Potrivit calculelor Direcției Economice din Consiliul Județean Brașov, costul estimat pentru creditul de 200 milioane lei este de 53 milioane lei, iar după ce acesta va fi contractat, Consiliul Județean va ajunge la un grad de îndatorare de 23%, în condițiile în care limita maximă este de 30%.

Investitii

Primăria Brașov plătește peste 330.000 de lei pentru a racorda centrul mare de aport voluntar la rețelele de apă și canalizare. La acesta, brașovenii pot arunca gunoaiele pe care nu le pot lăsa la container

Publicat

in

Pregătit de aproximativ trei ani, proiectul centrului mare de aport voluntar de pe Platforma CET Brașov este în etapa realizării lucrărilor la rețelele de utilități. Astfel,  în urma unei proceduri de atribuire directă, Primăria Brașov a semnat un contract în valoare de 334.607 lei cu firma Corona Instal SRL, pentru realizarea lucrărilor la rețeaua de alimentare cu apă și evacuare ape uzate menajere.

Pentru centrul mare de aport voluntar, Primăria Brașov a obținut în anul 2023 o finanțare nerambursabilă prin Planul Național de Redresare și Reziliență, însă contractul a fost reziliat anul trecut, din cauza riscului de neimplementare a proiectului până în lua august a acestui an. În schimb, proiectul a fost preluat spre finanțare de Administrația Fondului de Mediu, cu bani de la bugetul de stat.

La centrul de aport voluntar vor putea fi depuse, gratuit, deșeurile care nu pot fi colectate în sistem „door-to-door”, respectiv deșeuri reciclabile și biodeșeuri care nu pot fi depuse în pubelele individuale, precum și fluxurile speciale: deșeuri voluminoase, textile, deșeuri din lemn, mobilier, anvelope, echipamente electrice și electronice, baterii uzate, deșeuri periculoase, cadavre de animale, deșeuri de grădină, din construcții și demolări. 

Citește mai departe

Investitii

Proiectul locomotivelor pe baterii, finanțat prin PNRR, se apropie de final: Ultima locomotivă diesel hidraulică a intrat în fabrica de la Brașov

Societatea Comercială de Reparații Locomotive Brașov a introdus pe fluxul de producție ultima locomotivă diesel-hidraulică din lotul care va fi transformat în locomotivă electrică pe baterii. Proiectul face parte din investițiile finanțate prin PNRR pentru modernizarea materialului rulant al CFR Călători.

Publicat

in

Ultima locomotivă diesel-hidraulică din lotul care urmează să fie convertit în locomotivă electrică pe baterii a intrat în procesul de modernizare la Societatea Comercială de Reparații Locomotive (SCRL) Brașov.

Anunțul a fost făcut azi de companie, printr-o postare publicată pe rețelele de socializare.

”Ultima locomotivă LDH, care va fi convertită în LEA, a intrat astăzi oficial pe fluxul de modernizare!”, a transmis SCRL Brașov.

Această conversie face parte din proiectul finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), care vizează transformarea locomotivelor diesel-hidraulice utilizate la manevră în vehicule de tracțiune alimentate cu energie electrică stocată în acumulatori. Programul de modernizare a fost lansat la finalul anului 2023, când CFR Călători a atribuit direct către filiala sa, SCRL Brașov, două contracte majore finanțate prin PNRR.

Primul vizează modernizarea locomotivelor electrice de 3.400 kW prin instalarea de motoare de tracțiune asincrone și echiparea acestora cu sistemul european de control al traficului feroviar ETCS Nivel 2.

Al doilea contract are ca obiect transformarea locomotivelor diesel-hidraulice de 1.250 CP utilizate la manevră în locomotive electrice cu acumulatori plug-in, precum și asigurarea serviciilor de mentenanță.

Valoarea cumulată a celor două contracte se ridică la aproximativ 525 de milioane de lei, echivalentul a circa 105 milioane de euro. Programul include modernizarea a 17 locomotive electrice și conversia a 20 de locomotive diesel-hidraulice în vehicule alimentate cu baterii.

O alegere care a stârnit controverse

Conversia locomotivelor de manevră se realizează pe baza unui proiect tehnic elaborat de INDA Craiova pentru compania România Euroest și pus gratuit la dispoziția SCRL Brașov. Prin implementarea acestui program, CFR Călători a avut în vedere reducerea costurilor de exploatare și a emisiilor generate de activitățile de manevră din stațiile și depourile feroviare, în contextul procesului de modernizare și decarbonizare a transportului feroviar finanțat prin fonduri europene.

Cu toate acestea, există și unele controverse care vizează transformarea acestei ultime locomotive diesel-hidaulică în locomotivă electrică pe baterii. Potrivit Club Feroviar, mai mulți cunoscători ai sectorului au criticat alegerea locomotivei din clasa 89 pentru acest program, argumentând că aceasta se afla într-o stare tehnică bună, fiind aptă de exploatare și beneficiind de o reparație capitală în urmă cu câțiva ani.

Potrivit acestora, în parcul existent există alte locomotive aflate într-o stare mult mai avansată de degradare, care ar fi putut fi selectate pentru conversie fără a afecta capacitatea operațională a operatorului feroviar.

Citește mai departe

Educație

Școala Gimnazială nr. 9 din Brașov se extinde. Investiție de aproape 5 milioane de lei pentru săli de clase noi și un laborator

Corpul de pe strada Brazilor al Școlii Gimnaziale nr. 9 din Brașov va fi extins și modernizat în urma unei investiții de aproape 5 milioane de lei. Proiectul prevede mansardarea clădirii, amenajarea unor noi spații educaționale și creșterea eficienței energetice a imobilului.

Publicat

in

Școala Gimnazială nr. 9 din Brașov va beneficia de o extindere importantă, care îi va aduce câteva săli noi de clasă și un laborator. Primăria municipiului Brașov a semnat contractul pentru executarea lucrărilor la corpul de clădire situat pe strada Brazilor, valoarea investiției ridicându-se la 4.966.343 de lei, fără TVA. Termenul de finalizare a lucrărilor este de 24 de luni.

Contractul a fost atribuit firmei brașovene TPC Digging Construct SRL, care va realiza atât extinderea imobilului, cât și lucrările de modernizare prevăzute în proiect. Potrivit documentației tehnice, clădirea va fi extinsă prin mansardare, utilizând o structură metalică ușoară. În paralel, spațiile existente vor fi reabilitate, iar întregul imobil va beneficia de lucrări de creștere a eficienței energetice.

4 săli de clasă noi, laborator și cancelarie, pentru clădirea de pe strada Brazilor

Corpul de școală de pe strada Brazilor a fost construit în anul 1977 și are în prezent regim de înălțime parter plus un etaj. În interior funcționează 18 săli de clasă, o sală de sport, o sală de dans, o sală multifuncțională și un centru de documentare și informare.

Prin amenajarea mansardei vor fi create noi spații destinate activităților educaționale. Proiectul include realizarea a patru săli de clasă, a unui laborator, a unei cancelarii, a unui spațiu multifuncțional și a unor grupuri sanitare.

Citește mai departe

Trending