Municipiul Brașov a semnat joi un acord de asistență tehnică cu Banca Mondială, în baza căruia, în următorii trei ani vor fi prioritizate investițiile de dezvoltare din oraș. Acordul de asistență tehnică are o valoare de 900.000 de euro, bani care vor fi asigurați de la bugetul local. În România, Brașovul este cel de al treilea oraș care încheie un astfel de acord cu Banca Mondială, după Contranța și Sectorul 5 din București.
Contractul presupune trei componente principale, respectiv consolidarea capacităţii de planificare și gestionare a investițiilor de capital, îmbunătăţirea gestionării activelor municipale și crearea cadrului pentru planificare spațială și regenerarea urbană și creşterea competitivităţii economice și de întărire a activităților de cercetare în municipiul Brașov și Zona Metropolitană Brașov.
Componenta 1: Planificarea și gestionarea investițiilor de capital
Această componentă va căuta să sprijine Municipalitatea în stabilirea mecanismelor instituționale și creşterea capacitătii de a asigura un randament mai bun al investițiilor și de a dezvolta instrumente pentru evaluarea, prioritizarea și implementarea proiectelor de dezvoltare.
Componenta va include:
- Crearea unui Unităţi de implementare („Delivery Unit”) – Se va facilita crearea unui mecanism instituțional pentru o unitate de implementare care să elaboreze un program multianual de investiții în dezvoltarea urbană;
- Managementul programului de investiții. Asistenţa tehnică va consta în spijinirea elaborării unui program multianual de investiții (cu o listă distinctă de proiecte prioritare, un mecanism de monitorizare, criterii de prioritizare și evaluare) și pregătirea temelor de proiectare pentru proiectele ce vor fi finanțate pe Axa 4 a Programului Operațional Regional 2014-2020.
- Sustenabilitate financiară. Va fi oferit sprijin pentru consolidarea capacității Municipalității Brașov de îmbunătățire a sănătății financiare (cu atenție acordată atât capitolului venituri și cheltuieli, cât și opțiuni pentru extinderea limitei bugetare a municipalității). Va fi, de asemenea, furnizată asistență pentru a ajuta Primăria Braşov în a planifica, într-un mod atât ambițios, cât și sustenabil, cheltuielile de capital pe anii următori.
Componenta 2: Gestionarea activelor municipale și regenerarea urbană
Pentru a se folosi de potențialul său, orașul Brașov are o oportunitate de a profita mai mult de baza sa de active existentă și de a face investiții în regenerarea urbană, ca metodă de deblocare a oportunităților de dezvoltare. Componenta va include:
- Strategia de gestionare a activelor. Banca va oferi sprijin pentru elaborarea unui inventar de active sub-utilizate, accentul fiind pus pe terenurile și activele reale din Municipiul Brașov și din Zona Metropolitană Brașov care sunt neutilizate sau sub-utilizate. Această activitate va fi completată de o propunere de plan de acțiune privind modul în care aceste active ar putea să aibă o utilizare mai productivă și valoarea economică a acestora pe termen lung să fie maximizată. Sprijinul va include, de asemenea, facilitarea elaborării unor caiete de sarcini și a unor concursuri de soluții pentru reabilitarea unor spații publice din Municipiul Brașov.
- Asistență în pregătirea documentaţiilor necesare în vederea achiziţiei serviciilor de elaborare a unui plan urbanistic general pentru Municipiul Brașov și a unui plan integrat de amenajare a teritoriului pentru Zona Metropolitană Brașov.
- Facilitarea dezvoltării unei strategii pentru reabilitarea cartierelor de locuințe. Municipiul Brașov, ca majoritatea orașelor din România, are nevoie de sprijin în regenerarea urbană a cartierelor de blocuri (de exemplu, îmbunătățirea eficienței energetice a acestora, reabilitarea spațiilor comune, reabilitarea acoperișurilor și a subsolurilor), precum și a spațiilor din jurul blocurilor de apartamente (de exemplu, spațiile verzi, locurile de joacă, pistele pentru bicicliști și trotuarele).
- Facilitarea organizării de concursuri de soluții pentru reabilitarea centrului vechi și centrul civic al Brașovului. Echipa va acorda asistență Primăriei Brașov în organizarea unor concursuri de soluții pentru principalele spații publice din centrul vechi al orașului și din centrul civic.
Componenta 3: Îmbunătățirea competitivității zonei metropolitane
Obiectivul acestei componente este de a sprijini eforturile Primariei Brașov de a deveni un oraș mai competitiv. Componenta va include:
- Dialog Public-Privat pentru un oraș competitiv. Asistență tehnică în elaborarea unui grup de lucru public-privat pentru stabilirea unui dialog sistematic între autoritățile locale și sectorul privat.
- Asistență în crearea “Brașovului Inovativ”. Asistența va fi acordată Primăriei Brașov și Agenţiei Metropolitane Brașov pentru a întări capacitatea în următoarele domenii: analiza oportunităților privind cererea și oferta în domeniul transferului tehnologic; dezvoltarea unor scenarii privind întărirea activităților de cercetare și dezvoltare în Brașov; identificarea unor modalități de atragere a talentului național și internațional, plecând de la locația strategică a orașului;
„Este un protocol de asistență tehnică pentru Programul de dezvoltare urbană a Brașovului și Zonei Metropolitane pe care îl semnăm astăzi, după ce anterior a fost aprobat și de Consiliul Local. La nivelul municipiului, asistența din partea Băncii Mondiale este importantă prin calitatea specialiștilor și a expertizei de care vom beneficia. Implicarea băncii se va axa pe mai multe componente. Una dintre acestea este elaborarea Planului Urbanistic General, un document strategic care va da direcţiile de dezvoltare ale oraşului nostru pentru foarte mulţi ani. De aceeaşi expertiză vom beneficia şi în ceea ce înseamnă implementarea Strategiei integrate de dezvoltare urbană, care va genera o dezvoltare la toate nivelurile, atât investițional, cât și din punct de vedere urbanistic, social, cultural și educațional. Banca Mondială are date foarte precise despre Brașov, pentru că oraşul nostru a făcut parte dintre-o analiză amănunțită pe care au realizat-o în ceea ce priveşte oraşele atractive din România. Un astfel de parteneriat este extrem de important nu numai sub aspect tehnic, dar și ca semnal pe care Banca Mondială îl dă, că Brașovul este unul dintre cele mai importante orașe din țară, un oraș care trebuie să conteze mai mult și la nivelul politicii guvernamentale“, a declarat primarul Braşovului, George Scripcaru.
„Este o zi importantă pentru noi, semnarea acordului tehnic cu municipiul Brașov. Știm că lumea, când aude de Banca Mondială, se gândește la bani, dar la fel de importantă este diseminarea cunoștințelor. Este o întâlnire importantă pentru că Banca Mondială dorește o deschidere a relațiilor cu municipalitățile din România, iar Brașovul este al treilea oraș – după Constanța și Sectorul 5 al Municipiului Bucureşti – cu care semnăm un astfel de acord. Avem în pregătire o strategie de țară pentru următorii cinci ani şi vrem un contact mult mai apropiat cu municipiile. Motivul principal pentru care urbanul este un obiectiv important este pentru că majoritatea oamenilor locuiesc deja în orașe. Dorim să ne oferim ajutorul în prioritizarea investițiilor partenerilor noștri, în valorificarea mai bună a resurselor și activelor pe care municipalitățile le au, în atragerea investițiilor și, în ultimă instanță, în sporirea atractivității acestor orașe pentru oamenii care locuiesc sau doresc să locuiască în ele“, a precizat directorul pentru România şi Ungaria al Băncii Mondiale, Tatiana Proskuryakova.
„Este primul proiect de acest gen din lume. Cei din interiorul Bancii Mondiale îi acordă o foarte mare atenție, în contextul în care, de obicei, relațiile Bancii Modiale se desfășoară la nivel guvernamental. Se așteaptă multe de la noi și vrem să fie un parteneriat de succes. Brașovul are cea mai bună infrastructură din țară în opinia noastră şi un management urban foarte bun. Există însă și domenii în care mai sunt lucruri de făcut, iar soluțiile trebuie găsite împreună” a completat Marcel Heroiu, senior urban developement specialist al Băncii Mondiale.
Fii primul care comentează