Un șef din Poliție are un ONG care pregătește pe bani mulți experți-poligraf și tot el decide dacă sunt angajați în Poliție

FOTO: www.expertpoligraf.ro

Un șef din Poliția Română și-a făcut o fabrică de experți-poligraf (acei oameni care interpretează rezultatele detectoarelor de minciuni). Îi pregătește contra cost, apoi tot el decide angajarea lor în Laboratorul de Psihologie Criminalistică din Poliția Capitalei, scrie Recorder.ro.

„Angajările în unica structură care poate folosi detectorul de minciuni în anchetele penale ale Poliției Capitalei sunt la mâna unei singure persoane: şeful Laboratorului, Csaba Kiss, acelaşi om care se ocupă şi de pregătirea, şi de atestarea profesională a candidaților. Practic, pentru a lucra în subordinea sa, psihologii care vor folosi aparatul poligraf în Poliție sunt îndrumaţi mai întâi să urmeze cursuri de specializare şi să obțină atestat de liberă practică chiar de la viitorul lor şef. Toată operațiunea costă cel puțin 14.000 de lei. Cu chitanță”, scrie Recorder.ro, citat de Hotnes.

Practic, de o parte, Csaba Kiss este șeful Laboratorului de Psihologie Criminalistică din cadrul Poliției Capitalei. Pe de altă parte, tot el este șeful unui ONG numit Asociația Română de Psihologie Judiciară, care îi formează pe viitorii experți-poligraf. 

Csaba Kiss nu vede nimic în neregulă cu această situație: „Nu e niciun conflict de interese, domnule dragă! Nu ştiu cine eşti şi nici cine te pune pe dumneata să mă întrebi, dar cel care te-a pus este un idiot şi un cretin“, a spus bărbatul, unuia dintre jurnaliștii de la Recorder.ro, înainte de a întrerupre conversația telefonică.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.