Ramai la curent!

Sport

Schiul de la Corona Braşov începe un nou drum sub comanda lui Mihai Bâră

Publicat

in

Secția de schi alpin a clubului Corona Brașov va avea un coordonator de marcă, în persoana lui Mihai Bâră. Multiplu campion național, ca sportiv și antrenor, și participant la Jocurile Olimpice de iarnă de la Sarajevo (1984) și Albertville (1992), Mihai Bâră a fost cooptat în echipa de tehnicieni ai secției, pe postul de director tehnic. Acesta îl va înlocui pe coordonatorul de până acum, Dan Iliescu. 

„Secţia de schi a clubului Corona este una care a adus an de an multe medalii clubului, atât în competiţii interne cât şi internaţionale, iar pentru asta îi mulţumim celui care pregătit sportivii, şi anume Dan Iliescu,  antrenor care a ales să meargă pe alt drum. S-a tot vorbit că la Corona nu mai dorim performanţă la schi, dar faptul că ne-am dorit să aducem la club un antrenor cum e Mihai Bâră, cred că demontează toate aceste speculaţii. Am decis să îl aducem pe Mihai Bâră pe un post de coordanare a secţiei, mai ales în ceea ce priveşte pregătirea sportivilor, pentru că, avem convingerea că va deschide sportivilor calea şi către alte tehnici de pregătire sportivă şi nu numai. Are o carte de vizită foarte bună, este unul dintre tehnicienii români de valoarei, şi avem mare încredere că va face treabă şi la Corona. Trebuia să facem totul pentru ca schiorii Coronei să ia mai des parte la stagii afară, acolo unde schiul este într-adevăr la un alt nivel, iar tehnicile de pregătire sunt extrem de moderne”, a declarat președintele clubului Corona, Liviu Dragomir.

Stabilit de 26 de ani în Andorra: „Sunt brașovean, iar lucrul acesta îl voi purta mereu în mine“

Mihai Bâră este stabilit de 26 de ani în Andorra, unde a avut, de-a lungul timpului, multiple colaborări, între acestea amintindu-le pe cel de coordonator al loturilor naționale U14-U16 sau cel de formator de antrenori și monitori în cadrul Ministerului Învățământului.

„Sunt brașovean, iar lucrul acesta îl voi purta mereu în mine. Cu sportivi și antrenori români m-am întâlnit de multe ori, pe ghețari și la competiții. Sunt conștient de dificultățile pe care le întâmpină schiul românesc, o mare parte dintre ele sunt similare cu locul unde sunt stabilit, fiind aceeași distanță față de ghețari, acolo unde se pregătește sezonul, vara și toamna. Cu toate acestea, trebuie să facem eforturi să câștigăm zile de schi de calitate, pentru a intra cum trebuie în sezon. Cu doi dintre sportivii Coronei, Ioan Achiriloaie și Ania Caill, am mai colaborat în stagii. Încet, încet m-au sensibilizat și m-au făcut să înțeleg cât și ce aș putea aduce Coronei”, a spus Mihai Bâră.

 

„Este necesară o profesionalizare a tot ceea ce înseamnă pregătire și o reciclare a antrenorilor“

Noul coordonator al schiului de la Corona își dorește să aducă o mentalitate în rândul antrenorilor și al sportivilor care să îi apropie de ceea ce înseamnă marea performanță în această disciplină: „Îmi doresc să deschid porțile acestui club către ceea ce se lucrează în schiul alpin modern. Este necesară o profesionalizare a tot ceea ce înseamnă pregătire și o reciclare a antrenorilor, pentru ca aceștia să lucreze în spiritul vestic. De asemenea, vreau să găsim metodele adaptate realității românești care să fie coerente cu ce se poate întâmpla aici, pentru ca acești copii să se dezvolte și să se apropie de ceea ce fac copiii de vârsta lor în Franța, Italia, Norvegia sau Elveția. Bineînțeles, acolo sunt alte facilități, dar lucrând bine se poate «sfinți» locul și se poate aduce această pregătire la un nivel de calitate superioară. Pe scurt, trebuie să alegem niște antrenori buni, să îi ajut să fie mai bine pregătiți, să colaborăm continuu la alegerea zonelor de pregătire, a calendarului competițional, a pregătirii fizice, a pregătirii specifice, a îmbinării celor două. Mai mult, sunt importante continuarea planului didactic și legătura pe care sportivii o au cu școala, chiar și când sunt în cantonamente. Practic, ne dorim «rotunjirea» procesul de pregătire în spiritul schiului alpin modern”, a spus noul coordonator al secției de schi de la Corona. 

Mihai Bâra consideră că Brașovul nu duce lipsă de potențial uman în ceea ce privește schiul alpin, dar acesta trebuie valorificat. „Potențial există și în prezent. Brașovul este la aceeași distanță față de munți ca și atunci când eram sportiv. Stațiunile s-au dezvoltat. Dacă activitatea este strucutrată mai bine, o continuate a finanțării și o dorință de a profesionaliza activitatea, va fi mult mai bine. Talente sunt, am participat la câteva antrenamente și i-am văzut pe copii. Ei trebuie învățați să se pregătească și să concureze altfel. Să lupte în fiecare manșă și fiecare viraj, să accepte să iasă din zona de confort. Am avut dovada, de-a lungul timpului, că dacă se lucrează așa cu copiii, în scurt timp apar rezultatele, iar acestea, la rândul lor, nu trebuie să fie o obsesie imediată. În primul rând formăm oameni, iar apoi sportivi”, a precizat antrenorul.

Mihai Bâra a fost sportiv al clubului Dinamo Brașov, pe toată durata carierei, concurând în cadrul lotului național al României timp de 13 ani. „Îmi amintesc că la Campionatele Naționale participau câte 100 de persoane în acea vreme. Era o luptă nebună, în care cel puțin 10 persoane se băteau la titlu”, rememorează cel care după retragere și-a început cariera de antrenor, atât la Dinamo Brașov cât și la loturile naționale. În 1992 i s-a deschis o nouă oportunitate, stabilindu-se în Andorra.

„Voiam să îmi fac meseria la un alt nivel, iar contractul mi-a permis să fac treaba aceasta. Doi ani am activat și ca monitor în Franța și Italia. Referitor la Andorra, deși este o țărișoară, în ultimii ani am avut rezultate internaționale considerabile. Chiar în acest an am o fată care a câștigat Campionatul Național în Franța, la super G, la categoria Under 14”, a încheiat noul coordonator al secției de schi alpin de la Corona.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Prima Pagina

Jerome France a câștigat Marele Premiu al Brașovului la viteză în coastă

Publicat

in

Pilotul Jerome France (Nova NP01), campionul național en titre, a câștigat, duminică, Marele Premiu al Brașovului, etapa a doua a Campionatului Național de Viteză în Coastă.

Pe locul secund s-a clasat Elias Răduță (Wolf Mistral), la 04 sec 186/1000, podiumul fiind completat de Cărpinișan Benea (Ferrari 488 Challenge Evo), la 11 sec 541/1000.

Campionul național de raliuri Simone Tempestini (Porsche 997 GT3 RS) s-a clasat pe locul șapte, la 14 sec 680/1000 de învingător.

Jerome France și Elias Răduță au câte 43 de puncte, urmați de Cărpinișan Benea, cu 28 de puncte, Costel Cășuneanu, cu 24 de puncte.

Etapa a treia a sezonului, Harghita Challenge, va avea loc în perioada 12-14 iunie.

Citește mai departe

Prima Pagina

„Teutonii” fac istorie: CSO Teutonii Ghimbav a promovat, în premieră, în Liga Zimbrilor

Publicat

in

După un sezon fabulos, cu victorii categorice, dar și unele momente de ezitare, handbaliștii de la Club Sportiv Orășenesc Teutonii s-au calificat în Liga Zimbrilor. Pentru a promova direct în Liga Zimbrilor, Teutonii aveau o singură opțiune: o victorie la cel puțin 7 goluri diferență, după ce în meciul tur, piteștenii s-au impus cu 37–30.

Meciul decisiv, din etapa cu numărul 14 a playoff-ului Diviziei A, s-a desfășurat acasă, cu CSU Pitești. Într-o sală arhiplină, handbaliștii ghimbășeni au obținut o victorie categorică 36-28 (16-13), după o demonstrație de forță, în și-au valorificat toate punctele forte.

Cei mai buni marcatori au fost Huta – 9 goluri, Dănilă – 8 goluri, Fodorean – 6 goluri,  Gal –  6 goluri, Leoampa- 2 goluri, Giurgiuveanu – 2, Diaconu – 2 goluri, Chiriac – 1 goluri.

De asemenea, Radu Turturică, cu 15 parade din 42 de mingi pe poaartă, Radu Turturică a ridicat, din nou, tribunele în picioare și a contribuit decisiv la promovarea Teutonilor.

Partida s-a jucat până în ultima secundă

Prima repriză a fost echilibrată. Cu excepția minutului 19, când scorul a fost egal, handbaliștii din Ghimbav au fost în avantaj, dar diferența maximă a fost de cinci goluri. În repriza a doua, băieții antrenați de Cătălin Vasilache s-au dezlănțuit, fiind momente în care diferența a fost de 10 goluri în favoarea „Teutonilor”. Finalul partidei a fost „pe muchie de cuțit”, după câteva minute bune ale piteștenilor. Ultimul minut le-a ridicat tensiunea suporterilor, jucătorilor și antrenorilor.

În ultimul minut, handbalistul ghimbășean Claudio Dănilă a marcat golul de care „Teutonii” aveau nevoie pentru a se califica direct. În faza următoare, piteștenii au obținut o lovitură de la 7 metri, care, din fericire pentru echipa din Ghimbav, a fost ratată de oaspeți.  

Suporterii au fost la înălțime

În toate partidele din acest sezon, „Teutonii” au jucat partidele pe teren propriu cu tribunele pline și au fost alături de favoriți și în momentele mai dificile. Același lucru s-a întâmplat și în partida decisivă, la finalul căreia suporterii de toate vârstele fiind răsplătiți cu o victorie istorică, dar și cu aplauze din partea „Teutonilor”. 

CLASAMENT FINAL PLAYOFF

1. CSA Steaua București – 18 puncte;
2. CSO Teutonii Ghimbav – 18 puncte;
3. CSU Pitești – 18 puncte;
4. CS Medgidia – 16 puncte;
5. CSM Oradea – 15 puncte;
6. CSM Fagaras – 10 puncte;
7. CSM Odorheiu Secuiesc – 7 puncte;
8. ACS Dinamyc Zalau – 1 puncte.

Citește mai departe

Prima Pagina

Turneu de volei amator la Brașov: „Ciocănarii” a atras peste 50 de jucători la prima ediție

Brașovul a găzduit prima ediție a turneului de volei masculin amator „Ciocănarii”, competiție care a reunit peste 50 de jucători și echipe din Brașov, Cluj-Napoca și București.

Publicat

in

Brașovul a fost, în weekend, punctul de întâlnire al pasionaților de volei masculin amator, la prima ediție a turneului „Ciocănarii”, o competiție dedicată exclusiv echipelor masculine. Evenimentul a reunit peste 50 de jucători și 7 echipe din Brașov, Cluj-Napoca și București.

Competiția s-a desfășurat la Zeiden Arena, unde meciurile s-au jucat simultan pe două terenuri, într-un format „fiecare cu fiecare”. După două zile intense și 21 de partide disputate, echipa „No Problem” din Brașov a câștigat trofeul turneului, urmată de „Net Force 1” din Brașov și „Energetic” din Cluj-Napoca.

Turneul a fost organizat de comunitatea locală a iubitorilor de volei, împreună cu Asociația Brașovul Altfel, aceeași echipă care a organizat în luna martie competiția feminină „Reginele Fileului”.

Organizatorii spun că succesul primei ediții le oferă motive serioase să transforme „Ciocănarii” într-un eveniment tradițional pentru Brașov:

Voleiul este un sport iubit de brașoveni. Acesta a lipsit 20 de ani din Brașov, dar acum avem la Corona volei feminin și masculin. Avem echipe bune, care se luptă anual pentru primele locuri din campionat. În consecință s-a activat și comunitatea brașovenilor care iubesc acest sport, iar unii îl și joacă la nivel de amatori. Împreună cu câțiva din această comunitate ne-am gândit că ar fi fain să organizăm la Brașov un turneu de volei amatori destinat bărbaților. Mai sunt în țară turnee de amatori, dar sunt mixte, adică în aceeași echipă sunt și femei și bărbați. După două zile, în care s-au jucat 21 de meciuri, pot spune că am reușit să oferim voleibaliștilor participanți o experiență memorabilă”, a declarat Radu Paul, președintele asociației Brașovul Altfel.

La festivitatea de premiere au fost invitați speciali, care au oferit trofeele câștigătorilor. Acești invitați au fost Florin Bălhăceanu (antrenor secund la Corona), Ewoud Gommans (jucător și căpitanul Corona), Livan Osoria Rodrigues (jucător la Corona) și lotul de juniori U17 de la Corona.

Țin să le mulțumesc celor de Corona Brașov pentru că au fost alături de noi și pentru că au venit să ofere premiile câștigătorilor. O prezență deosebită a fost cea a tinerilor de la U17, care vor fi noua generație de seniori de la Corona. O să le întoarcem favoarea în perioada 27-31 mai, când participă la turneul final la Sala Spoturilor din Brașov!”, a declarat în încheiere Radu Paul.

Citește mai departe

Trending