Mai mulți brașoveni au ales, pentru a doua zi consecutiv, să protesteze împotriva modificării codurilor penale, plimbându-se pe marile străzi și bulevarde din oraș și traversând trecerile de pietoni nesemaforizate în mod repetat și foarte lent pentru a bloca câteva minute traficul. În acest fel, protestatarii vor să atragă atenția asupra nemulțumirilor lor și asupra faptului că parlamentarii care au votat modificarea legislației penale nu au ținut cont de punctul de vedere al cetățenilor, cu atât mai mult cu cât nu a existat o dezbatere reală.
Protestatarii s-au întâlnit la capătul Căii București, în zona Poienelor și au început de acolo traversarea zebrelor nesemaforizate.
Spitalul Județean, Brașov.
Publicată de Cătălin Chiciudean pe Joi, 5 Iulie 2018
Unul dintre momentele importante ale protestului de joi s-a petrecut în zona Spitalului Clinic Județean de Urgență. Ajunși acolo, aproximativ 100 de oameni s-au așezat în același loc în care în luna aprilie, Călin Farcaș a ales să-și facă cunoscută situația și să protesteze împotriva statului și a sistemului de sănătate din România, care îi refuza transplantul de plămân ce i-ar fi salvat viața.
Oamenii au scos pancarde inscripționate cu mesajul „Și eu sunt Călin“ și au ținut un moment de reculegere.
De altfel, un moment de reculegere în memoria lui Călin Farcaș a fost ținut ieri și la Bucuești, la protestul din Piața Universității.
Protestatarii au ajuns până în centrul orașului, la Prefectură, unde au afișat același mesaj „Și eu sunt Călin“.
Evenimentul s-a încheiat fără incidente de această dată, după ce cu o zi înainte, un polițist l-a bruscat pe unul dintre participanții la protest, iar jandarmii au ridicat un alt participant, amendându-l cu 3.000 de lei pentru „împiedicarea organelor de ordine publică în îndeplinirea obligațiilor de serviciu, în ceea ce privește menținerea ori restabilirea ordinii publice“.
Fii primul care comentează