Premierul Dăncilă și mai mulți subalterni, în vizită la Brașov ca să evalueze calamitățile apelor

Primul-ministru Viorica Dăncilă, însoțită de mai mulți membri ai Cabinetului, va ajunge astăzi în județul Brașov, pentru a vizita zonele afectate de inundații. Brașovul este al patrulea județ pe lista premierului, care, potrivit comunicatului lansat pe site-ul Guvernului, va ajunge în ordine, mai întăi în județele Buzău, Bacău şi Covasna.

Prim-ministrul este însoțit în teren de ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, ministrul Transporturilor, Lucian Șova și ministrul Agriculturii, Petre Daea, scopul vizitei fiind acela de „a evalua pagubele și a identifica cele mai rapide soluții de sprijinire a oamenilor și comunităților afectate”.

În județul Brașov, premierul și echipa de oficiali este așteptată în jurul orei 16.00. 

În urma ploilor din weekend-ul recent încheiat, județul Breașov s-a confruntat cu cele mai mari pagube la Budila, unde apele Tărlungului au ras piciorul podului feroviar de la Budila, lăsând impracticabilă linia de cale ferată dintre Brașov și Întorsura Buzăului. De asemena, o zi mai târziu- duminică, nivelul crescut al Oltului a rupt podul dintre Crihalma și Comăna de Jos, lăsând aproape izolate patru localități, cu aproape 10.000 de oameni, din Țara Făgărașului. 

1 Comentariu

  1. Păi tocmai incompetența directorilor numiți politic în Apele Române este principalul motiv pentru inundații. Politrucii numiți chiar de PSD la conducerea SGA Brașov au manevrat golirea barajului Tărlung așa de bine că au reușit să inunde Băcelul și să rupă podul de la Budila.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.