FOTO. Echipaj SMURD, solicitat de urgență pentru o intervenție pe Șoseaua Cristianului

Un echipaj UPU- SMURD a intervenit în aceasta dimineață, în jurul orei 9.00 în Bartolomeu, pe marginea Şoselei Cristianului, pentru a acorda primul ajutor unui bărbat căzut în stradă. Evenimentul s-a petrecut în stația de transport public de vis-avis de Altex (stația pentru autobuzele ce merg spre Ghimbav, Bran, Zărnești), bărbatul fiind descoperit lângă banca pentru călători. În ciuda intervenției echipajului SMURD, care a venit cu o unitate mobilă de terapie intensivă, bărbatul nu a răspuns manevrelor de resuscitare.

Din primele date oferite de Inspectoratul de Poliție al Județului Brașov, este vorba despre un bărbat în vârstă de 71 de ani. „Echipajul SMURD a efectuat manevre de resuscitare pentru acesta, dar fără rezultat. Din primele date se pare că ar fi vorba de un stop cardio respirator“, au precizat polițiștii. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.