Connect with us

Sport

FOTO&VIDEO. Fosta glorie a handbalului brașovean, Irene Oancea, a primit titlul de Cetățean de Onoare al Brașovului

Published

on

Fostei mari glorii a handbalului braşovean, Irene Oancea i-a fost înmânat miercuri, în şedinţa Consiliului Local, titlu de cetăţean de onoare al Braşovului. Emoţionată, dar sigură pe ea ca un adevărat „căpitan”, cum a fost aproape toată cariera de sportivă, Irene Oancea a mulţumit consilierilor locali care au votat propunerea venită din partea clubului Corona, club ce a preluat palmaresul Rulmentului, la care a avut o contribuţie serioasă şi Irene Oancea.

„Mă simt onorată să mă aflu aici, să orimesc acest titlu şi vă mulţumesc din inimă pentru tot şi pentru încrederea pe care mi-aţi acordat-o”, a spus Irene Oancea, care le-a avut alături de ea pe fostele colege de generaţie, Rodica Marian, Irina Mureşan, Maria Furtună Paul, Adriana Pătruţ şi pe fiica ei, şi ea fostă handbalistă, Ribana Oancea.

Propunerea de acordare a titlului de cetăţean de onoare a fost făcută de preşedintele clubului Corona Braşov, Liviu Dragomir. „Cum am mai spus, mă bucur că am ajuns în acest punct şi că am adus o mare bucurie şi am făcut un gest de recunoştinţă faţă de un om care a reprezentat cu mare cinste Braşovul şi handbalul braşovean. Este o iniţiativă care a venit firesc, cu atât mai mult cu cât palmaresul echipei de handbal Rulmentul Braşov, la care fosta mare handbalistă Irene Oancea a avut o contribuţie importantă, a fost preluat la înfiinţare de clubul Corona. Mulţumesc consilierilor locali care au votat în unanimitate acordarea acestui titlu”, a spus Liviu Dragomir.

Fosta mare sportivă este singura vicecampioană mondială a Braşovului la handbal, titlu câştigat în 1973 cu echipa naţională. Născută în 11 noiembrie 1943 în Feldioara, Braşov, Irene Oancea este unul dintre simbolurile handbalului din Braşov, jucînd doar sub culorile echipei Rulmentul Braşov, timp de 21 ani (între 1963 – 1984).  În 1984, alături de echipa Rulmentul, Irene Oancea a câştigat titlul naţional, Cupa României şi a ajuns în semifinala Cupei Campionilor. Irene Oancea este membru de onoare al Federaţiei Române de Handbal, având 107 de selecţii la lotul naţional. De asemenea, fosta mare handbalistă este maestru emerit al sportului.

 

Prima Pagina

Două sportive de la ACS Transilvania Brașov, convocate la lotul național de cadete pentru Jocurile Mediteraneene

Published

on

Brașovul este din nou pe harta handbalului juvenil românesc, iar meritul aparține muncii consecvente depuse la nivel de club. Două sportive legitimate la ACS Transilvania Brașov, Ana Chirițoiu și Denisa Filip, au fost convocate la lotul național de cadete, fiind singurele jucătoare din județul Brașov selecționate pentru această acțiune a Federației Române de Handbal.

În perioada 02 – 08.02.2026 lotul național de cadete se va afla în pregătire centralizată la Plopeni, iar în perioada 08 – 15.02.2026 vor participa la Jocurile Mediteraneene, la Pristina, în Kosovo.

Această convocare reprezintă o confirmare clară a calității procesului de formare desfășurat la ACS Transilvania Brașov, un club care investește constant în inițiere, educație sportivă și dezvoltarea pe termen lung a tinerelor handbaliste.

Cele două sportive sunt crescute, inițiate și formate în cadrul ACS Transilvania Brașov, parcurgând toate etapele de pregătire încă de la primele contacte cu handbalul. Rezultatul de astăzi nu este întâmplător, ci vine ca urmare a unui proiect coerent, axat pe muncă, disciplină și performanță.

„Pentru noi, această convocare este mai mult decât o reușită individuală. Este dovada că la ACS Transilvania Brașov se construiește performanță, pas cu pas, cu răbdare și profesionalism. Ne dorim să formăm sportivi, dar mai ales caractere, iar rezultatele se văd, an de an, la cel mai înalt nivel. Felicitări fetelor și mult succes!”, a spus Fetti Marius,presedinte ACS Transilvania.

De asemenea, pivotul Alessia Olaru a fost convocată la echipa națională de junioare, pentru un stagiu de pregătire ce va avea loc la Râmnicu Vâlcea, în perioada 6-8 februare.

(Ana Olaru – pivot)

Faptul că Brașovul este reprezentat la nivel național exclusiv prin sportive formate la ACS Transilvania subliniază rolul important pe care clubul îl are în dezvoltarea handbalului juvenil din regiune și valoarea școlii de handbal ACS Transilvania.

Denisa Filip

Continue Reading

Prima Pagina

Județul Brașov are două echipe în Play-off-ul Diviziei A la handbal

Published

on

Sezonul regulat al Diviziei A de handbal masculin s-a încheiat în acest weekend, stabilind formațiile care vor continua competiția în play-off-ul pentru promovarea în Liga Națională. Județul Brașov este reprezentat de două echipe în primele 8 ale Diviziei A.

CSO Teutonii Ghimbav a câștigat sezonul regulat

Sezonul regulat al Diviziei A de handbal masculin s-a încheiat în acest weekend, stabilind formațiile care vor continua competiția în play-off-ul pentru promovarea în Liga Națională.

La finalul meciurilor din faza regulată, opt echipe au obținut calificarea în play-off. Conform regulamentului, au mers mai departe primele două clasate din fiecare serie, alături de cele mai bune două echipe clasate pe locul al treilea, departajarea fiind realizată în funcție de rezultatele obținute în confruntările directe cu formațiile din partea superioară a clasamentului.

Din cauza prezenței unor echipe fără drept de promovare, clasamentele seriilor A și C au fost refăcute, pentru stabilirea corectă a formațiilor eligibile pentru play-off. Astfel, la final, județul Brașov a ajuns să fie reprezentat în Play-off de două echipe: CSO Teutonii Ghimbav, care a a a avut un parcurs excepțional în Seria A, reușind un sezon perfect, cu 12 victorii din 12 posibile și CSM Făgăraș, calificată de pe locul 3.

Echipele calificate în play-off-ul de promovare

În urma recalculării clasamentelor, în play-off-ul pentru promovarea în Liga Națională s-au calificat următoarele echipe:

  • Teutonii Ghimbav
  • CSM Odorheiu Secuiesc
  • Steaua București
  • CS Medgidia
  • CSM Făgăraș
  • CSM Oradea
  • CSU Pitești
  • Dinamyc Zalău

Miza: promovarea în Liga Națională

Meciurile din play-off vor stabili echipele care vor promova în Liga Națională de handbal masculin, competiția urmând să se desfășoare într-un sistem ce va fi comunicat de Federația Română de Handbal.

Continue Reading

Prima Pagina

Portărița naționalei Braziliei, Renata de Arruda, semnează cu Corona Brașov

Published

on

CSM Corona Brașov și-a asigurat serviciile unui portarului naționalei Braziliei, Renata de Arruda. Goalkeeper-ul primei reprezentative braziliene va fi în poarta brașovencelor începând cu această vară, după ce a încheiet constractul cu Gloria Bistrița.

Un palmares de aur sub Tâmpa

Brazilianca Renata de Arruda vine la Brașov după o perioadă solidă la CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud, fiind deja familiarizată cu campionatul românesc, unde a mai evoluat și pentru Măgura Cisnădie.

În cariera ei internațională este cunoscută pentru cele două medalii de aur la Jocurile Panamericane (2019 și 2023) și un titlu de campioană sud și centru-americană în 2021.

Experiență olimpică și mondială pentru poarta Coronei

Noua jucătoare a Brașovului vine cu un bagaj de experiență acumulat la cel mai înalt nivel. De Arruda a apărat poarta Braziliei la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020 și Paris 2024, fiind o prezență constantă și la ultimele trei ediții ale Campionatelor Mondiale (2019, 2023 și 2025).

Înainte de a ajunge în România, parcursul ei european a inclus cluburi din Spania, precum Super Amara Bera Bera și CB La Calzada, după ce s-a format la Clube Português do Recife, în țara natală.

Continue Reading

Trending