După ce în ultimele zile, în Piața Sfatului curentul s-a tot întrerupt timp de câteva minute, astăzi, alimentarea cu energie electrică este fi complet oprită între orele 8.00 și 18.00.
Vestea i-a nemulțumit cel mai tare pe proprietarii proprietarii unităților de alimentație publică, cu atât mai mult cu cât ei au aflat abia ieri după-amiază și au fost nevoiți să caute soluții rapide pentru a asigura iluminatul în interiorul restaurantelor, dar și curentul la frigiderele pline cu alimente. Unii și-au cumpărat lanterne, pe care să le folosească bucătarii, alții s-au gândit să aducă generatoare, dar nu au avut timp să parcurgă toți pașii birocratici, pentru că și în aceste situații de nevoie de hârtii, avize, autorizații.
De altfel, ieri, după ce au aflat că rămân fără curent, comercianții se întrebau ce fac cu produsele din frigidere și congelatoare, pentru că este puțin probabil ca aproximativ 10 ore acestea să mențină temperatura optimă de depozitare.
Lucrările la cablurile electrice din Piața Sfatului fac parte din programul de modernizare a rețelei, astfel încât să nu apară probleme în timpul Festivalului Cerbul de Aur.
Fii primul care comentează