Ramai la curent!

Investitii

Taberele școlare de la Dâmbu Morii și Timișu de Sus nu pot fi reparate încă. Primăriile Brașov și Predeal nu au căzut de acord asupra terenurilor

Publicat

in

Situaţia juridică incertă a terenurilor de la Dâmbu Morii şi Timişu de Sus blochează programul de reabilitare a taberelor şcolare din zonă, susțin reprezentanții Primăriei Brașov care spun că în ciuda corespondenței purtate încă din 2014 cu Primăria orașului Predeal, nu s-a ajuns încă la un acord.

Taberele, deși sunt proprietatea Brașovului se află pe terenuri din Predeal, care ar renunța la ele, însă nu gratuit, din câte susține primarul Brașovului, George Scripcaru.  

„ Avem o corespondenţă de câţiva ani cu ei, până în luna februarie a acestui an. Oraşul Predeal trebuie să emită o Hotărâre de Consiliu Local prin care să reglementeze situaţia juridică a terenurilor, exact cum am făcut şi noi până acum. Însă, din punctul lor de vedere, ar trebui să primească alte suprafeţe la schimb, sau, dacă nu, despăgubiri. Chiar şi acum câteva luni, am avut discuţii cu viceprimarul Predealului şi cu secretarul oraşului, care au spus că vor emite hotărârea de Consiliu Local, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Noi avem banii necesari reabilitării acestor tabere, dar nu putem face nici o lucrare până când nu este rezolvată problema terenului”, a declarat Scripcaru.

Planul pentru taberele școlare de la Dâmbu Morii și Timișu de Sus este reabilitarea lor și reintroducerea în circuit, după cum anunțase Primăria Brașov încă din 2014. 

În urmă cu 4 ani, Primăria Brașov a făcut documentațiile pentru a obține autorizațiile de construire în vederea reabilitării celor 3 tabere de elevi de la Dâmbu Morii și Timișu de Sus, preluate încă din 2011 de la Direcția Județeană de Tineret și Sport (DJTS). Primăria Brașov promitea atunci că cele trei tabere își vor recăpăta gloria de altădată și după reparații vor oferi un confort echivalent cu cel al pensiunilor de  două sau maxim trei margarete. În plus,  într-una dintre ele se dorea amenajarea unei microferme tradiţionale. (detalii AICI)

Pentru readucerea acestor trei tabere în sistemul şcolar erau preconizate în 2014 investiţii de 27 de
milioane de lei. Cele mai mari cheltuieli le presupuneau reabilitarea şi extinderea taberei de la Dâmbu Morii, pentru care era estimată o investiție de 14 milioane lei. Investiţia pentru Colonia 2 era estimată la 11,3 milioane lei, iar pentru Colonia 1, la 1,7 milioane lei. Tabăra de la Dâmbu Morii are o suprafaţă de 1,83 de hectare, iar cele două
tabere de la Timişul de Sus, 8.156 de metri pătraţi (cea din Colonia 1), respectiv 9.600 de metri pătraţi (cea din Colonia 2). Pe cele trei amplasamente se află acum trei ansambluri de clădiri care în ultimii ani au rămas neutilizate, iar una dintre ele este chiar într-un stadiu avansat de degradare. Primăria Braşov doreşte să reabiliteze cele trei clădiri şi zona din jurul lor, şi eventual să extindă suprafaţa acestora cu maximum 20%, dar numai în situaţii izolate şi bine motivate. (Detalii din documentația tehnică AICI). 

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Investitii

Codlea investește 17 milioane de lei în piste pentru biciclete și mobilitate verde. 6 km de piste, spații verzi și trotuare noi până în 2029

Municipiul Codlea va construi peste 6 kilometri de piste pentru biciclete, trotuare moderne și spații verzi printr-un proiect european de aproape 17 milioane de lei, finanțat prin Programul „Regiunea Centru” 2021–2027.

Publicat

in

Plan piste de biciclete

Codlea își construiește o rețea modernă de piste pentru biciclete, trotuare și spații verzi. Administrația locală a obținut o finanțare din fonduri europene, pentru a pune în practică un proiect de aproape 17 milioane lei care vizează mobilitatea în municipiu.

14,3 milioane lei nerambursabili pentru proiectul de mobilitate al municipiului Codlea

Contractul de finanțare, în valoare totală de 16,84 milioane de lei, a fost semnat între Primăria Codlea și Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, prin Programul „Regiunea Centru” 2021–2027. Din această sumă, peste 14,3 milioane de lei reprezintă fonduri europene nerambursabile din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR). Proiectul urmează să fie implementat în perioada 22 mai 2026 – 22 mai 2029.

6 km de piste de biciclete pe principalele străzi din Codlea

Investiția vizează realizarea unei rețele coerente de piste pentru biciclete, cu o lungime totală de peste 6 kilometri, pe mai multe artere importante din municipiu: străzile Lungă, Laterală, Hălchiului, Crizantemelor, Nouă și Vulcanului.

În prezent, infrastructura velo din Codlea este fragmentată, existând doar tronsoane scurte și izolate de piste, ceea ce descurajează utilizarea bicicletei ca mijloc de transport zilnic. Prin noul proiect, autoritățile urmăresc să reducă dependența de autoturisme, să scadă emisiile de CO2 și să încurajeze deplasările nemotorizate.

Amenajarea de trotuare și spații verzi, incluse în proiectul de la Codlea

Pe lângă pistele pentru biciclete, proiectul include amenajarea a peste 3.400 de metri pătrați de trotuare și aproape 5.000 de metri pătrați de spații verzi. În zona mediană a străzii Laterală vor fi montate bănci, coșuri de gunoi, rastele pentru biciclete și stâlpi de iluminat fotovoltaici.

Pentru creșterea siguranței în trafic, infrastructura va fi completată cu indicatoare rutiere, marcaje dedicate, stâlpișori flexibili și butoni reflectorizanți. De asemenea, proiectul prevede achiziția unui sistem inteligent de numărare a bicicliștilor, compus din cinci panouri digitale de informare.

Ateliere de mecanică pentru biciclete, tururi ghidate și cursuri de ciclism urban pentru codleani

Autoritățile locale anunță că investiția nu se limitează doar la lucrările de infrastructură. În cadrul proiectului vor fi organizate parade velo, tururi ghidate prin oraș, campanii „Bike to Work” și „Bike to School”, dar și cursuri de ciclism urban și ateliere de mecanică pentru biciclete.

Potrivit estimărilor incluse în proiect, peste 44.000 de persoane ar putea utiliza anual noile trasee pentru biciclete după finalizarea investiției.

Citește mai departe

Investitii

Dublarea străzii 13 Decembrie din Brașov, la al doilea calcul. Valoarea lucrărilor s-a redus considerabil

Publicat

in

Proiectul de dublare a străzii 13 Decembrie din Brașov, o investiție pentru care Primăria Brașov va primi bani de la bugetul de stat prin Planul Național de Dezvoltare Locală este, în continuare, în etapa calculelor.

Pentru această investiție, Consiliul Local Brașov a aprobat anul trecut valoarea estmată a lucrărilor, dar calculele au fost refăcute, astfel că în ședința de plen a Legislativului local de mâine va supus aprobării un nou deviz de lucrări, suma necesară implementării proiectului fiind mult mai mică.

Astfel, dacă anul trecut valoarea totală a proiectului era estimată la 55.442.577 lei (TVA de 19% inclus), după refacerea calculelor valoarea totală a investiției scăzut la 29.242.408, inclusiv TVA 21%.

Proiectul prevede extinderea la patru benzi a străzii 13 Decembrie pe tronsonul cuprins între str. Vasile Goldiș şi str. Orizontului, dublarea podului peste râul Timiș, realizarea unei piste duble de cicliști, refacerea rețelei de contact RATBV, colectarea şi evacuarea apelor din precipitații de pe suprafața aferentă acesteia şi completarea iluminatului stradal.

Termenul de finalizare a lucrărilor este de 16 luni de la data emiterii ordinului de începere.

Citește mai departe

Investitii

Primaria Brașov a obținut banii europeni după ce a imbunătățit proiectul skate park-ului de la Fartec. Ce probleme avea proiectul inițial

Publicat

in

Primăria Brașov a obținut decontarea lucrărior la skate park-ul de la Fartec, după ce proiectul a fost corectat și îmbunătățit, astfel încât să fie eligibil prin Programul Regiunea Centru 2021 – 2027. Contractul de finanțare a fost semnat zilele trecute, iar din valoarea totală a proiectului, respectiv 21.181.011 lei, din care 19.469.002 lei este asistența nerambursabilă. Restul de 1.712.008,85 lei reprezintă valoarea neeligibilă, sumă acoperită din bugetul local. 

Primarul Brașovului, George Scripcaru, a declarat că finanțarea a fost obținută după ce au fost corectate greșelile proiectului inițial, pregătit înainte de anul 2024.

„Din păcate, în perioada anterioară s-au cheltuit bani de la bugetul local pentru un proiect realizat greșit. Am reușit însă să rezolvăm aceste probleme, să finalizăm proiectul și să depunem cererea pentru obținerea unei finanțări nerambursabile”, a declarat primarul Brașovului.

Taluzuri care nu susțineau terenul

Purtătotul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea, ne-a declarat că o problemă a parcului inițial era legată de situația juridică a terenului. Mai exact, acesta a precizat că parcul se întindea pe o suprafață mai mare de teren, iar unele parcele nu erau incluse în documentele cadastrale.  

„Din punct de vedere tehnic au fost niște niște probleme legate de accesibilitatea persoanelor cu dizabilități. Nu existau amenajări de tip «mama și copilul», iar realizarea unei astfel de amenajări ne-a ajutat și foarte mult să obținem finanțarea europeană. De asemenea, cea mai grea o problemă era legată de niște ziduri de sprijin. Inițial erau prevăzute niște taluzuri care care nu ar fi rezistat, astfel că au fost realizate alte amenajări. După ce au fost operatate modificările cadastrale și au fost actualizate documentațiile tehnice, a fost obținută o nouă autorizație de construire și au putut fi terminate lucrările”, a declarat Toarcea.

Skate-park-ul de la Fartec este amenajat sub cele două pasaje din zonă. Acesta inclide amenajări pentru practicarea sporturilor urbane, dar și zone de relaxare.

Citește mai departe

Trending