Connect with us

Cotidian

Cea de a doua sinagogă din Brașov ar putea fi readusă la viață, în perioada următoare, printr-o colaborare cu Ambasada Israelului

Published

on

Primăria Brașov, împreună cu reprezentanții comunității evreiești din Brașov, vor să reabiliteze cea de a doua sinagogă existent în oraș. Aceasta se află pe strada Castelului nr. 64, însă în prezent nu este funcțională.

Discuția a fost ridicată azi, în Consiliul Local, când ambasadorul Israelului la București, Excelența Sa, Tamar Samash a venit într-o scurtă vizită la Brașov, după participarea la la programul artistic organizat în Parcul Trandafirilor „RIshon LeZion“.

„Pentru că ne aflăm aici, alături de Excelența Sa, doamna Ambasador a Israelului în România și alături de domnul Valer Plugaru și domnul Tiberiu Roth, ca reprezentanți ai comunității evreiești din Brașov, aș dori să fac o propunere pe care sper să o sprijinim cu toții. În municipiul Brașov, pe lângă sinagoga de la Poarta Șchei mai avem o sinagogă, în stare nefuncțională, pe str. Castelului nr. 64. Aș dori să găsim împreună o modalitate prin care să fie renovată și inclusă într-un circuit de funcționare. Poate fi luat în calcul ulterior, într-un program comun de reabilitare și promovare. Sperăm că doamna ambasador să ne ajute până își încheie mandatul în România, la 1 ianuarie 2019 și poate și după această perioadă, când o așteptăm să viziteze din nou Brașovul, în calitate de prieten al comunității noastre“, a declarat primarul Brașovului, George Scripcaru. 

Excelența Sa, Tamar Samash, ambasadorul Israelului la București, s-a aflat miercuri la Brașov, pentru o scurtă întâlnire cu reprezentanții administrației locale. După o vizită la parcul Trandafirilor, care în luna mai a primit denumirea Rishon LeZion, după numele orașului israelian cu care Brașovul este înfrățit, Excelența Sa s-a adresat Consiliului Local, înainte de ședință. 

ES Tamar Samash: „Sunt foarte onorată și bucuroasă să fiu aici, din nou. Este frig afară, însă în interior, este foarte cald, lângă oamenii din Brașov care sunt, de fiecare dată, foarte prietenoși și deschiși și mă fac să mă simt ca acasă. Am asistat azi la iaugurarea parcului, printr-un frumos program artistic și asta mi-a confirmat că de fiecare dată când sunt aici, sunt binevenită. Am fost de curând la Brașov, la Cerbul de Aur și vin aici de fiecare dată când am ocazia, pentru că îmi place orașul și îmi plac oamenii. Am discutat cu domnaul primar azi, posibilitatea de a face programe cultural comune, de a dezvolta relațiile între universități și de a dezvolta cât mai mult legăturile economice între Brașov și Israel. Vă mulțumesc pentru primirea călduroasă și vă aștept. Anunțați-mă când vreți să veniți la Rishon LeZion și vă promit că voi fi acolo să vă primesc și să vă urez bun venit“.

 

Cotidian

FOTO. Haos în Livada Poștei din Brașov. Luatul copilului de la școală suspendă orice regulă

Published

on

Terminalul RATBV de la Livada Poștei din Brașov este cel mai aglomerat din oraș, iar blocajele sunt la ordinea zilei. Acolo ajung autobuzele din toate cartierele Brașovului, însă nu mijloacele de transport în comun blochează circulația. O fac autoturismele părinților care vin să își lase copiii la școală sau să îi ia acasă când se termină cursurile.

În teorie, în zonă nu ar trebui să fie probleme, pentru că sunt reguli: părinții pot intra și opri la peronul al doilea (destinată autocarelor cu turiști) între orele 7.00 -8.00 și 11.00-12.00.

În practică, conform principiului „regulile sunt făcute pentru a fi încălcate”, situația este total diferită: când merg să își ia copiii de la școală, unii părinți ajung mai repede. Intră în zona ce le e destinată, coboară din mașină și merg să îi aștepte pe cei mici.

Le ia multe minute, așa că banda de la „peronul părinților” se umple imediat. Ceilalți părinți parchează unde pot. Unii intra la peronul unu (unde vin autobuzele de pe linia 20), ignorând indicatorul ”Accesul interzis! Cu excepția RAT Brașov”. Aprind avariile și, în cel mai fericit caz așteaptă.

Cei care nu se încumetă să intre pe primul peron opresc în zona trecerii de pietoni dinspre Biblioteca Județeană și așteaptă, chiar dacă asta înseamnă blocarea autobuzelor.

O altă strategie a părinților este să oprească pe marginea Drumului Poienii, în zona ultimului peron pentru mijloacele de transport.

Tot acest haos este lăsat „la liber”. Șoferii autobuzelor RATBV se ceartă cu părinții, părinții se claxonează între ei, iar agenții Poliției Locale, care ar trebui să mai dea o „mână de ajutor” traficului sunt pe nicăieri, la propriu.

(Foto: Brasov Mtropolitan)

Continue Reading

Cotidian

Începe campania de curățenie de primăvară în municipiul Brașov

Published

on

Începând cu data de 09.03.2026, în Municipiul Brașov se derulează campania de curățenie de primăvară, etapizat, în toate cartierele din oraș. În cadrul acesteia,  se va interveni cu activități specifice de salubrizare, în acord cu graficele de lucru stabilite de către autoritatea contractantă. Respectarea graficului de lucrări este condiționată de evoluția temperaturilor și a condițiilor meteorologice din perioada următoare, au ținut să precizeze reprezentanții operatorului de salubritate din municipiul Brașov.

Preliminar acestei campanii, sâmbătă, 07.03.2026, echipajele operative au desfășurat lucrări pregătitoare, cum ar fi ras rigolă, stropit, măturat manual și măturat mecanizat. Această amplă acțiune a avut drept scop curățarea zonelor după sezonul rece. 

În cadrul acestui program special de salubrizare, pe domeniul public sunt amplasate recipiente de mari dimensiuni în punctele stabilite de către Primăria Brașov, destinate exclusiv deșeurilor voluminoase din gospodării, precum mobilier, covoare, saltele, obiecte mari de folosință îndelungată, altele decât deșeurile de echipamente electrice și electronice, ce sunt preluate pe fluxuri separate de către operatorul autorizate pentru colectarea acestora. Pentru ridicarea deșeurilor vegetale (crengi / iarbă / etc) sau a deșeurilor rezultate din activități de reamenajare sau construcție (moloz), vă recomandăm să solicitați o ofertă de preț operatorului delegat, folosind formularul ”Solicită servicii” din pagina principală a site-ului www.comprest.ro

Continue Reading

Cotidian

FOTO. O altfel de declarație pentru mama. 8 Martie de „Cartea Recordurilor” la Școala Gimnazială nr. 2 din Brașov

Published

on

Elevii din ciclul primar de la Școala Gimnazială nr 2 „Diaconu Coresi”, alături de cadrele didactice, au decorat și în acest an gardul unității lor de învățământ, cu zeci de mii de inimioare albe și roșii, în culorile mărțișorului. Activitatea, care poate fi considerată în acest moment, un record în ceea ce privește numărul de figurine din hârtie utilizat, face parte din Proiectul educațional „Inimioare pentru mama”, aflat la a treia ediție.

Prof. înv. primar: Diumea Andreea-Roxana spune că aceasta este o activitate prin care cadrele didactice au încercat să îi facă pe elevi să lucreze cât mai bine în echipă și să colaboreze pentru a realiza o activitate inedită dedicată mamei, cea mai importantă ființă din viața fiecărui copil, din suflet pentru suflet. Și de această dată, proiectul a avut un impact deosebit asupra elevilor, mamelor, bunicuțelor  și trecătorilor, care s-au oprit să admire gardul lung de aproximativ 350 de metri, plin de cele mai frumoase și calde inimioare, care au bătut astăzi pentru toate mamele.

Proiectul educațional „Inimioare pentru mama” se află la a treia ediție și a reușit și anul acesta să aducă bucurie în inimi și zâmbet pe buze. Impactul asupra comunității locale este unul major. Acesta are rolul de a promova valorile și cultura instituțională pe care, cu mândrie, le susținem și le transmitem și elevilor noștri, elevi care vor deveni adulți la un moment dat. Bucuria celor din jur ne motivează creativitatea și trezește dorința de a fi mai buni zi de zi. Dorim ca acest proiect să rămână o tradiție, ca multe altele, și să încântăm an de an sufletele tuturor femeilor, a menționat doamna Agurița Dorinela Șerban, directorul Școlii gimnaziale nr. 2.

Continue Reading

Trending