Ramai la curent!

Stiri Brasov

Deschidere de stagiune la Teatrul „Sică Alexandrescu” din Braşov. Program

Publicat

in

Teatrul „Sică Alexandrescu” din Braşov deschide noua stagiune de spectacole.

În această toamnă, teatrul braşovean a pregătit pentru lansarea stagiunii 2018-2019 un dublu eveniment plin de umor.

Astfel, iubitorii de teatru sunt aşteptaţi în Sala Mare, în data de 8 septembrie 2018, la ora 19,00, să se bucure de una din piesele de mare succes ale acestui an, capodopera „Mincinosul”, de Carlo Goldoni, în regia lui Vasile Nedelcu.
Cea dintâi premieră a stagiunii, piesa „Grădinile groazei” de Daniel Call, în regia lui Dan Vasile, este o meditație intensă, comico-dramatică, cu accente absurde, asupra refuzului comunicării și a acceptării celui de lângă noi, prinde viață, într-un spectaol cotropitor, viu, cu un umor contagios. Aceasta va fi prezentată publicului în data de 9 septembrie 2018, la ora 19, în Sala Studio „Stela Popescu”.

Odată cu începerea noii stagiuni au intrat în linie dreaptă şi pregătirile pentru cea de-a 29-a ediţie a Festivalului Internaţional de Dramaturgie Contemporană, cel mai important eveniment cultural al anului organizat de Teatrul „Sică Alexandrescu”, care va reuni în acest an trupe din România, Ungaria, Grecia, Republica Moldova, Anglia.

Stiri Brasov

FOTO. Cursuri gratuite la Homorod: Elevii din localitate învață istoria locală și capătă abilități de comunicare în limba germană, într-un proiect cu fonduri europene

Publicat

in

Activitățile în cadrul proiectului „Revitalizarea Bisericii Fortificate Homorod pentru Turism Sustenabil și Dezvoltare Comunitară” au adus săptămâna aceasta două noi cursuri gratuite pentru elevi ai școlii din localitate. Zece copii au deprins abilități de comunicare în limba germană, pentru a putea ghida turiștii aflați în localitate, după care șase dintre ei s-au perfecționat și în cadrul unui curs de istorie locală.

Primele noțiuni de limbă germană, în Săptămâna Verde

Pentru 10 elevi din comuna Homorod, Săptămâna Verde a fost o oportunitate neașteptată de a-și dezvolta cunoștințele. În perioada 30 martie – 1 aprilie, au participat la cursuri gratuite organizate chiar la școală în cadrul proiectului „Revitalizarea Bisericii Fortificate Homorod pentru Turism Sustenabil și Dezvoltare Comunitară”, finanțat cu fonduri europene și implementat de către Parohia Evanghelică CA Homorod, cu sprijinul Primăriei Homorod. Elevii au dobândit primele noțiuni de limba germană, șase dintre ei aflând apoi și lucruri interesante despre localitatea în care trăiesc, în cadrul unui curs de istorie locală. 

Curs de istorie locală, la Homorod, pentru cei mai silitori elevi ai școlii

La cursul de istorie locală au participat 6 dintre cei mai silitori și implicați elevi din clasele V–VIII: Viorica – Maria Grancea, Iosif – Ștefan Marina, Cristinel – Alessandro Chiriac, László Hunor, Adrian – Ion Pascu și Andreea Camelia Pișta.

Aceștia au parcurs un curs gândit să îi ajute să cunoască istoria și valorile comunității în care trăiesc. Prin activități interactive, elevii au descoperit trecutul comunei Homorod, tradițiile locale și patrimoniul natural și cultural al zonei. Au înțeles mai bine identitatea locală și importanța păstrării patrimoniului comunității. 

Maria Neagoe-Santa, profesoară de istorie la Școala Gimnazială Homorod și una dintre formatoarele din cadrul acestui curs, a vorbit despre importanța acestor activități pentru localitate:

„Atât eu, cât și copiii am fost încântați să participăm la acest curs de istorie. Să știți că ce am văzut astăzi, ce m-a impresionat, e că au devenit mult mai conștienți de istoria lor locală, de istoria locului din care provin. La începutul orelor le-am spus că ce vom învăța putem să punem în aplicare. Vineri (nr- mâine) avem o activitate comună cu școala – mergem la Biserica Fortificată și le-am spus că pot aplica făcând pe ghizii turistici, pentru colegi din clasele lor, și pot aplica și în viitor. Homorodul și biserica fortificată sunt vizitate de mulți turiști. Cum avem școala lângă biserică, foarte mulți turiști, când vor să viziteze biserica, intră în curtea școlii și copii văd. Atunci pot da indicații sau să spună informații valoroase despre biserică”, a declarat la final prof. Maria Neagoe-Santa.

Curs de limba germană, nivel începători, pentru 10 copii din Homorod

Tot la începutul acestei săptămâni a avut loc și un curs de germană, la care au participat 10 copii, dintre care șase l-au parcurs și pe cel de istorie: Cristian Luca Adrian Diți și Viorica-Maria Grancea (clasa a V-a), Narcisa-Gabriela Crăciun și Iosif-Ștefan Marina (clasa a VI-a), Cristinel-Alessandro Chiriac și László Hunor (clasa a VII-a), și Bán Tünde Noémi, Adrian-Ion Pascu, Andreea Camelia Pișta și Szekely Viola-Iulia (clasa a VIII-a).

Cursul a fost de nivel Începători (A0–A1), elevii fiind pregătiți pentru a putea saluta turiștii, a se prezenta, a spune câteva lucruri despre Homorod, eventual a putea ghida simplu.

„Predau germana la o clasă primară și mi se pare interesant că sunt mult mai liniștiți și mai ascultători. Surprinzător este că nu au avut tangențe cu limba germană până acum, dar metodele pe care le-am aplicat au dat roade, pentru că s-au ascultat unii pe alții”, a remarcat Anamaria Pelei, profesor de germană la Școala Gimnazială din Rupea și una dintre formatoarele din cadrul acestui curs.

Intitulat „Revitalizarea Bisericii Fortificate Homorod pentru Turism Sustenabil și Dezvoltare Comunitară”, proiectul are ca scop dezvoltarea dezvoltarea durabilă a comunității locale din Homorod, prin utilizarea turismului „soft”, având în centru obiectivul de patrimoniu Ansamblul Bisericii Evanghelice din Homorod. Sunt încurajați să participe cât mai mulți locuitori, motiv pentru care la aceste cursuri au fost implicați elevi din comunitatea romă și din cea a minorității maghiare.

Ce urmează pentru comunitatea din Homorod

Tot în cadrului proiectului „Revitalizarea Bisericii Fortificate Homorod pentru Turism Sustenabil și Dezvoltare Comunitară”, în următorii ani vor mai avea loc în comună cursuri de ghizi turistici, un Atelier de artizanat, un Atelier de etnografie și un Atelier de pictură, toate cu scopul de implica tineriii și copiii din localitate, în special a celor din comunitățile defavorizate (romi), dar și de a identifica tinerii talentați și a șlefui îndemânarea și talentul acestora.

Tot în cadrul proiectului care se va desfășura, cu sprijinul Primăriei Homorod, o Tabără de creație și educație prin cultură, în cadrul căreia se vor organiza ateliere de muzică, evenimente muzicale pentru copiii și tinerii din comunitate, cu accent pe legătura dintre medieval și modern. 

De asemenea, în interiorul bisericii fortificate va fi implementat un Ghid multimedia cu ajutorul unor holograme care să prezinte elementele de unicitate ale monumentului și comunității și rolul obiectivului în viața comunității.

Vor fi, de asemenea, și evenimente culturale ale comunității, între care Festivalul Recoltei, Balul Strugurilor, Balul Cosul, dar și sportiv-recreative, între care și cel de alergare și/sau drumeție pe traseul care unește Ansamblul Bisericii Evanghelice Homorod cu traseul din Mercheasa către Gorun, practicat în cadrul evenimentului anual „Bătrânul Carpaților”. 

Citește mai departe

Sport

Semimaraton Brașov, start din Centrul vechi, sâmbătă

Publicat

in

Sâmbătă, 4 aprilie, de la ora 12, se va desfășura, în Piața Unirii din Brașov, cea de a XIII-a ediție a Semimaraton Brasov, concurs de alergare montană, organizat de Club Sportiv 21, în parteneriat cu Primăria Municipiului Brașov. 

La start, sunt așteptați peste 1400 de sportivi profesioniști și amatori, care vor concura la una dintre cele trei probe: Semimaraton 21 km, Cros 10 km și Crosul Liceenilor 10 km. Traseele au ca punct de start-sosire zona Piața Unirii, lângă Prima Școala Românească și continuă pe unele dintre cele mai spectaculoase poteci și drumuri forestiere din jurul centrului vechi al orașului. vechea cariera de piatră din Poiana Brașov, șaua Tîmpa, Poiana Stehil, sunt câteva din zonele unde concurenții vor ajunge în alergare. 

Premiera la Brasov Semimaraton: Cursă pentru persoanele cu dizabilități

Pentru prima dată, în cadrul evenimentului va fi organizată o cursă pentru persoane cu dizabilități, pe un traseu special creat: Cursa BIMA, care are ca scop promovarea incluziunii sociale, egalității de șanse și participării active a persoanelor cu dizabilități la activități sportive și comunitare. Inițiativa organizării acestei curse îi aparține lui Mihai Nistor, alergător nevăzător, participant la multe concursuri de alergare.

120 de voluntari la Semimaraton Brașov

La buna organizare a concursului vor contribui peste 120 de voluntari, majoritatea elevi si studenți ai liceelor si facultăților brașovene. Competiția se va încheia cu o festivitate de premiere, în care vor fi acordate mai multe categorii de premii în bani și produse. De asemenea, organizatorii au pregătit la finalul cursei un eveniment de tip pasta party, pentru a recompensa efortul tuturor participanților. Vă informăm că în ziua concursului, între orele 12-16, circulația va fi restricționată, parțial, în zona Piața Unirii și pe străzile adiacente. Organizatorii îi roagă pe cetățenii care se deplasează în zonă, sa o facă, pe cât posibil, cu mijloacele de transport în comun și îi așteaptă pe doritori in Piața Unirii, pentru a îi susține pe sportivi. 

Citește mai departe

Investitii

Casa de cultură din Râșnov intră în reabilitare. Finanțarea este asigurată de la bugetul de stat

Publicat

in

După mulți ani în care a bătut pasul pe loc, proiectul de modernizare a Casei de Cultură de la Râșnov a primit o „gură de oxigen” de la Ministerul Dezvoltării. Mai exact, printr-un comunicat de presă, ministerul a anunțat că a alocat suma de 26.500.000 de lei, prin Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, pentru restaurarea, consolidarea și refuncționalizarea imobilului.

Având la dispoziție resursa financiară, primăria Râșnov a anunțat că va trece la etapa următoare de implementare a proiectului, lansarea licitației de lucrări.

La Casa de Cultură din Râșnov urmează să se realizeze lucrări de consolidare a clădirii, de refacere a fațadelor de reparare a acoperișului. De asemenea, vor fi reabilitate spațiile interioare, pictura murală din sala de spectacole va fi restaurată, iar instalațiile vor fi refăcute. Proiectul mai prevede acoperirea unei porțiuni din curtea interioară, acest spațiu urmând a fi utilizat pentru evenimente culturale.

În prezent, imobilul este într-o stare tehnică precară și, pentru a preveni accidentarea trecăturilor de bucăți de tencuială sau de țigle, clădirea este „îmbrăcată” cu o prelată.

Citește mai departe

Trending