Limba română se va studia la Universitatea de Studii Internaționale din Xi’an din China. În baza acordului de colaborare semnat în această vară de președintele Universității de Studii Internaționale din Xi’an, profesorul Wang Junzhe, împreună cu rectorul Universității Transilvania din Brașov, profesorul Ioan Vasile Abrudan, studenții chinezi ai programului de Limba Română vor beneficia de prezența permanentă la universitatea lor a unui lector de limba și literatura română de la Facultatea de Litere a universității brașovene.
Universitatea Transilvania, împreună cu Ambasada României la Beijing, care a inițiat și facilitat această colaborare, vor susține acest nou program de limba română și cu materiale de studiu și mobilități de studenți și cadre didactice. De altfel, în prezența lectorului dr. Corina Micu, primul profesor brașovean de limba română care va preda la Xi’an, atât ambasadorul român cât și rectorul Universității Transilvania din Brașov au făcut cadou noului Lectorat Român de la Xi’an câteva lucrări reprezentative pentru literatura și cultura țării noastre și au avut o discuție cu cei 20 de boboci care vor studia limba română.
Colaborarea dintre cele două universități vizează și întărirea programului de licență de limba și literatura chineză al Universității Transilvania din Brașov, prin crearea unui lectorat de specialitate asigurat de profesori ai Universității de Studii Internaționale din Xi’an și mobilități ale studenților brașoveni la Xi’an.
Xi’an este vechea capitală imperială a Chinei și punctul de pornire al Drumului Mătăsii.
Fii primul care comentează