Accident cu două victime, pe DN73A, în urma coliziunii dintre un autoturism și o motocicletă

Două persoane au fost rănite grav în această dimineață în urma unui accident produs pe DN73A Râșnov – Predeal, la km 18+600, între un autoturism și o motociclet. Polițiștii spun că o cauză probabilă a accidentului a fost neasigurarea la schimbarea benzii de mers. Circulația în zonă a revenit la normal după ora 11.00.

„Un bărbat de 37 ani, din municipiul București, care a condus o motocicletă, pe care se mai afla o pasageră de 21 ani, pe DN 73A, dinspre Predeal spre Râșnov, la km. 18 + 700 m, a intrat în coliziune cu un autoturism care efectuase viraj stânga, ieșind din curtea unui imobil pe drumul național. Din accident a rezultat vătămarea conducătorului auto și a pasagerei de pe moticicletă, care au fost transportați la spital pentru îngrijiri. Conducătorul autoturismului a fost testat și nu se afla sub influența băuturilor alcoolice. S-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, agent șef Gabriela Dinu.

 

Cele două victime au fost transportate la spital în stare de conștiență, fiind preluate de un echipaj SMURD, respectiv de un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean Brașov.

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.