Cristian, Ghimbav, Sânpetru și Bod, primele localități în care se extinde transportul metropolitan cu autobuze ale RATBV. Au apărut și primele propuneri de trasee

Consiliul Local Brașov a aprobat regulamentul, caietul de sarcini și proiectul contractului de delegare a gestiunii transportului public metropolitan, iar primele localități care vor beneficia de aceste servicii vor fi Cristian, Ghimbav, Sânpetru și Bod. 

„Asociația metropolitană pentru Transport Brașov se află în diferete etape de discuții cu localitățile pentru introducerea trasportului metropolitan. La Ghimbav, Sânpetru și Bod există deja hotărâri de consiliu local pentru delegarea gestiunii transportului către Asociația de Transport Metropolitan, iar la Ghimbav este pe ordinea de zi la prima ședință. Urmează obținerea avizului de la Consiliul Concurenței și apoi va trebui ca serviciul să fie delegat către RATBV. Am transmis notificare către Consiliul Judeţean cu privire la faptul că membrii Asociaţiei Metropolitane de Transport îşi doresc ca acest serviciu să fie gestionat, prin intermediul Asociaţiei Metropolitane, de către RATBV,  iar aceste trasee să fie incluse în Programul de transport public Judeţean de persoane prin curse regulate, începând cu data de 1 iulie ca delegare directă către RATBV şi, în consecinţă să nu fie scoase la licitaţie.“, a explicat purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea. 

Transportul metropolitan în cele 4 localități va intra în vigoare cel târziu la 1 iulie 2019, atunci când expiră licențele de traseu emise de Consiliul Județean.

Traseele propuse sunt următoarele:

  • Brașov – Ghimbav:  capăt de linie Bartolomeu – Municipal – traversare Ghimbav pe DN73A, intrare în oraș pe str. Ștefan cel Mare – centru și întoarcere;
  • Brașov – capăt de linie Rulmentu/ Coresi – Sânpetru – Bod – Colonie Bod și întoarcere;
  • Brașov – Cristian: capăt de linie Bartolomeu – Municipal – traversare Cristian – str. Nisipului și întoarcere.

„Până la punerea în funcțiune a acestor trasee, trebuie să facem mai multe analize financiare, tehnice și de personal, să vedem ce investiții trebuie să facem și cine cu cât contribuie. Va trebui să vedem care sunt costurile de funcționare și cine plătește compensația între costul real și cel plătit de călător“, a declarat primarul George Scripcaru. 

Transportul metropolitan se va extinde, în timp, în toate cele 14 localităţi membre ale Asociaţiei Metropolitane pentru Dezvoltare Durabilă a Transportului Public Braşov, respectiv Codlea, Ghimbav, Predeal, Râşnov, Bod, Cristian, Feldioara, Hălchiu, Hărman, Prejmer, Sânpetru, Tărlungeni, Vulcan.  

 

 

1 Comentariu

  1. Buna seara o intrebare traseul Brașov – capăt de linie Rulmentu/ Coresi – Sânpetru – Bod – Colonie Bod și întoarcere la Sanpetru va avea statie la Drumul cu plopi nr 110 adica la Subcetate apartamente pentru ca e foarte dificil sa mergi drumul acela lung cu copil mic pe jos multumesc

1 Trackback / Pingback

  1. Flota RATBV, completată cu 106 mijloace de transport nepoluante. Pentru achiziția lor, Primăria Brașov aplică pentru finanțări nerambursabile – Brașov Metropolitan

Dă-i un răspuns lui Georgiana Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.