Ramai la curent!

Cotidian

Crosul 15 Noiembrie a primit certificare internațională pentru traseul de 5 km

Publicat

in

Crosul 15 Noiembrie a primit Certificatul oficial de măsurare internaţională din partea AIMS (Association of International Marathons and Distance Races). Certificatul este valabil pentru o perioadă de 4 ani şi atestă distanţa şi elevaţia traseului de concurs.

Spre deosebire de celelalte ediții, în urma măsurătorilor oficiale din acest an, punctul de start al crosului a fost stabilit în interiorul fostei Uzine de autocamioane „Steagu Roşu” (actualul Parc Industrial Roman) şi coincide, practic, cu punctul unde a izbucnit Revolta Anti-Comunistă din 15 Noiembrie 1987, la Secția 440. Traseul va avea de o lungime de 5 km. 

Şi locul de sosire s-a modificat, finish-ul fiind lângă Prefectura Braşov, în linia dreaptă până la Modarom. Astfel, se creează premisele unui traseu extrem de rapid, pe care organizatorii așteaptă se se înregistreze rezultate de excepţie.

Competiţia va fi listată în calendarul AIMS şi deja a atras atenţia atleţilor din alte ţări, o serie dintre ei anunțându-și prezența la Crosul 15 Noiembrie, ediția a 29-a. Printre aceştia se numără atleţi din Germania, Croația, Italia, Irlanda, Cehia, Slovacia și Olanda. Prezentarea lor va fi făcută publică după încheierea tuturor formalităţilor de înscriere.

Atleții din România înscriși la categoria seniori vor avea şansa să puncteze într-un top al celor mai buni alergători români, pe lângă clasamentul internațional al elitelor. Clasarea în această ierarhie autohtonă (numai pentru seniori!) le va aduce premii suplimentare sportivilor din ţara noastră.

Înscrierile pentru cros (atleți amatori şi atleți de performanță/ legitimaţi) sunt deschise online pe site-ul www.crosul15noiembrie.ro şi se vor efectua pe site până joi, 8 noiembrie. Ulterior, înscrierile vor putea fi făcute în zilele de 9 şi 10 noiembrie, în punctele fixe din Braşov – Piaţa Sf. Ioan. Tot de la aceste puncte se vor putea ridica şi kit-urile de concurs.

Voluntarii reprezintă o componentă esenţială în organizarea oricărui eveniment sportiv și tocmai de aceea la Crosul 15 Noiembrie din acest an o secţiune specială de înscrieri le este dedicată pe site-ul crosul15noiembrie.ro. Toţi cei care doresc să se implice activ în promovarea, bunul mers şi susţinerea evenimentului pot să aplice pe https://crosul15noiembrie.ro/2018/voluntari/.

Crosul 15 Noiembrie este o competiţie de atletism, dedicată atleților de elită, de performanță și legitimați, dar mai ales atleților amatori din România și din străinătate, și se desfășoară pe o distanță de 5 kilometri, pe străzile din municipiul Brașov, urmând același traseu pe care l-au parcurs manifestanții la 15 Noiembrie 1987.

Ambasadorul Crosului 15 Noiembrie este Paula Ivan, marea noastră atletă, cea care deţine, în continuare, recordul olimpic în proba de 1.500 m!

Printre primii atleți de elită care şi-au anunţat participarea la Crosul 15 Noiembrie se numără sportivii români Ancuţa Bobocel, Roxana Bîrcă, Alexandru Nicolae Soare şi Adrian Garcea, precum şi Sergiu Ciobanu, care reprezintă Irlanda.

Crosul 15 Noiembrie (ediția a 29-a) este un proiect co-finanţat şi susţinut de Consiliul Judeţean Braşov şi este organizat de Asociaţia Judeţeană de Atletism (AJA) Braşov, cu ajutorul Federaţiei Române de Atletism (FRA), al Asociaţiei 15 Noiembrie 1987 Brașov și al Primăriei Municipiului Brașov.

 

Cotidian

Modificări temporare pe ruta Gara Centrală Brașov – Bartolomeu: Trenuri anulate, trasee modificate și transbordări între cele două gări

Publicat

in

Lucrările la infrastructura feroviară dau peste cap, pentru câteva zile, circulația trenurilor în zona Brașov, inclusiv pe segmentul intens circulat dintre Gara mare și Bartolomeu. Intervențiile programate în perioada 21–24 aprilie vin la pachet cu anulări, modificări de traseu și, pe alocuri, înlocuirea trenurilor cu autobuze.

Potrivit CFR Călători, în anumite intervale, legătura feroviară între Brașov și Bartolomeu va fi suspendată, iar pasagerii vor fi nevoiți să-și continue drumul cu mijloace auto puse la dispoziție de operator.

Printre cele mai afectate sunt trenurile internaționale. Astfel, în 21 și 22 aprilie, trenul IR 76 pe relația Budapesta – Brașov va întoarce mai devreme, la Sibiu, segmentul Sibiu – Brașov fiind anulat. O situație similară este programată și pentru trenul IR 77 (Brașov – Budapesta), care, în 22 și 23 aprilie, va pleca practic din Sibiu, după anularea tronsonului Brașov – Sibiu.

Nici legăturile interne nu scapă de reorganizare. Trenurile spre și dinspre București vor circula pe rute modificate sau cu indicativ schimbat, iar în unele cazuri vor ocoli anumite stații. De exemplu, trenul IR 1621 (București Nord – Sibiu) va circula normal până la Brașov, după care pasagerii vor fi transferați cu autobuzele până la Bartolomeu, de unde călătoria continuă pe calea ferată.

Același scenariu este valabil și pentru sensul invers, în cazul trenului IR 1622, unde transbordarea călătorilor se va face între Bartolomeu și gara centrală din Brașov.

Operatorul feroviar avertizează că și trenurile regio ar putea suferi modificări punctuale, informațiile urmând să fie afișate în stații.

Pentru cei care nu mai doresc să călătorească în noile condiții, compania anunță că biletele pot fi returnate integral sau parțial, în funcție de distanța neefectuată.

Citește mai departe

Cotidian

Planul Urbanistic Zonal în care este inclusă noua catedrală din Brașov, în dezbatere publică. Brașovenii pot transmite observațiile până în 3 aprilie

Publicat

in

Primăria Brașov a publicat pe site-ul instituției, la secțiunea „Urbanism”, anunțul privind derularea etapei e consultare publică a Planului Urbanistic Zonal „Centrul Civic”. În documentația de amintită este inclusă și catedrala ortodoxă ce ar urma să se construiască în Centrul Civic, proiect susținut de unii dintre brașoveni, dar contestat de alții.

Documentația poate fi consultată în format electronic (pe site-ul Primăriei) și în format fizic, la sediul Primăriei Brașov, Bulevardul Eroilor nr. 8, cam. 1, Centrul de Informare pentru Cetățeni (program luni și miercuri: 14.00 – 16.00; marți și joi: 10.00 – 12.00; vineri: 12.00 – 13.00).
Publicul este invitat să transmită observații sau propuneri până la data de 3 aprilie 2026. Observațiile se pot transmite pe e-mail (contact@brasovcity.ro) sau prin poștă, la sediul Primăriei (Bulevardul Eroilor, nr. 8, Brașov, Județul Brașov, Cod poștal 500007).

Catedrala ar urma să se construiască pe o parcelă cu suprafața de 3.765 mp, iar Primăria Brașov a dat asigurări că pentru această investiție nu se vor aloca bani de la bugetul local.

Citește mai departe

Cotidian

Transport gratuit în „Vinerea verde”, pe două linii metropolitane deservite de RATBV. Programul va fi operațional de luna viitoare

Publicat

in

Asociația de Transport Brașov a anunțat că „Vinerea Verde”, prin care se acordă gratuitate pe liniile operate de RATBV în localitățile care se înscriu în program, se va aplica și în Predeal și Feldioara. Aleșii locali din cele două localități au hotărârile de Consiliul Local, iar gratuitatea de vineri se va acorda începând cu data de 3 aprilie.

Amintim că în acest program s-a înscris și Primăria Brașov, astfel că, din luna aprilie, în fiecare zi de vineri, pe durata întregii zile, toți călătorii vor putea utiliza transportul public fără obligația de a deține un titlu de călătorie. Operatorul RATBV va adapta sistemele de control și informare a călătorilor în consecință. Costurile generate de acordarea gratuității vor fi suportate din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale participante.

Reprezentanții Asociație de Transport Brașov au precizat că în perioada următoare, programul „Vinerea Verde” va fi extins și la nivelul altor unități administrativ-teritoriale deservite de RATBV.

Citește mai departe

Trending