La Brașov, peste 90% dintre participanții la Referendum au votat DA pentru redefinirea familiei în Constituție. Referendumul NU va fi validat

La Brașov, 91,33 % dintre participanții la referendum au votat pentru modificarea Constituției. Referendumul NU va fi validat însă, pentru că prezența la vot a fost, la nivel național, sub 30%. 

91.052 de persoane din județul Brașov s-au prezentat la urne în cele două zile de referendum, reprezentând 17,58% din numărul total de alegători înscriși pe listele permanente.

La finalul numărătorii voturilor, BEJ Brașov a anunțat că peste 90% dintre voturile exprimate sunt în favoarea modificării Costituției.

Astfel, în urma numărătorii voturilor celor 91.052 de participanți la Referendum, la Brașov, rezultatele sunt următoarele:
*  83.166 de buletine de vot cu răspuns DA, la întrebarea ce vizeazărevizuirea Constituție;
*  5.853 de buletine de vot cu răspuns NU;
* 2.043 de voturi nule;

În total, la Brașov au ajuns 569.165 de buletine de vot pentru a fi întrebuințate. La finalul celor 2 zile de refenredum au rămas neîntrebuințate 478.107 buletine.

Referendumul pentru revizuirea Constituției în sensul redefinirii familiei ca uniune între bărbat și femeie nu va fi validat, întrucât nu a atins pragul minim de participare de 30%. După cele două zile de vot, la nivel național prezența a fost de 20,41%.  

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.