Circulație restricționată pe strada Avram Iancu din Brașov

Compania Apa Brașov a închis astăzi circulația pe o bandă a străzii Avram Iancu, în zona intersecției acesteia cu strada Stadionului, pentru realizarea unor lucrări la rețeaua de  alimentare cu apă potabilă. „În cadrul proiectului derulat de către Compania Apa Brașov, de modernizare a reţelelor publice de apă potabilă, marți 20 noiembrie   se vor executa lucrări de montare a unui cămin de vane de 2,5 x 2,5 x 3 metri, la intersecția dintre străzile Stadionului cu Avram Iancu. Pentru efectuarea acestor lucrări, circulația se va închide temporar pe porțiunea afectată”. 

Restricția de circulație a fost instituită astăzi, la ora 7.00 și va fi ridicată miercuri, 21 noiembrie, la ora 11.00, când reprezentanții companiei estimează că se vor încheia lucrările. 

Intervenția face parte dintr-un contract de reabilitare și extindere a reţelelor publice de distribuție apă potabilă din municipiul Brașov care a început în luna august a acestui an și care se va derula pana în februarie 2020.  Valoarea întregului contract derulat, finanțat din fonduri europene, este de aproximativ 19,24 milioane de lei, inclusiv TVA.

 

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.