Ramai la curent!

Politica

PSD sesizează Curtea de Conturi în legătură cu sumele plătite la Teatrul „Sică Alexandrescu“, ca despăgubiri pentru angajații concediați ilegal în 2016

Publicat

in

Primăria Brașov a plătit 48.000 de euro din bani publici pentru salariile celor cinci angajați ai Teatrului  Sică Alexandrescu“ concediați în toamna anului 2016, în urma unui conflict intern care a durat mai multe luni. 

Potrivit consilierului local Alexandra Crivineanu, Primăria Brașov a plătit din bani publici 222 051 de lei pentru plata salariilor angajaților concediați de la Teatru, după ce instanța a obligat Municipalitatea să facă acest lucru.  

„Din datele obținute de la conducerea Teatrului Sică Alexandrescu, am văzut că numai doamna fostă contabil șef a primit dreptul la despăgubiri morale în valoare de 15 000 lei. (…). La data de 23.10.2018 am depus o nouă adresă prin care am solicitat să ne fie precizat capitolul bugetar de unde au fost plătite drepturile salariale câștigate în instanță de fiecare angajat, dar și suma de 15 000 lei, reprezentând daune morale câștigate de respectiva persoană- contabilul șef, conform hotărârii civile nr. 1581/2017. De asemenea, am cerut să ni se spună cine a fost găsit răspunzător pentru concedierea nelegală a celor 5 angajați, dar și sancțiunile disciplinare aplicate acelei/ acelor persoane. Răspunsul celor de la teatru a fost că la data la care a fost dispusă concedierea celor 5 angajați, respectiv noiembrie 2016- ianuarie 2017, la conducerea instituției se afla dna Geantă- Chelbea Viorica. Fără a ne preciza cine a fost găsit vinovat și ce sancțiuni disciplinare i s-au aplicat. De asemenea, ni s-au adus la cunoștință articolele bugetare de unde au fost plătite drepturile salariale câștigate în instanță“, a spus Alexandra Crivineanu, care a adăugat că aleșii PSD vor sesiza în acest caz, Curtea de Conturi, pentru a vedea cum au fost acordate aceste salarii și despăgubiri. 

„Vom face o adresă către Curtea de Conturi pentru a verifica dacă aceste sume au fost acordate corect, respectiv dacă s-au plătit legal, din articolele bugetare corespunzătoare. Dorim să verificăm dacă este legal faptul că daunele morale au fost acordate din bani publici, respectiv din articolul bugetar 20.30.30- alte cheltuieli cu bunuri și servicii. După ce vom avea răspunsul, îl vom face public”, a declarat Alexandra Crivineanu. 

Politica

Nicușor Dan începe să dea înapoi chiar pe una dintre promisiunile-cheie din campanie: „Voi merge des… de la un moment dat încolo” la ședințele CSM

Publicat

in

Una dintre promisiunile puternic rostogolite în campania electorală de Nicușor Dan, echipa sa și influencerii din sfera sa a fost implicarea directă în zona Justiției, în limitele permise funcției, chiar de către Constituția României – inclusiv prin participarea la ședințele Consiliul Superior al Magistraturii, pe care președintele le poate prezida. Numai că, ajuns la Cotroceni, tonul începe deja să se schimbe, iar în conferința de presă susținută ieri, președintele a început să dea înapoi și să ofere răspunsuri „de acoperire”.

Întrebat miercuri la conferința de presă dacă va merge la ședințele CSM, așa cum a anunțat în campanie, Nicușor Dan a răspuns scurt: „Voi merge des. De la un moment dat încolo”.

O formulare care îl pune pe șeful statului din nou în lumina unei „minciuninele” sau cel puțin al unui „neadevăr” – după răspunsul ferm din campanie că, în mandatul său nu va fi majorat TVA-ul, de exemplu. Mai ales în contextul în care, în timpul campaniei, ideea prezenței sale active în zona Justiției a fost prezentată ferm ca o modalitate de control instituțional, moderare și implicare directă în apărarea statului de drept.

Ajuns însă în funcție, președintele pare să descopere că una este retorica de campanie și alta este realitatea instituțională a mandatului. Pentru că explicația oferită ieri, în conferința de presă de șeful statului a mers într-o direcție mai largă, legată de lipsa informațiilor solide pe baza cărora se iau deciziile în stat.

„Aici e o chestiune sistemică şi serioasă, pentru că sunt multe afirmaţii în spaţiul public care nu sunt dovedite. Cel mai confortabil pentru un decident politic, cum e preşedintele României, ar fi să aibă 3-4 corpuri profesionale şi fiecare să vină cu un document care să sintetizeze nişte probleme şi el să ia decizia în baza unei informaţii care este cât de cât uniformă între aceşti actori sociali şi diferă doar chestiunea de opţiune, de decizie. Din păcate, şi asta e general pentru multe domenii din activitatea noastră socială, informaţiile lipsesc. Opiniile sunt multe, dar informaţiile de bază lipsesc.”

Nicușor Dan a continuat în aceeași notă de explicații (prea) complexe spunând că, în multe situații, un decident politic nu poate opera rapid pentru că nu are la dispoziție analize deja pregătite:

„Şi atunci, pentru ca un decident politic să aibă o opţiune, de exemplu pe o negociere în cadrul Uniunii Europene, aici este dificultatea. Nu e suficient să dea trei telefoane să primească trei rapoarte, că ele nu există. Şi atunci trebuie să cheme nişte comisii şi comisiile alea să producă informaţia pe care ar trebui să o ai instant. Asta este, de fapt, dificultatea.”

Practic, de la o promisiune fermă că va prezida ședințele CSM, așa cum îi permite legislația, președintele Nicușor Dan atuncă acum responsabilitatea pe comisii. Așa cum a făcut și cu promisiunea de a nu crește TVA-ul în mandatul său…

Citește mai departe

Politica

Războiul motorinei: Sorin Grindeanu îl acuză de „cinism” pe Ilie Bolojan

Publicat

in

Disputa dintre PSD și PNL privind măsurile menite să țină sub control prețurile la carburanți a continuat și ieri, la Brașov. Astfel, președintele PSD, Sorin Grindeanu, le-a reproșat partenerilor liberali din Coaliție că amână nepermis de mult aplicarea măsurilor propuse de ministrul Energiei, Bogdan Ivan.

„Acum patru săptămâni, Bogdan Ivan a prezentat un set e măsuri pentru reducerea șocului creșterii prețurilor la carburanți. Luni a fost o ședință a Coaliției, în care s-a decis consituirea unui grup de lucru. Toată această întârziere mi se pare ciudată. Dacă prețul este mai mare, statul încasează mai mult. Eu cataloghez lipsa de decizie ca fiind una cinică. Ăsta e cinism, nu bună guvernare”, a declarat Grindeanu.

Totodată, el liderul social-democrat l-a criticat pe Ilie Bolojan, care respinge reducerea TVA pe motiv că România ar putea intra în infrigement.

„Aproape toate țările UE au luat măsuri pentru atenuarea creșterii sau reducerea prețurilor la pompă. Polonia și Spania au redus TVA și nu au intrat în infrigement”, a încheiat Grindeanu.

Citește mai departe

Politica

Ce își reproșează Sorin Grindeanu în relația cu Bolojan și actualul Guvern: „Era de datoria mea să anticipez…”

Publicat

in

Aflat la Brașov într-un tur de forță pentru întâlnirea cu liderii social-democrați din regiunea Centru, președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că unul dintre lucrurile pe care și le reproșează personal în relația tensionată de acum cu Guvernul și cu premierul este faptul că nu a anticipat suficient de bine modul în care Ilie Bolojan și actualul Executiv aveau să gestioneze problemele economice și impactul acestora asupra populației.

Liderul social-democrat a făcut la Brașov o serie de declarații critice la adresa actualei guvernări, dar a vorbit și despre propriile „erori de evaluare” în relația politică și administrativă cu premierul Ilie Bolojan.

Grindeanu: „Nu am intuit foarte bine lipsa acestuia de cunoștințe economice”

Sorin Grindeanu a spus deschis că regretă faptul că nu a evaluat corect, încă de la început, capacitatea lui Ilie Bolojan de a gestiona teme economice sensibile.

„Nu am intuit foarte bine această lipsă de cunoștințe economice ale lui Ilie Bolojan. Dacă aș fi știut, probabil că altfel am fi discutat atunci. Nu am intuit nici că acea lipsă de empatie pe care o știm cu toții, va avea efecte în viața de zi cu zi a românilor. Aceste lucruri mi le reproșez personal. Era de datoria mea să anticipez aceste lucruri. Nu am făcut-o”, a declarat Sorin Grindeanu.

Declarația este una dintre cele mai directe formulate până acum de liderul PSD la adresa actualului șef al Guvernului.

PSD vrea să vină cu propuneri economice după discuțiile de la Brașov

În același context, Grindeanu a precizat că, în timpul vizitei la Brașov, a discutat și cu mai mulți antreprenori locali, care i-au prezentat o serie de măsuri pe care le consideră utile pentru mediul economic. Potrivit liderului social-democrat, o parte dintre aceste propuneri ar putea fi preluate de PSD și transformate în inițiative legislative sau acte normative.

Grindeanu: PSD nu vrea funcția de premier mai devreme

În final, Sorin Grindeanu a ținut să sublinieze că PSD nu urmărește să forțeze preluarea funcției de prim-ministru înainte de termenul prevăzut în protocolul politic semnat cu PNL, USR și UDMR.

Potrivit acestuia, obiectivul social-democraților nu este schimbarea premierului înainte de termen, ci corectarea direcției economice și îmbunătățirea situației din România.

Declarațiile făcute de Sorin Grindeanu la Brașov pot fi interpretate și ca un semnal politic important în interiorul coaliției, în contextul în care tensiunile dintre partenerii de guvernare au devenit tot mai vizibile în ultima perioadă.

Citește mai departe

Trending