Reparațiile de urgență la clădirile din patrimoniul Primăriei Brașov, estimate la cel puțin 7,785 milioane lei

Primăria Brașov este dispusă să plătească între 7,785 milioane lei și 10,072 milioane lei pentru a face reparații de urgență, la clădirile aflate în proprietatea sa. Municipalitatea a scos la licitație un acord cadru  valabil pe următorii patru ani.

Potrivit anunțului de licitație, în fiecare an, când va fi nevoie, vor fi semnate contracte contracte subsecvente. Valoarea subsecventă a celui mai mare contract va fi de 419.700 de lei fără TVA, iar a celui mai mic contract subsecvent, 324.405 lei fără TVA. Ofertele pentru acordul cadru pot fi depuse până la data de 3 ianuarie 2019, iar pentru aceste lucrări pot fi contractate maxim trei companii de profil. Câștigătorul licitației va trebui să intervină de urgență pentru reparații la clădirile din proprietatea municipiului Brașov, de fiecare dată cînd este necesar. Lucrările care fac obiectul acestui contract vizează reparaţii în regim de urgenţă la instalaţii sanitare, apă, canal, instalaţii electrice şi de gaz.  Potrivit caietului de sarcini aferent licitaţiei, intervenţiile de reparaţii în regim de urgenţă se vor efectua în termen de 1 – 3 zile, din momentul în care municipalitatea transmite în scris ordinul de începere a lucrărilor, cu excepţia situaţiilor în care avaria semnalată afectează siguranţa clădirilor sau a persoanelor, când se va interveni în maxim o oră. În acest sens, firma câștigătoare trebuie să își organizeze, în termen de 15 zile de la data semnării, un dispecerat non-stop, dotat cu telefon și fax capabil să irganizeze intervențiile urgente, sau să facă dovada că dispune de un dispecerat.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.