FOTO. Fostul sediu Bancorex din Brașov a intrat în reparații capitale. În 2021 aici ar putea fi deschis un „mini-mall cultural“

Muncitorii firmei SC Romconstruct Group SRL Ploieşti au început zilele trecute reparațiile capitale la fostul sediu Bancorex Brașov, de la intersecția străzilor Republicii și Michael Weiss, iar cu această ocazie Primăria Brașov a organizat o conferință de presă pe teren. Conform contractului, lucrările trebuie încheiate în luna ianuarie a anului 2021, iar la final, clădirea va arăta exact ca în anul 1906, când a fost inaugurată. Potrivit reprezentanților firmei care realizează reparațiile, vor fi realizate consolidări ale structurii de rezistență, pereții interiori și alte amenajări realizate după anul 1906 vor fi desființate, iar fațadele vor fi refăcute conform proiectului original. 

Fațada ar putea fi roz 

„Sunt lucrări complexe, pentru că această clădire se va reface integral. Pe partea de fațadă vor fi niște componente mai complicate, unde se va reveni la ornamentele originale, cu picturi. De asemenea, se va înlocui complet învelitoarea, iar cu această ocazie vor fi refăcute niște elemente din lemn decorative, demontate de-a lungul timpului de utilizatorii clădirii”, a declarat șeful de șantier, Iustinian Roșu. 

În ceea ce privește fațada imobilului, reprezentantul constructorului a precizat că, pentru a stabili aspectul și culoarea fațadei, au fost consultate fotografii realizate în perioada respectivă și au fost înlăturate straturi de tencuială aplicate de-a lungul anilor. „Se pare că aceasta a fost culoarea originală a clădirii: roz”, a precizat Iustinian Roșu. 



 

Ce se va întâmpla cu imobilul după reparații? 

Primarul Brașovului, George Scripcaru, a afirmat că preluarea clădirii de la statul român a durat mulți ani, procedura fiind reluată de câteva ori de la zero. „Au urmat proiectele, obținerea avizelor, licitațiile, iar anul trecut a fost stabilit constructorul. S-a trecut de prima fază, realizarea proiectului tehnic, iar acum au început lucrările. Este o investiție foarte mare, aproape 16 milioane de lei, iar finanțarea este asigurată integral de la bugetul local. Această clădire, care are o valoare foarte importantă pentru istoria orașului, va căpăta și o utilizare pe măsură”, a declarat primarul. 

George Scripcaru a precizat că „astăzi nu discută de o măsură care să fi fost stabilită pentru acest imobil. Întâi să terminăm lucrările, apoi vom vedea ce funcțiune va primi, după ce se vor desfășura mai multe consultări”. 

 Totuși, în toamna anului trecut, primarul Brașovului a anunțat că în fostul sediu Bancorex  ar urma să găzduiască și un centrul de informare turistică dar și spații pentru desfășurarea unor evenimente, pentru tineri. Tot atunci, constructorul a anunțat că la parterul clădirii ar urma să fie o cafenea dar și un restaurant în stil Art-Nouveau, iar în partea din spate și la etaj vor fi amenajate spații comerciale sau de birouri.

Scurt istoric al clădirii 

Această clădirea este una reprezentantivă pentru Braşov, fiind inclusă pe lista monumentelor istorice de importanţă naţională.  Imobilul a fost construit în 1906, după planurile arhitectului Albert Scheller (care a proiectat şi Hotelul „Coroana”). Iniţial, în sediu a funcţionat Banca Naţională Săsească, iar din 1929 Casa Generală de Economii. În 1948, imobilul a fost naţionalizat şi preluat de Societatea Naţională de Electricitate, doi ani mai târziu a trecut în administrarea Ministerului de Finanţe, iar după 1990 a devenit Sucursală a Bancorex, instituţie financiară care a dispărut la sfârşitul anilor 90. Ulterior,  în 2011, imobilul a fost preluat în proprietate şi administrare de către municipalitate.  



 

În prezent, în interiorul clădirii mai poate fi văzut seiful Băncii Săsești, care, acum, nu mai poate fi deschis, pentru că a fost pierdută cheia. 

 Detaliile contractului „Reabilitare și refuncționalizare imobil str. M. Weiss nr.22”

Constructor: S.C. Romconstruct Group SRL Ploieşti

Valoare contract: 15.850.800 lei cu TVA

Termenul de finalizare a lucrărilor de proiectare şi execuţie: ianuarie 2021.

Finanţare: buget local.

Situația existentă:

Imobilul din str. M. Weiss a fost construit în anul 1906, după planurile arhitectului brașovean Albert Schuller, cu destinația de sediu Banca Națională, cunoscută sub numele de Banca Săsească. Accesul în clădire se face pe ambele laturi, atât din str. Republicii, cât și din str. M. Weiss. Regimul de înălțime al clădirii este: subsol, parter, două etaje și pod foarte înalt. Clădirea a fost concepută inițial pentru programul de bancă, cu spații pentru public la parter, iar la etajele 1 și 2 spații de locuit. S-a păstrat concepția constructivă inițială, ca și distribuția interioară a spațiilor care sunt elementele semnificative din punct de vedere istoric al clădirii. Deasemenea, a fost păstrată decorația fațadelor, caracteristice stilului 1900, cu elemente specifice Jugendstilului munchenez.

Situația propusă:

Principala funcțiune a clădirii, datorată atât amplasamentului în zona centrală, cât și modului în care a fost realizată această construcție, cu deschidere pe două străzi comerciale importante, îi determină statutul de clădire publică, asociat cu funcțiuni de birouri, alimentație publică, spațiu expozițional, centre de informare și alte activități conexe.

Prin restaurarea clădirii se dorește punerea în valoare a elementelor arhitecturale inițiale ale acesteia.



 

Se va consolida structura de rezistență, asigurându-se astfel stabilitatea clădirii, se vor lua măsuri de izolare termică și hidrofugă și, deasemenea, se va asigura protecția la zgomot, prin izolare cu vată bazaltică. Pavajul din curte și gang se va reface din piatră, după modelul specific perioadei.

Se va înlocui învelitoarea din țiglă ceramică tip Țara Bârsei. Se vor reface jgheaburile, burlanele, parazăpezile și ornamentele metalice. Se vor menține coșurile de fum active sau cu rol decorativ. Se vor reface lucarnele după modelul original. Se vor reface instalații electrice și de gaz.

Încălzirea și furnizarea apei calde se va realiza printr-o centrală termică, care va funcționa cu gaz. Încălzirea va fi dublată de un sistem de ventilație, care va produce aer cald și rece pentru anumite funcțiuni ale clădirii, cu centrale de tratare a aerului.

Se vor  restaura fațadele, terasa și tâmplăriile interioare și exterioare.

Se va reface terasa, care va fi legată de accesul principal, ca de altfel și scara circulară de la parter la etaj. Se vor introduce două lifturi, care vor deservi clienții.

Se vor igieniza și amenaja spațiile interioare în vederea utilizării ca birouri, spații comerciale etc.

1 Comentariu

  1. Adică care roz?! N-a fost niciodată roz – până la comuniști.
    O să sluțească și clădirea asta, așa cum au sluțit și Rectoratul – cu aceeași humă industrială. Iar „rozul” va fi același – de doi bani, ca și la imobilul de pe Republicii 56 sau Banca Natională din Piața Sfatului.

Dă-i un răspuns lui Melos Negros Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.